Câteva precizări despre „rusofobi“ şi „rusofobie“ în România

Reţelele sociale, în special Facebook, au fost împânzite relativ recent cu mesaje şi meme-uri despre existenţa unei aşa-numite „rusofobii“ la nivelul populaţiilor statelor occidentale.

Analiză realizată de *Nicolae Ţîbrigan

Chiar ultimul articol pamflet scris pe 31 decembrie 2017 de Neil Clark pe Sputnik International se referă la anul 2018 ca unul al „rusofobiei“. Această campanie a Kremlinului este intens răspândită şi pe Twitter sau Google şi poate fi urmărită uşor prin căutarea #russophobia.

În România, isteria propagandei pro-Kremlin privind existenţa unei „rusofobii“ este distribuită mai ales online, prin intermediul unor conturi false, grupuri de discuţii, pagini, site-uri şi bloguri afiliate Moscovei. Vreţi câteva exemple? Le puteţi găsi uşor în următoarea listă cu trei surse reprezentative:

• NU VREM SA LUPTAM IMPOTRIVA RUSILOR! – grup creat şi administrat de Dragos Popa (originar din Baia Mare) încă în februarie 2015 cu scopul de „a stavili tendinţa, tot mai evidentă, a S.U.A. şi NATO de a crea o lume unipolară“. Prin intermediul grupului (devenit acum secret), trolii şi „activiştii de ocazie“ pro-Kremlin se coordonează în lansarea unor teme ale campaniilor de dezinformare (cum ar fi „O SOLUTIE PENTRU SANATATEA ROMANIEI: ADERAREA ÎN GRUPUL DE LA VISEGRAD“), cultul personalităţii faţă de Vladimir Putin, promovarea şi încurajarea distribuirii de informaţii false despre scutul antirachetă de la Deveselu, programul de achiziţie a sistemului de rachete Patriot de către România, despre performanţa militară a Armatei Ruse în Siria şi a armamentului rusesc, etc. Sursele online distribuite pe grup variază, de la ştiri/editoariale publicate pe RT/Sputnik.md, site-uri de fake-news (Activenews.ro, Dzr.org.ro etc.) sau bloguri putiniste (IN PRIMA LINIE a Georgianei Arsene), la meme-uri şi gif-uri pro-Kremlin.

Sursa: Facebook

• BUNA ZIUA, RUSIA, здравствуйте Россия – pagină administrată de Aurora Inoan (cu domiciliul în Ruse, Bulgaria), ocupându-se şi de o afacere personală (Centrul naturist Herba Vita cu sediul pe str. Mostova 17a, Ruse) pentru a-şi întreţine activitatea propagandistică. La profilul paginii este afişată imaginea unei emisiuni cu eleva Sabina Elena – fata cu bentiţa tricolor care a scandalizase în 2013 întreaga Românie, oferind publicaţiilor ultra-naţionaliste de lucru. Printre materialele distribuite, găsim un număr mare de articole preluate de pe TsarigradTV (site deţinut de magnatul Konstantin Maloffev, unul dintre apropiaţii lui Putin şi principalul finanţator al propagandei ruse în Balcani şi Spania), Sputnik, RT, TASS şi News.bg.  

Sursa: Facebook

• JUSTITIE -DREPTATE SI ADEVAR. – grup cu peste 100 000 de membri, administrat de Pantea Romulus Alex (avocat şi membru al Asociaţiei „PRO EUROPA“ I.L.E.D.O.R.A.V.N.D. fondată în martie 2004 cu sediul în Zimnicea, Teleorman) cu preocupări faţă de creşterea „rusofobiei“ în rândul românilor. În descrierea grupului vedem că scopul asociaţiei ar fi „sprijinul cetăţenilor români din ţară şi străinătate pentru a-şi rezolva toate problemele privind încălcarea drepturilor lor fundamentale […] de a informa […] despre acapararea întregii puteri economice şi politice din România de către ofiţerii superiori de securitate neo-ceauşişti şi familiile lor, prin prezentarea de probe în acest sens“, iar dacă ne uităm pe site-ul şi statutul asociaţiei „PRO EUROPA“ observăm că acolo lipsesc orice referinţe despre concepte precum „securişti“, „neo-ceauşişti“, „capturarea puterii“ etc. De asemenea, m-am întrebat ce legătură are scopul asociaţiei privind justiţia şi dreptatea cu „rusofobia“ din România, aşa că am intrat pe unul dintre conturile de Facebook ale lui Pantea şi am dat de o poză iconică a lui Putin afişată la Cover Photo. Coincidenţă, dragi cititori?  

Profilul de Facebook al lui Pantea Romulus Alex. Sursa: Facebook

Am vrut să văd care este tematica postărilor acestuia şi, dincolo de imagini/gif-uri/filmuleţe haioase sau pisici, am dat de imagini din Inguşetia şi Cecenia (Federaţia Rusă). O rapidă căutare pe Facebook cu ajutorul motorului Graph Search mi-a arătat că Pantea vizitase Moscova şi că mai este administratorul grupului de propagandă pro-Kremlin PRIETENI CARORA LE PLACE  RUSIA creat în ianuarie 2017.

În descrierea grupului de la Cover Photo cu un AK-47, şapcă muncitorească, muniţii şi o grenadă, aruncate pe steagul Chinei lui Mao (imagini reprezentative pentru Rusia lui Putin!), Pantea tună şi fulgeră împotriva „bastarzilor de capitalişti“ şi, evident, laudă „RUSIA“ (scrisă cu majuscule) pentru că „a castigat un razboi , a scapat omenirea de nazism , normal (sic!) ca invingatorii culeg laurii ..pe cand altii au jucat la 2 tambale [cu referire şi la România – n.r.] , au primit ce au meritat , si inca rezonabil !“. Despre respectarea normelor elementare ale gramaticii limbii române nici nu mai merită să discutăm în acest caz.

Descrierea Cover Photo realizată de Pantea în grupul PRIETENI CARORA LE PLACE RUSIA. Sursa: Facebook

„Termenul trădează, mai degrabă, o atitudine de auto-victimizare şi o tactică de „inventare a duşmanilor“ atât de către Kremlin, cât şi de presa afiliată puterii, decât o constatare reală a unui fapt.“

Momentan, grupul nu e folosit eficient pentru campaniile de propagandă pro-Kremlin în spaţiul online românesc, rămânând la stadiul de platformă de distribuire a imaginilor cu centrul Moscovei în amurg, dansuri caucaziene, iepuraşi, Crăiasa Zăpezii (Snegurocika) şi femei kurde care luptă împotriva ISIS. Asta doar până nu e „pompat“ artificial.

Despre anti-rusism şi „rusofobie“ din minţile propagandiştilor pro-Kremlin

Utilizarea termenului de „anti-rus“ sinonim cu „rusofobia“ are o istorie mai lungă cu origini în războaiele napoleoniene din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Nu voi insista mult pe evoluţia acestuia, deoarece demersul meu se axează mai mult pe campania şi isteria demarată relativ recent de Kremlin, prin folosirea unui concept anacronic. Termenul sugerează, mai degrabă, o atitudine de auto-victimizare şi o tactică de „inventare a duşmanilor“ atât de către Kremlin, cât şi de presa afiliată puterii, decât o constatare reală a unui fapt.

„A fi pro-occidental, pro-american sau pro-european nu presupune automat manifestarea anti-rusismului, chiar dacă Moscova tinde să perceapă şi interpreteze lucrurile astfel.“

Pentru designerii dezinformărilor şi ai campaniilor pro-Kremlin, orice efort de „contracarare a acţiunilor de dezinformare şi monitorizare a formelor de război informaţional“ este tratat ca o manifestare a anti-rusismului şi „rusofobiei“. E de ajuns să ne uităm sumar peste site-ul RUSUL.RU (administrat de Edmund Eduard Tiribentea din România, dar cu servere în Arizona, Statele Unite) şi să dăm de o secţiune specială – „ORGANIZAŢII ANTI-RUSIA“ cu doar trei menţiuni: Paginaderusia.ro, CheckMedia.ro şi, bineînţeles, LARICS.

Captură după secţiunea „Organizaţii anti-Rusia“ de pe site-ul de propagandă pro-Kremlin RUSUL.RU. Sursa: rusul.ru

Dar „coordonatorii“ acestei campanii a „rusofobiei“ în Europa uită că a contracara dezinformarea venită direct/indirect pe canale ruseşti nu reprezintă şi anti-rusism. Mai ales că utilizăm fact checking-ul (verificarea online a ştirilor/informaţiilor) în demontarea propagandei anti-occidentale şi pro-Kremlin nu din cauza existenţei Rusiei, în sine (împreună cu valorile sale politico-culturale), ci pentru ceea ce face Kremlinul (măsurile sale hibride la nivelul stalelor europene, inclusiv în România). De altfel, însăşi campania de popularizare a isteriei „rusofobe“ fusese demarată acum patru ani, după anexarea Crimeei şi intervenţia trupelor Federaţiei Ruse în estul Ucrainei, aşa cum arată graficul realizat de cercetătorul Ben Nimmo, de la Atlantic Council:

Frecvenţa menţiunilor despre „rusofobie“ în comunicatele Ministerului rus de Externe (2000-2016). Sursa: @benimmo (Twitter)

Ori, prin echivalarea celor două concepte, total diferite, se comit şi două erori fundamentale. În primul rând, a fi pro-occidental, pro-american sau pro-european nu presupune automat manifestarea anti-rusismului, chiar dacă Moscova tinde să perceapă şi interpreteze lucrurile astfel. Orice încercări ale statelor vecine de întărire şi dezvoltare a celor trei piloni ai democraţiei liberale (alegeri libere şi corecte, statul de drept şi libertatea de exprimare) sunt percepute de către strategii de la Kremlin ca ameninţări directe la adresa securităţii Rusiei şi a întregii „Lumi ruse“. Şi acum, dacă vom sta strâmb şi vom judeca drept, se pare că primul „rusofob“ şi „anti-rus“ din istoria modernă a Rusiei a fost nimeni altul decât... ţarul Petru I (zis şi Petru cel Mare) căruia, conform tradiţiei, i se atribuie europenizarea şi modernizarea Rusiei, salvând-o de autodistrugere şi tendinţele asiatice.

În actualul context post-Război Rece, Kremlinul a privit revoltele din fostele republici sovietice (Revoluţia Portocalie, Revoluţia Trandafirilor, Revoluţia Twitter, Euromaidanul) şi lumea arabă (Primăvara Arabă) ca eforturi concertate ale Occidentului, în special ale Statelor Unite, de a răspândi valorile democratice, deci anti-ruseşti, în lume. Astfel au apărut şi variantele alternative à la russe la democraţia clasică, liberală – „democraţia suverană“ şi „iliberalismul“, răspândite dincolo de hotarele Federaţiei Ruse, cu focare din ce în ce mai vizibile în statele Europei Centrale şi de Est.

Elementul central din întregul instrumentar al propagandei pro-Kremlin rămâne sinecdoca

În al doilea rând, echivalarea termenilor anti-rus şi „rusofob“ de către Kremlin şi presa afiliată reprezintă un instrument retoric, denumit şi SINECDOCĂ – o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii şi invers, unde o parte a unei entităţi mai mari (Kremlinul, Rusia ca actor politic, guvernul rus, aparatul instituţional etc.) este folosită în locul întregului (Rusia ca stat vast cu o istorie politică, socială şi culturală complexă).

Sinecdoca este folosită cel mai des ca instrument util în cadrul propagandei gri. În volumul „At War with Metaphor: Media, Propaganda and Racism in the War on Terror“ semnat de Erin Steuter şi Deborah Wills, este prezentat modul în care sinecdoca este folosită pentru fabricarea unor inamici fictivi: „prin blamarea inamicului, se produce o consolare şi întărire a stimei de sine ca urmare a nereuşitelor pe plan intern“ (p. 29). De exemplu, terorismul ar fi reprezentativ pentru toţi arabii, sau extremismul religios ar fi caracteristic pentru toţi musulmanii.

Campania STOP RUSSOPHOBIA lansată pe grupul NU VREM SA LUPTAM IMPOTRIVA RUSILOR în august 2017. Sursa: Facebook

La fel şi presa sau colportorii Moscovei, utilizează sinecdoca pentru a transmite mesajul că Occidentul percepe întreaga Rusie (inclusiv poporul rus şi cultura rusă) ca inamic direct. Imaginea ţării ca întreg este transferată şi la nivelul personalităţii liderului de la Kremlin, astfel încât oricine este critic faţă de Vladimir Putin devine automat anti-rus şi „rusofob“ şi orice ţară care-şi măreşte capacităţile de apărare în Europa Centrală şi de Est este etichetată ca... desigur „victimă a rusofobiei“. Orice eşec al Moscovei în negocierile internaţionale este explicat prin „rusofobia“ partenerilor occidentali, dar se scapă din vedere că, în urma unor astfel de acuzaţii nefondate, oficialii ruşi se poziţionează automat împotriva deschiderii oricărui dialog.

În altă ordine de idei, campania „rusofobiei“ nu se bazează doar pe resentimentele elitei ruse apărute după destrămarea celor două imperii, ţarist şi sovietic. Sursa acestui discurs îşi are originea şi în frustrarea că modelul occidental de democraţie şi state building s-a dovedit a fi mult mai eficient şi mult mai atractiv la nivel global.

„Potrivit naraţiunii campaniei «Stop Russophobia», Occidentul este transformat într-o entitate intolerantă cu scopul de a declanşa o reacţie «internă» a statelor care-l compun în ceea ce priveşte deschiderea faţă de Rusia.“

Se pare că „rusofobia“ Occidentului (inclusiv a României) există doar în minţile brigăzilor de siloviki aflaţi la conducerea Rusiei, deoarece Eurobarometrul special 451: „Future of Europe“ arăta că la nivelul anului 2016, România se situa printre primele cinci ţări ale UE în care Rusia se bucura de popularitate ridicată (53%) în rândul populaţiei, comparativ cu media de 32% a UE28 (p. 74). În schimb, strategia Kremlinului de utilizare a sinecdocăi în propaganda domestică s-a încununat cu succes: 69% dintre ruşi indică pe primul loc Statele Unite ca principalul inamic al Federaţiei Ruse, iar 54% manifestă atitudini negative faţă de UE (Levada-Center, 2017, aici şi aici).

Potrivit naraţiunii campaniei „Stop Russophobia“, Occidentul este transformat într-o entitate intolerantă cu scopul de a declanşa şi o reacţie „internă“ a statelor care-l compun în ceea ce priveşte o posibilă „deschidere“ faţă de Rusia, în ciuda materialelor publicate de presa controlată de Kremlin care abundă în propagandă xenofobă, rasistă, sexistă şi, în unele cazuri, chiar antisemită – toate acestea folosite în vederea mobilizării susţinătorilor regimului putinist pe plan intern. Cu alte cuvinte, aici agresorul devine victimă, iar victima este acuzată de ură şi părtinire.

Câteva exemple de meme-uri realizate în cadrul campaniei pro-Kremlin „Russia(ns) dit it!“ declanşate în decembrie 2016. Sursa: Google

Cum combatem discursul despre „rusofobie“?

Din moment ce instrumentul folosit aici este de natură semantică, contramăsurile ar trebuie să fie simetrice. În primul rând, propun să folosim termenul „Kremlin“ în loc de „Rusia“ ori de câte ori realizăm materiale/analize/editoriale critice despre imixtiunile hibride ale Rusiei în viaţa social-politică a statelor occidentale. Doar aşa am putea transmite un semnal clar că protejarea cursului pro-european şi euro-atlantic al României împotriva măsurilor active ale Kremlinului (de cele mai multe ori realizare prin proxy convinşi) şi a fi anti-rus sau „rusofob“, sunt trei lucruri total diferite.

Cum procedăm atunci când suntem acuzaţi de „rusofobie“? Cea mai mare greşeală e să te aperi cu o propoziţie negativă. Când suntem puşi în faţa unor concepte neclare, cum a acesta, cel mai bine e să-i adresezi interlocutorului câteva întrebări de testare: De când există „rusofobia“ la români? Acum zece/douăzeci/o sută/două sute de ani era valabilă? Şi dacă nu, de ce abia acum se discută despre „rusofobie“?

Ne vom da seama că „rusofobia“ nu e de pe vremea lui Ştefan cel Mare, iar despre aceasta se discută recent, de prin primăvara anului 2014 încoace (în toiul Russkaia Vesna din Donbass), aşa cum se arată în graficul din articol. Momentul discuţiei despre „rusofobie“ este şi el ales nu întâmplător, ci în contextul îndeplinii unor obiective sensibile acum pentru Federaţia Rusă – eliminarea sancţiunilor economice impuse de statele occidentale în urma anexării ilegale ale Crimeei de către Putin. „Kremlin dit it!“.

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 devine asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.