CCR versus SRI. Când mai-binele e duşmanul binelui

Plenul Curţii Constituţionale

Toată nebunia creată de decizia Curţii Constituţionale privind interceptările telefonice efectuate de SRI în dosarele penale ilustrează cum nu se poate mai bine zicala că mai-binele e duşmanul binelui. Autorii noului Cod de procedură penală au vrut să clarifice mai bine o situaţie şi, probabil fără să vrea, mai mult au încurcat-o.

Curtea Constituţională a publicat miercuri mult aşteptata decizie prin care a statuat, practic, că interceptările realizate de SRI la cererea procurorilor sunt neconstituţionale, pe motiv că serviciul secret nu este organ de cercetare penală. Pe bună dreptate, se pune întrebarea: de ce vreme de 25 de ani implicarea SRI nu a fost o problemă, întrucât a fost declarată constituţională în mai multe rânduri, şi a devenit neconstituţională tocmai acum? Răspunsul e dezarmant: între timp s-a schimbat Codul de procedură penală şi, spre deosebire de vechiul Cod, unde era reglementată mai vag, chestiunea interceptărilor a fost redactată mai detaliat.

Iată cum suna, în vechiul Cod, alineatul relevant: ”Art. 91.2: Procurorul procedează personal la interceptarile şi înregistrarile prevăzute în art. 91.1 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptari şi înregistrari sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal”.

Se înţelege de aici că interceptările erau efectuate fie de procuror, fie de alt organ de cercetare penală desemnat, punct. Iar toate celelalte persoane implicate în operaţiune – ofiţerii SRI care făceau efectiv interceptarea şi personalul de la operatorii de telecomunicaţii care furnizau semnalul interceptat – intrau generic în categoria ”persoanelor care sunt chemate să dea concurs tehnic”. Acest articol a rezistat tuturor atacurilor de neconstituţionalitate, întrucât nu permitea o separare calitativă între ofiţerii SRI şi personalul companiilor de telecomunicaţii.

Autorii noului Cod de procedură penală au vrut pesemne să curme orice viitoare atacuri la CCR şi au reglementat practic aceeaşi problemă, însă ceva mai detaliat, înşirând-o pe trei alienate distincte. Iată-le:

”Art. 142: (1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.

(2) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligaţi să colaboreze cu organele de urmărire penală, cu autorităţile prevăzute la alin. (1), în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică.

(3) Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere au obligaţia să păstreze secretul operaţiunii efectuate, sub sancţiunea legii penale”.

Greşeala capitală a autorilor a fost includerea la finalul primului alineat a sintagmei ”ori de alte organe specializate ale statului”. E o sintagmă mult prea vagă, despre care magistraţii constituţionali spun, cu ceva umor, că poate să însemne, printre altele, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Protecţia Consumatorului, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea de Supraveghere Financiară – instituţii care nu au atribuţii de cercetare penală.

Dar toată lumea ştie la ce instituţie se referă, de fapt, sintagma: la SRI. Prin includerea sa, fie şi într-o formă mascată, în primul alineat, i s-ar fi conferit, prin urmare, atribuţii de cercetare penală, întrucât supravegherea tehnică nu se poate face decât de către organe care au prin lege asemenea atribuţii. Or atribuţiile de cercetare penală sunt interzise explicit prin chiar legea de funcţionare a SRI - şi exact asta a sancţionat CCR. Această manieră de redactare a permis Curţii să facă separarea calitativă între ofiţerii SRI şi persoanele din companiile de telecomunicaţii şi să decreteze că doar acestea din urmă asigură ”concurs tehnic”, pe când ofiţerii SRI fac, în mod ilegitim, cercetare penală.

Nu-mi dau seama exact, dar mă gândesc că dacă toată tărăşenia a pornit de la o redactare defectuoasă, soluţia poate veni tot din această zonă. Dacă din finalul alineatului (1) dispare sintagma ”ori de alte organe specializate ale statului” şi în alineatul (2), pe lângă furnizorii de servicii deja menţionaţi, se adaugă şi ”Autoritatea Naţională de Interceptări” (care acum e SRI, dar poate fi la fel de bine o instituţie nouă, eventual independentă, eventual civilă), oare ce ar mai avea de obiectat Curtea Constituţională? Merită cumpănit…

PS: Din păcate, decizia CCR nu lămureşte deloc un aspect important. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de nişte iranieni inculpaţi pentru crimă organizată şi spălare de bani, într-un dosar constituit în 2011. Noul Cod de procedură penală a intrat în vigoare pe 1 februarie 2014. Deci interceptarea telefonică a iranienilor s-a petrecut când era în vigoare vechiul Cod de procedură penală, cel potrivit căruia implicarea SRI era constituţională. De ce a acceptat CCR analizarea unui articol care nu li s-a aplicat celor care l-au atacat? Decizia nu face nicio referire la această curiozitate.