Am fost cu un iehovist în piaţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri mi-a bătut la uşă un iehovist. Nu am probleme nici măcar cu vînzătorii ambulanţi. Sînt educat să deschid, să ascult, să vorbesc cu oricine, să ajut. Am multă răbdare, pot rezista la o discuţie lungă cu orice categorie socială, nivel de educaţie, nebunie, mistică, obsesie. Deci pot sta la poveşti cu un iehovist fără să mă enervez sau să-l dau afară din casă. Pleacă de bunăvoie.

Ieri însă mi s-a nimerit un iehovist mai special: iehovist-proaspăt-convertit. Nu ştiţi voi ce-i aia. Au un grad de insistenţă, iraţionalitate şi dorinţă de a te salva încît uneori devin înspăimîntători. Dorinţa lor nebună de a te salva devine înfricoşătoare. Dar eu rezist la astfel de tăvăleli. Prietenii se minunează.

A plecat. Ieri am scăpat nesalvat. A durat aproape două ore procesul. Am obosit. Mi-am promis să mă uit pe vizor data viitoare şi să nu mai deschid celor proaspăt convertiţi. Îi cunosc după zîmbetul-bumerang-de-plastic.

După acest meci am zis să mă refugiez puţin pe Facebook să văd ce se mai întîmplă cu protestele că am lipsit în ultimele zile şi am dat peste o altă categorie care m-a speriat mai rău decît iehovistul-proaspăt-convertit.

Detest ura. Cred că ura este apanajul prostiei. Iar iubirea care şi aşa e foarte puţină nu o arunc în spaţiul politic.

Nişte doamne şi mai ales domni, unii chiar amici, bine educaţi, cu şcoli bune, cu joburi decente şi binişor plătite îmi cereau nu o părere, nu o interpretare, nu o discuţie, nu un dialog, ci o adeziune necondiţionată. Mi se cerea să urăsc pînă la fiere PSD-ul şi să iubesc pînă la moarte Piaţa Victoriei. Au început să-mi facă teste de verificare: numai proba la sînge încă nu mi-au cerut. Dar la cum evoluează lucrurile ajungem şi acolo. Am văzut că au început iar: Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane. Am luat-o ca pe o scăpare nevinovată.

Bun. Să stabilim cîteva lucruri minimale. Detest ura. Cred că ura este apanajul prostiei. Iar iubirea care şi aşa e foarte puţină nu o arunc în spaţiul politic. Ea e pentru familie, prieteni şi ce mai rămîne pentru aproapele care-mi iese în cale. Pe cît se poate. Ura şi dragostea, ştiu că mă repet, nu sînt instrumente ale reflecţiei şi acţiunii politice. Ba din contra devin foarte nocive. Partidele, acţiunile politice, instituţiile şi oamenii politici nu pot fi „ceva” de urît sau iubit. Ura şi dragostea te scot din cîmpul politic, iar odată folosite ca instrumente politice te aruncă în hăul fantasmelor din care pot ieşi monştri politici nebănuiţi.

Nu am parti-pris-uri de partid, dar nu-mi cereţi să urăsc sau să iubesc pe unii ori alţii. Nu voi face niciodată acest lucru. Sînt conştient de cîte prostii au făcut PSD, PNL sau PDL, dar nu le pot identifica cu „ciuma roşie” sau „diavolul”. Nu. Asupra abuzurilor unor partide sînt instrumente politice prin care poţi lupta. Încă. Spaţiul politic e un spaţiul al luptei şi negocierii: da, faţă de putere trebuie să fii mereu în raport critic şi trebuie să faci presiune, căci altfel apar monştri politici.

Nu-mi cereţi să mă îndrăgostesc de Piaţa Victoriei. Sînt în proteste de prin 1987. Nu prea am ratat niciunul, însă mereu încerc să păstrez spiritual critic şi faţă de proteste şi chiar faţă de propria poziţie. Am susţinut debutul acestor proteste: au fost legitime şi au reacţionat la un abuz evident al PSD cu acel OUG care era o lege cu dedicaţie. Asta ne-a unit pe toţi. Dar nu pot fi de acord cu tot ce se întîmplă azi acolo. Unele felii îmi plac, mă pot solidariza cu ele, iar cu altele nu. Pot nuanţa. Da, nu mă pot solidariza cu şefii unor bănci care au devenit brusc revoluţionari: alo, sînt parte a puterii de top şi produc abuzuri globale la care PSD nici nu a visat.

Mă tem că direcţia pe care tinde să o ia Piaţa Victoriei acum poate contribui la accelerarea direcţiei naţionalist-conservatoare anunţate deja în PSD.

Nu mă pot solidariza cu membri ai opoziţiei PNL care vor să instrumenteze piaţa în folosul lor. Ei sînt aleşi, trimişi în Parlament şi au alte instrumente politice, să acţioneze. Nu cred de exemplu că trebuie să avem alegeri anticipate. Am destule argumente. Nu cred că trebuie criticată selectiv puterea. Am multe îndoieli şi dovezi care îmi arată că există abuz şi dinspre DNA şi Servicii. Pot să am îndoieli? NU. Pentru că mi se cere dragoste şi ură totală.

Toată această ură digitală care se extinde încet în spaţiul real devine îngrijorătoare. Şi mă mai tem că direcţia pe care tinde să o ia Piaţa Victoriei acum poate contribui la accelerarea direcţiei naţionalist-conservatoare anunţate deja în PSD. Eu sper că nucleul dur al pieţei luptă încă împotriva abuzurilor şi pentru democraţie, nu pentru construirea a nu ştiu ce „new nation building”. Astea sînt frămîntările mele.

Dar da, trebuie puse tunurile pe PSD ca să-şi ducă guvernarea cît mai decent pînă la capăt pentru că au fost aleşi.

Îmi pare rău: ura şi dragostea în politică nu e pentru mine. Nu urî, nu iubi, ci gîndeşte, înţelege şi acţionează politic. Am încercat să glumesc: şi mi s-a spus aproape religios că despre „lucrurile sfinte nu se glumeşte”. Pînă aici. Şi brusc mi s-a făcut dor de iehovistul-proaspăt-convertit.

Pace.

P.S. Cer scuze iehoviştilor sinceri, dar au şi cadre din astea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite