Carevasăzică, la Pensii!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mă mai uit decât prin cine ştie ce întâmplare şi nu mai mult decât câteva minute la emisiunile postului de televiziune „Realitatea plus".

De ce aş face-o? Nu erau ele nici înainte nicidecum profesionalism în stare pură, dar trebuie să admit că, prin comparaţie cu Anca Alexandrescu şi Laurenţiu Botin, Octavian Hoandră şi Denise Rifai erau Larry King şi Oprah Winfrey, transferaţi pe malurile Dâmboviţei.

În consecinţă, nu am văzut în premieră aşa-zisul interviu acordat de numitul Dragnea Nicolae Liviu falsei jurnaliste Anca Alexandrescu şi difuzat pe frecvenţele Realităţii. Am auzit  mai întâi despre existenţa lui şi despre faptul că el a fost luat în condiţii nu tocmai clare, pare-se că nici tocmai legale, de la Televiziunea Digi 24. Am văzut mai apoi un simulacru de analiză făcut la TVR 1 în emisiunea România 9. De Ion Cristoiu, care iar a urzit scenarii, de Mircea Dinescu, care nu ştia nici măcar despre ce trebuie să vorbească, deşi postul din Calea Dorobanţi îi vâră mulţi bani în conturi pentru ca fostul disident să facă acolo pe clovnul, şi de Doru Buşcu care, prin telefon, a pozat în serios şi imparţial. Crezând că noi nu am mai ţine minte câţi bani au încasat firmele pe care respectivul le deţine şi le menţine în viaţă datorită serviciilor de consultanţă făcute PSD. Fiind adesea plătit pentru asta din bani publici. Analiza respectivă a fost cam tot la fel de clară ca momentul, iarăşi, comic, în care zisul istoric Adrian Niculescu a intrat pe post, îndeosebi, ca să-i comunice d-lui Dinescu că i-a lăsat nu ştiu ce revistă în custodia producătoarei Liviu Şerban Iancu. Care înţeleg că joacă rolul Aprodului din caragialeana Petiţiune. Aprod  care, vă reamintesc, îi aduce vreo două sau trei pahare cu apă celui ce ar avea, de fapt, treabă la Pensii. Bine a mai ajuns Televiziunea Română sub conducerea Doinei Gradea! Prestează servicii de curierat! Mâine, poimâine şi de Birou de obiecte pierdute. Nu de alta, dar rostul şi l-a pierdut de o foarte bună bucată de vreme.

Am căutat pe internet interviul cu pricina. L-am găsit. Plicticoşenie şi diletantism cât cuprinde. În realitate, nu este vorba despre nici cea mai mică urmă din specia jurnalistică a interviului. Ci despre o discuţie care, în mod normal, ar fi trebuit să se desfăşoare la vorbitor între doi foşţi  tovarăşi de ticăloşii, Anca Alexandrescu fiind nimeni alta decât fosta consilieră a lui Dragnea. Cea cu funcţie de gardiană pe lângă Viorica Vasilica Dăncilă.

Ce am aflat din conversaţia cu pricina? Că celor doi le-a fost dor unul de altul. Că infractorul Dragnea este bine, mersi şi că repară maşini, scări şi porţi şi că se ocupă chiar şi cu câte o sudură. Că Dragnea este convocat pentru  a doua zi, adică pentru ieri,  la DNA spre a i se face cunoscut că a dobândit calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum. Că, în opinia lui, toată povestea nu ar avea decât un străveziu substrat politic de care ţine morţiş să se slujească în scop electoral actuala Putere. Că dl. Vasile Dîncu,  bun prieten cu Dragnea, îi certa pe cei din SRI. Că “legendarul’’ Coldea primea telefoane “nervoase” de la Laura Codruţa Kövesi. Că Irina Tănase vinde şi cumpără apartamente şi că îi face ibovnicului ei cu regularitate Revista presei. Şi că, în fine, actuala conducere a PSD este, cum s-ar zice, “praf”.

Cred că aici, în această ultimă ‘’idee’’, se află schepsisul scoaterii de la ‘’păstrare’’ (după 396 de zile de închisoare) a fostului preşedinte al PSD. A celui care se visa noul Nicolae Ceauşescu al României. Social-democraţii români se pregătesc pentru Congres. Până şi dl. Marcel Ciolacu, care s-a dat de ceasul morţii să îl tot amâne, a ajuns la concluzia că acesta se impune. După cum se prezintă lucurile în acest moment, la viitorul Congres va curge sânge. Se vor înfrunta pe viaţă şi pe moarte tabăra “blajinului” Marcel Ciolacu cu aceea al cărui lider se arată a fi playboyul Eugen Orlando Teodorovici. În vreme ce dl. Marcel Ciolacu&co se dau de ceasul morţii să şteargă din istoria partidului ruşinosul episod Dragnea (cu care toţi pesediştii au fost la un moment dat complici), dl. Teodorovici îi are alături pe cei ce cred că Dragnea nu ar merita o astfel de cruntă soartă. Şueta amicală dintre Anca Alexandrescu şi Liviu Nicolae Dragnea nu a fost decât ocazia de care s-a slujit fostul El Lider Máximo spre a arăta care îi sunt opţiunile. Atâta doar că pentru cetăţenii României, numitul Dragnea nu înseamnă mai mult decât Aprodul din Petiţiune.

Carevasăzică, ani lungi şi buni de şedere la Rahova. Şi abia apoi, carevasăzică, la pensie!

P. S. Inutil să precizez că nu m-am uitat la cel de-a doilea episod al şuetei care, aşa după s-a dovedit, s-a realizat cu încălcarea legii. Că asta-I Liviu Dragnea. Un hoţ. Care se comportă ca atare chiar şi atunci când e la zdup.

 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite