Calendarul şi condiţiile de înscriere la clasa pregătitoare şi în clasa I au fost publicate în Monitorul Oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014, adică în clasa pregătitoare şi în clasa I, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

„Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până în data de 31 august 2013 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare“, se arată în metodologia de înscriere la clasa pregătitoare, publicată marţi în Monitorul Oficial.

Excepţia de la regulă, valabilă doar anul acesta, sunt copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până pe 31 august 2013 şi care nu au frecventat anul acesta cursurile clasei pregătitoare, copii care pot fi totuşi înscrişi, la cerere, în clasa I.

"Este vorba de circa 3.000-5.000 de copiii care nu au intrat la clasa pregătitoare anul acesta fiindcă părinţii i-au înscris la grupa mare de la grădiniţă. Aceşti copii vor împlini 7 ani până la toamnă, vârsta la care ar trebui să fie în clasa I", a explicat pentru adevărul.ro fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

De asemenea, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani mai târziu, în perioada 1 septembrie - 31 ianuarie 2013, pot fi înscrişi la clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Dacă nu este, sau părinţii nu doresc să-i înscrie la şcoală, atunci copiii trebuie înscrişi la grădiniţă, în grupa mare.

calendar 1 metodologie inscriere clasa pregatitoare 2013

Înscriere automată la şcoala unde sunt arondaţi părinţii

Conform metodologiei, părintele va putea opta pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie (în această situaţie, copilul este automat înscris) sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie. În această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi specifice de departajare.

calendar 2 metodologie inscriere clasa pregatitoare 2013

Înscrierea se poate face prin completarea unei cereri-tip atât la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte să fie admis copilul, cât şi online, formularul fiind disponibil din 2 aprilie pe site-ul Ministerului Educaţiei, accesând căsuţa de pe prima pagină, intitulat Înscriere în învăţământul primar.

În cazul completării online, părintele va trebui să meargă la unitatea de învăţământ la care doreşte înscrierea copilului, pentru validarea cererii.

calendar 3 metodologie inscriere clasa pregatitoare 2013

De asemenea, între 30 martie şi 7 aprilie, părinţii pot vizita unităţile de învăţământ unde se desfăşoară clasa pregătitoare de la anul, în cadrul evenimentului „Ziua porţilor deschise“.

Metodologia prevede că, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat şi pentru a permite părinţilor luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză privitoare la opţiunea pentru o unitate de învăţământ sau alta, fiecare unitate de învăţământ va pune la dispoziţie şi informaţii referitoare la locul de desfăşurare a activităţii corespunzătoare clasei pregătitoare (în spaţiul şcolilor sau a grădiniţelor), la posibilitatea organizării programului "Şcoala după şcoală", la organizarea şi dotarea spaţiului şcolar.


 

calendar 4 metodologie inscriere clasa pregatitoare 2013
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite