Aurel Codoban: „În România, femeia este sexul tare“

Aurel Codoban: „În România, femeia este sexul tare“

Aurel Codoban profesor doctor

De Ziua Îndrăgostiţilor, Aurel Codoban, profesorul titular al cursului de hermeneutica iubirii la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, vorbeşte despre cine deţine puterea în cuplu. Femeile sunt cele care domină societatea, ele sunt cele care iau decizii, iar partenerii lor au ajuns să fie mai sentimentali.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Adevărul": Cum s-a schimbat modul de a sărbători iubirea odată cu împrumutarea Valentine's Day?

Aurel Codoban: Sfântul Valentin e, la fel ca şi Crăciunul, o invenţie târzie, de secol XIX. Se întâmplă ceea ce s-a întâmplat şi cu Crăciunul, devine un eveniment comercial. Toată complicaţia este că în viaţa cotidiană trebuie să produci evenimente. E lucrul de care instituţiile au nevoie. Spre exemplu, „Ziua Porţilor Deschise" este o manieră de a produce un eveniment acolo unde nu există eveniment. La fel ar trebui să fie şi în ceea ce priveşte iubirea.

Mai citiţi şi:

Valentine's Day a crescut vânzările la verighete şi inele de logodnă

Ziua Îndrăgostiţilor, mai ieftină decât în alţi ani

Declaraţii de dragoste sub Turnul Eiffel

Această Zi a Îndrăgostiţilor este mai degrabă una comercială. Problema lumii în care trăim, cea postmodernă, este problema consumului. Pentru modernitate era important să producă, pentru noi să consumăm. Se pune problema atunci cum să impulsionezi consumul, şi o faci folosind astfel de pseudoevenimente, evenimente construite, inventate.

Care este diferenţa dintre Sfântul Valentin şi Dragobete?

Diferenţa pe care o sesizez este aceea că Dragobetele a fost o sărbătoare autentică. Ideea acestui Sfânt Valentin al dragostei nu funcţionează bine în creştinism. Iubirea creştină este iubirea „agape", o iubire care păstrează distanţa dintre cele două persoane. Creştinismul menţine personalităţile distincte, nu vrea ca sufletele celor doi îndrăgostiţi să se topească unul în celălalt.

Prin urmare, Sfântul Valentin, ca şi sărbătoare a iubirii, nu poate fi gândit decât în termenii unei iubiri care nu este atât pasională, cât este o iubire constructivă. Acest sfânt ar trebui invocat ca un patron al iubirii conjugale, al iubirii de familie. Dragobetele este însă mult mai pasional, e o sărbătoare arhaică, precreştină.

De unde vine această dorinţă acerbă a cuplurilor de a se expune, de a se căsători în public, chiar dacă o fac de formă, în această zi?

Trăim într-o societate a spectacolului. E o formulă tot americană care spune că marea dorinţă a omului din clipa de faţă este să-şi aibă cele cinci-zece secunde, până la un minut-două de prezenţă „pe sticlă". Oamenii simt nevoia să se dea în spectacol pentru că lumea în care trăim este o societate a spectacolului. Exişti în măsura în care eşti prezent în spectacol, iar intimitatea dispare.

De ce românii au împrumutat cu o uşurinţă atât de mare o sărbătoare străină a iubirii?

Din acelaşi motiv pentru care împrumutăm mereu expresii englezeşti. Românii sunt extrem de mimetici. Sunt hipnotizaţi, probabil, de imaginea Americii, mitul major contemporan. Şi atunci, orice vine din America, de la Coca-Cola la Ziua Îndrăgostiţilor este bun.

Oamenii se iubesc altfel decât pe vremea bunicilor noştri?

S-a schimbat ceva în modelul iubirii. În clipa de faţă, stilul de gândire al iubirii este mai degrabă legat de iubirea homosexuală. Modelul efectiv de construcţie a iubirii e difuzat în acest sens de filmele americane, e un fel de iubire casual, legată de accidentalitatea erotismului, de scurtimea relaţiilor, nu mai este o iubire pentru toată viaţa. Contractele cu durată nelimitată au încetat să existe, şi la serviciu, şi în căsnicii, şi în relaţiile de iubire. Cred că noutatea se consumă, şi adevărul este că noi îi consumăm pe ceilalţi şi în această manieră a noutăţii.

Cu toate acestea, oamenii spun îşi doresc o iubire veşnică sau cel puţin să-şi întemeieze o familie...

Cred că într-adevăr îşi doresc, dar se mint. Omul îşi doreşte stabilitatea pentru că are nevoie de o asigurare, dar îndată ce o obţine, se va îndrepta într-o altă direcţie. Formula pe care o dau eu dorinţei este că avem ceea ce nu dorim şi dorim ceea ce nu avem. Îndată ce ne instalăm bine într-o relaţie, ea se uzează.

Şi aşa ajungem până în 2010. Puteţi să faceţi un portret-robot al lui Romeo şi al Julietei acestor ani?

Aş înclina să cred că femeile sunt mai degrabă sexul tare decât bărbaţii, cel puţin în România. Ele sunt, într-un fel, mai puternice, mai detaşate, se implică emoţional, oricât de paradoxal ar părea, în mai mică măsură decât bărbaţii. Românii, ca bărbaţi - deci Romeo al nostru - este mai sentimental decât Julieta noastră. Ea este mai degrabă lucidă şi bine orientată. Romeo mai degrabă pluteşte.

Această Julietă puternică e inspirată din modele media?

Sigur şi din modele media. Foarte multe dintre prezentatoarele „de pe sticlă" reprezintă personalităţi puternice. Dacă ne gândim bine, între cei doi soţi Columbeanu, el şi ea, cea puternică, cu toată fragilitatea şi nesfârşita graţie, este mai degrabă ea. Ea este fiinţa puternică în acest cuplu. Pare mult mai consecvenţă şi coerentă în acţiunile ei. Pe de altă parte, există în sistemul românesc arhaic o preponderenţă feminină.

Societatea românească e o societate care accentuează feminitatea. Femeile au un rol mult mai important, au o poziţie mai importantă, şi cred că iau în mai mare măsură decizii sau dau în mai mare măsură sfaturi decât se întâmplă în alte ţări. Al doilea aspect este cel istoric. De la jumătatea secolulului al XIX-lea se schimbă sistemul.

Adică familia centrată pe munca în comun se sparge, mama rămâne acasă cu copiii, tatăl pleacă să lucreze altundeva, şi atuncia forţa maternă a sentimentalităţii îi formează în mai mare măsură pe băieţei decât se întâmpla înainte. Faptul că mamele sunt aproape în exclusivitate cele care cresc băieţii, îi face pe aceştia să devină sentimentali şi mult mai dependenţi de ceea ce sunt femeile, în general.

Expert în iubire

Doctorul în filosofie Aurel Codoban (61 de ani) este unul dintre cei mai populari profesori universitari din Cluj-Napoca. Predă la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai", unde este titularul cursului de hermeneutica iubirii. Este expert în semiologie (ştiinţa semnelor în societate), hermeneutică (ştiinţa interpretării), filosofia şi teoria comunicării.

A scris mai multe cărţi pe aceste teme, printre care şi „Amurgul iubirii". Toate acestea îl plasează ca fiind unul dintre cei mai competenţi cercetători ai fenomenului dragostei din România. Cu ocazia Sfântului Valentin, pe care îl sărbătoresc şi românii la 14 februarie, de câţiva ani, el comentează pentru cititorii ziarului „Adevărul" felul în care s-a schimbat percepţia despre iubire.

Internetul ne fragmentează sufletul

Relaţiile începute în mediul virtual nu au şanse mari de reuşită

Trăim într-o lume în care îţi găseşti perechea cu un click. Cum evoluează relaţiile virtuale?

În cazul Internetului, asistăm de fapt la aparenţa unei comunicări pure. Cei doi nu se întâlnesc, nu există feromoni, prezenţă fizică imediată. Cum funcţionează iubirea în acest caz? Facebook, reţelele de socializare în general, distrug structurile de putere care sunt prezente în orice gen de comunicare. Atunci când doi oameni se întâlnesc faţă în faţă, există diferenţe corporale, de stil, de vârstă, de atitudine, şi se crează nişte ierarhii. Aparent, pe internet comunicarea este totală.

Una din diferenţele de gen remarcabile este că femeile sunt însetate de comunicare, iar dacă vor găsi pe internet pe cineva dispus să comunice cu ele, se vor îndrăgosti cu multă uşurinţă, fără să ştie, de fapt, de cine se îndrăgostesc. Înainte de apariţia reţelelor de socializare, până ca doi oameni să devină cuplu, era vorba de o întâlnire, într-o manieră a prezenţei cotidiene, se puteau testa reciproc în viaţa obişnuită. Pe internet nu se pot testa.

Şi atunci, care sunt şansele ca aceste relaţii să reziste în realitate?

Sunt foarte sceptic, nu cred că mai mult de un sfert din aceste relaţii se pot stabili. Cred că reţelele de socializare implică numeroase complicaţii sau pericole, dar vreau să precizez că lucrurile evoluează. Cred că lumea în care trăim este o lume a pluralităţii. Tot mai des, cineva poate să aibă un iubit pe internet şi unul în viaţa reală. Sufletul nostru s-a spart cumva, suntem fragmentari ca oameni.

Stilul nostru de viaţă, slujba, toate celelalte chestiuni ne predispun la asta. Pe vremuri, occidentalul, până la jumătatea secolului XIX, trăia în familie, iar aceasta lucra ca un atelier, ca un fel de unitate de producţie. După aceea, lucrurile se rup. El lucrează altundeva, ea altundeva, există alte grupuri de apartenenţe, alte relaţii.


citeste totul despre: