Păţaniile unor români proprietari de Nissan: se plâng că maşinile noi stau mai mult în service

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele au ajuns şi la Nissan după ce câţiva proprietari de astfel de modele din România acuză compania că le-a vândut autoturisme cu probleme din fabrică, pe care nu le pot folosi şi care mai mult stau în service decât funcţionează. Este vorba despre automobile Nissan Qashqai şi Nissan Juke dotate cu motoare de 1,2 litri TCe.

În octombrie 2016, Maria Miloiu şi-a cumpărat un automobil Nissan Qashqai cu motor de 1,2 litri, din Braşov. În doi ani, maşina a ajuns de 12 ori în service. Dacă în cazul de la Drobeta-Turnu Severin problema era că motorul „mănâncă” ulei, în cazul său, benzina intră în ulei, îl diluează şi creşte nivelul peste cel normal. Maria Miloiu acuză, citată de libertatea.ro, că maşina îi pune viaţa în pericol. Nissanul său s-a oprit de două ori în mijlocul drumului, după ce calculatorul de bord a tăiat alimentarea cu benzină pentru a proteja motorul. 

„Cea mai mare dezamăgire pe care am avut-o, după 12 intrări în service, a fost că am cumpărat o rablă. De două ori s-a oprit maşina în mers. Noroc că nu eram în depăşire sau în curbă. Mă pun în pericol de fiecare dată şi mai sunt şi sunt un pericol public cu această maşină neconformă din fabrică”, a spus Maria Miloiu. „Kilometri parcurşi cu preţul vieţii” Problemele cu maşina au început la scurt timp după ce a cumpărat-o. Prima a apărut după 1.000 de kilometri. La 4.000 de kilometri a trebuit să îi facă resoftare. De-a lungul timpului, i-a tot făcut reparaţii. Acum, maşina are 9.800 de kilometri, dar nivelul uleiului este peste cel normal cu aproape un centimetru. Nu este normal ca în momentul în care ţi se vinde un produs neconform să nu se găsească soluţii – Maria Miloiu „Am următoarele reparaţii: schimbat bujii, baterie, patru uleiuri, distribuţie, axe cu came, galerii de admisie – toate fără rezolvare…. maşină neconformă şi lucrări neconforme, fără a rezolva problema. De la ultima vizită în service, nivelul uleiului a crescut peste nivelul admis. 500 de kilometri parcurşi cu preţul vieţii”, mai spune Maria Miloiu. 

Textul integral pe libertatea.ro

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite