Buncărele anti-Tito, loc de stână şi cămară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adăposturile militare din anii `50 au fost proiectate să reziste la bombe de 1.000 de kilograme, care ar fi putut fi lansate de iugoslavi. Tunelele subterane construite în Banat, lângă graniţa cu fosta Iugoslavie, au fost folosite de săteni pe post de colibă, stână, cramă sau chiar debara.

Cei care călătoresc cu maşina pe drumul spre vama sârbească pot zări pe o parte şi alta a şoselei o ciudată formă de relief. Muşuroaie uriaşe de pământ încep să răsară de la intrarea în localitatea timişeană Jebel şi se întind până în apropierea graniţei cu Serbia. Cocoaşele acoperite cu vegetaţie sălbatică numită „porumbac”, plină de spini, ascund de fapt buncăre militare  construite în anii ’50, de teama unui eventual atac din partea Iugoslaviei lui Tito.

Pământ-bonus pentru cei cu buncăr

Având în vedere soliditatea fortificaţiilor, cu pereţi din beton armat şi tavan din fier cu o grosime de 30 de cm, acestea au rămas în stare perfectă. Buncărele au intrat în proprietatea ţăranilor după retrocedare.

Majoritatea nu le-au găsit însă niciodată o utilitate. Pentru că nu pot folosi terenul pe care se află buncărele, sătenii au fost despăgubiţi cu un bonus de 10 metri pătraţi. „Aceste buncăre sunt abandonate. Nu au mai fost revendicate de armată, aşa că au intrat în proprietatea sătenilor”, a spus Sabin Bociu, primarul localităţii Jebel.

„Sunt foarte interesant făcute. În copilărie ne jucam prin cazemate de-a soldaţii. Jucam «pac-pac», confecţionam arcuri, praştii şi arme din tuburi bergman. Copiii din ziua de azi nu se mai joacă în ele, au alte procupări”, a mai povestit primarul din Jebel.

Tito s-a supărat pe Dej

La începutul anilor '50, relaţiile dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Broz Tito s-au răcit după ce acesta din urmă a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei.

Astfel, în 1952, a început construcţia de fortificaţii din judeţul Timiş. Buncărele de diferite mărimi şi utilităţi au răsărit ca muşuroii pe câmpurile din apropierea graniţei, pe o lungime de 30 de kilometri, în jurul localităţilor Jebel şi Voiteg. În Jebel a fost înfiinţată şi o unitate militară de mitraliere şi artilerie, iar soldaţii şi-au ocupat poziţiile în buncărele de pe câmp. Locul fostei unităţi militare, părăsite în anii '60,  a fost luat de actualul Spital de Psihiatrie din Jebel.

Buncărele, folosite ca stână

Inginerul zootehnist Gheorghe Gemănariu s-a oferit să ne fie ghid în căutarea de buncăre. Am străbătut kilometri întregi pe câmp, însă nu am găsit niciun buncăr în care să se poată intra. Toate sunt înconjurate şi acoperite cu porumbac, iar intrările sunt înfundate de pământ şi gunoi. „Acum 20 de ani se putea intra în toate.

Ştiu că unele au fost curăţate, dar e greu să le găsim. E păcat că aceia care au buncărele nu fac ceva cu ele. Pot măcar să-şi facă un loc răcoros vara. A mai fost odată un cioban care a folosit buncărele ca stână”, povesteşte

Gheorghe Gemănariu. În sat se află însă câteva din buncărele care se văd în toată splendoarea lor. În urmă cu opt ani, un localnic şi-a transformat buncărul din fundul grădinii în baracă. Sătenii povestesc că bătrânul îşi ţinea acolo cărnaţii şi şunca, dar după moartea lui, buncărul a fost inundat de apă. Un alt buncăr din sat a devenit depozit pentru o firmă care se ocupă cu producţia de saci din plastic.

Nea Iliuţă a lucrat la buncăre

În jurul Jebelului se află nu mai puţin de 25 de buncăre. Unele sunt pentru aruncătoare, altele au fost puncte de comandă sau era destinate artileriei. Ioan Iliuţă a fost ofiţer de carieră şi a participat la construcţia buncărelor. „Pe vremea când s-au construit buncărele, Tito şi Dej nu cântau după aceeaşi partitură.

Aceste buncăre au fost proiectate să reziste la bombe de 1.000 de kilograme. Sunt tavane din fier care au o grosime de 30 de cm. Este făcut să reziste la o forţă enormă. În unele din ele puteau intra şi auto-tunuri”, spune Iliuţă, care timp de 20 de ani a fost primar în Jebel.

Ca orice lucru românesc, nici buncărele nu excelau la capitolul calitate. „Aveau şi multe hibe. Pentru că pânza freatică a fost aproape, încăperile se inundau mereu. Ziua scoteam apa cu nişte moto-pompe, iar dimineaţa era din nou plin de apă”, povesteşte fostul primar. 

„Au fost cinci ani cumpliţi pentru noi”

Pentru soldaţii care şi-au făcut veacul în cazemate au fost cinci ani grei. Aceştia stăteau 18 zile în buncăre, după care primeau opt zile libere la unitatea militară din Jebel. „Locuitorii nu aveau nicio teamă. Nu îşi făceau griji pentru un eventual atac din partea lui Tito.

Pentru militari era mai greu. Noi nu aveam voie să umblăm neînarmaţi. Nu era stare de război, dar eram mereu pe poziţii”, povesteşte Ionel Iliuţă. Soldaţii dormeau şi mâncau în buncărele care aveau instalaţie de încălzire, filtre de aer şi telescoape. Chiar dacă erau obiective militare în câmp, ţăranii nu erau deranjaţi de ele.

„Nu se puteau apropia mai mult de 2-3 metri, dar în jur se lucra pământul. Noi ne-am bucurat foarte tare când am scăpat. Au fost cinci ani în condiţii vitrege în buncăre”, mai declară veteranul.

După retragerea armatei în 1958, buncărele au fost folosite de cei care lucrau pământurile pe post de colibă. „Era ca un beci. Îmi aduc aminte că am făcut chiar şi cramă acolo. Unii au făcut stână de oi. Era un loc unde te puteai refugia de căldura de afară sau în cazul în care te prindea ploaia pe câmp”, mai povesteşte Ionel Iliuţă.

“România, împotriva călăului din Balcani”

Iosip Broz Tito a căpătat aura de lider comunist odată cu organizarea trupelor de rezistenţă iugoslave împotriva ocupaţiei fasciste (Partizanii Iugoslaviei). După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, proclamă republica şi preia puterea, fiind cunoscut ca “mareşalul Tito”.

Între 1945 şi 1948, Iugoslavia devine prima dictatură totalitară comunistă din Europa, după model stalinist. În 1948 s-a produs ruptura între Kremlin şi Belgrad, deoarece independenţa lui Tito începuse să-l deranjeze pe Stalin.

“Călăul Tito”

La scurt timp după ce Tito a ieşit din graţiile lui Stalin, în 1948, maşinăria propagandistică a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a declanşat un atac virulent la adresa “călăului” de la Belgrad şi a apropiaţilor săi. La această manevră de dezinformare s-a raliat şi România, condusă la acel moment de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Campania de dezinformare a ajuns în toate colţurile ţării, iar populaţia era învăţată să-l urască pe “călăul” Tito şi să-l iubească pe “ocrotitorul” Stalin.

În 1950, apocalipsa era în Balcani

Suflul propagandistic sovietic a transformat Iugoslavia într-un tărâm apocaliptic, înţesat de puşcării şi lagăre unde erau aruncaţi mii de oameni, sau într-o bază militară pentru SUA şi Anglia.

 “Tito îşi măreşte aerodromurile ca să încapă bombardierele yankee”, “alimentele sunt scumpe”, “studenţii au ca hrană de bază fasole uscată, varză şi napi”, “tinerii sunt bolnavi de tuberculoză, anemie şi rahitism”, minerii sunt exploataţi şi majoritatea au părăsit locul de muncă, la sate titoiştii au organizat o “sălbatică vânătoare de oameni”, ţăranul sârb este jefuit prin “metode hitleriste”.

România, Bulgaria şi Ungaria au declanşat între 1948 şi 1951 operaţiuni de fortificare a graniţelor şi de masare a trupelor armate, în aşteptarea unui eventual atac.

Moştenirea lui Tito

Lui Tito i se impută agresivitatea cu care i-a înlăturat pe liderii comunişti fideli Kremlinului pentru a-şi duce mai departe opera împreună cu partizanii săi, ceea ce a generat un adevărat genocid. Brutalitatea acţiunilor lui Tito a rivalizat cu aceea din gulagurile sovietice.

Sfârşitul conflictului cu Moscova se încheie odată cu moartea lui Stalin (1953). Relaţiile României cu Iugoslavia se reiau, iar în 1955 Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosip Broz Tito discută eventualitatea construirii hidrocentralei de la Porţile- de- Fier.

Cine a fost Iosip Broz Tito

Fostul preşedinte al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cunoscut ca “mareşalulTito”, s-a născut în 1892. Tatăl său era croat, iar mama sa era slovenă. A fost preşedintele celei de-a doua federaţii iugoslave, între 1953 şi 1980. Tito a murit în mai 1980 la Ljubljana.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite