Alina Mungiu-Pippidi: Modelul UBER trebuie extins, nu reprimat

Alina Mungiu-Pippidi e profesor de studii ale democraţiei la Berlin, expert pentru Consiliul Europei şi preşedinte al Societăţii Academice din România (SAR)

Aud că patronii de taxi din România se iau de UBER în loc să se ia de piept cu statul, care îi reglementează la fel de ineficient şi de arbitrar cum tratează şi piaţa de medicamente, sau Codul Fiscal.

Românii pot crea deficit acolo unde e surplus oricînd, toţi care ajung pe la guvernare, cu PSD în frunte, par să fi fost educaţi la academia de cum să planifici bine ca să iasă prost, de pe timpul comunismului. Ba nu, greşesc, sunt educaţi la cum să planifici prost ca să iasă şi mai prost. Exemplul strălucitor este cum au creat coadă la taxiuri la Otopeni sub guvernul tehnocrat sau au taxat trei zile bacşişurile la pizza la domiciliu sub guvernul Ponta. Dar cum fiecare guvern vrea în cartea recordurilor, să ne mefiem de manipularea patronilor de taxi, că nu se ştie cui îi vin idei şi ce mai face.

De ce susţin UBER, cu care am mers deja în vreo zece ţări, inclusiv pe alte continente. Nu că iau puncte, că nu am timp să le butonez pe aplicaţie, ci pentru că sunt un model de oferit un serviciu la un preţ rezonabil, de o corectitudine ireproşabilă, complet fiscalizat, ceea ce restul economiei mai are vreo două secole de tras ca să realizeze. Cum funcţionează UBER şi de ce, de fapt, ar trebui să reformăm serviciile publice pe model UBER în loc să ne luptăm cu firmele private:

• O aplicaţie soft pe un smart phone pune la un loc cererea cu oferta, nu există refuz (poţi merge şi cinci metri cu UBERul), cînd cererea e foarte mare preţul se ajustează automat, dar transparent, eşti întrebat înainte, nu ai de-a face cu oameni, totul e automatizat.
• Şoferii pot lucra cîte ore vor, la Bruxelles am avut şoferi care lucraseră în Comisia Europeană şi se plictisesc la pensie, la Bucureşti tineri care scriu aplicaţii pentru fonduri europene pentru afacerile lor (i-am asistat cu entuziasm), au nevoie doar de carnet şi o adeverinţă, mi s-a explicat în Bucureşti de unde o au, şi de un GPS pe care instalează softul. În Mexic am avut un dentist.
• Introduci adresa şi cineva vine să te ia, cu o maşină curată, cu o sticlă de apă în plasă, de o politeţe impecabilă (tot pe soft îi poţi da o stea, sau cinci, şi ca atare au tot interesul să se poarte bine), adresa e deja pe GPS care alege traseul cel mai convenabil. Cine nu e competent e deci eliminat prin cîteva clickuri.
• Nu există bacşis. Îţi introduci o singură dată credit cardul cînd îţi faci cont şi gata, primeşti factura pe email, şi o înaintez direct contabilităţii mele în Berlin. Nu trebuie să schimbi bani în nici o ţară. Spre deosebire de imbecilul stat român, care, la Ghişeul.ro, nu acceptă decît carduri emise de bănci româneşti, cu Deutsche Bank sau America Bank nu poţi plăti impozite în România (nu oricine se califică), orice credit card merge cîtă vreme cele trei criterii de validitate (număr, data expirării, CVC) funcţionează. Ca atare activitatea asta economică e aproape singura integral fiscalizată dintre servicii la români.
• Cheltuielile de tranzacţie, care sufocă orice firmă, sunt minime, firma plăteşte impozit pe profit, iar şoferii - care reţin majoritatea încasării, nu sunt exploataţi ca aceia de la taxi, de trebuie să le dai de două ori preţul - sunt înregistraţi ca PFA şi îşi plătesc acolo CAS-urile.
• Rezolvi cu birocraţia decontărilor. Universitatea Columbia din New York m-a plimbat pe contul lor de UBER, pur şi simplu toţi angajaţii care se ocupau de invitaţi îl aveau şi îţi chemau maşina plătită cu cardul lor, poţi trimite pe oricine cu maşina pe contul tău, am chemat un UBER pentru o fată cu handicap care ieşise de la tratament pe o vreme îngrozitoare de la policlinica de peste drum de mine în Bucureşti şi de abia se ţinea pe picioare, această faptă bună m-a costat doar opt lei, mai mult mi-a luat să o conving pe mama ei că nu trebuie să dea nimic şoferului.

Pe scurt, e sistemul ideal pentru toată lumea, care reduce la minim personalizarea serviciului, sursa principală de corupţie, şi cash-ul, sursa principală a evaziunii fiscale. Tot aşa cum telefonia mobilă a reuşi eliminarea corupţiei din zona de telecomunicaţii (unii sunt prea tineri să ştie că în ţările nedezvoltate liniile fixe nu se puneau decît cu şpagă la compania monopolistă de stat, fiind coadă de aşteptare de ani de zile, azi, cînd Vodafone şi Orange se bat pe voi), UBER loveşte direct în monopulul unor grupuri care în unele ţări controlează preţurile şi le ţin foarte ridicate, de exemplu Italia sau Franţa. În Italia le-au dat voie doar cu serviciul limuzine, aşa de mare e protecţionismul mafiei taxiurilor, ca atare în Italia m-am mutat în limuzină deja (da, nu sunt semnificativ mai ieftine decît taxiurile în condiţiile astea, dar mai face omul şi ceva pentru libertate). Aud că nu am fi asiguraţi special în UBER, să ridice mîna cine a colectat vreodată o asigurare de la vreo firmă de taxi din România, din ăia autorizaţi. Practic e ca şi cum te-ar duce singur sau cu un prieten, nici atunci nu eşti asigurat la tine în oraş. Cînd călătoresc în străinătate majoritatea oamenilor se asigură, acasă însă nu suntem personal asiguraţi de accident, sau asigurarea nu are valoare. Ca atare m-am mutat în UBER la Berlin, ca şi la Bucureşti, numai la Riad şi la Veneţia nu i-am găsit pînă acum.

Principiile de la baza funcţionării UBER, sau Trip Advisor, sau Booking.com, care sunt folosite de tot mai mulţi oameni, care devin contributori la servicii, nu doar consumatori (evaluezi, creezi direct rankingul serviciului oferit) sunt esenţiale pentru buna guvernare. Aceasta are la bază exact aceste concepte:

• Tranzacţii impersonale, deci nimeni nu are cunoştinţe, pile, relaţii, toată lumea e tratată egal.
• Cost transparent şi în general transparenţă totală (ştii cine vine să te ia, cum îl cheamă, la fel şi el).
• Nu există cash, totul e fiscalizat. Statul poate cere UBER dovada că şoferii îşi plătesc angaralele, e mult mai simplu decît la taxi unde pentru a evita statul invaziv totul se mută în bani gheaţă.
• Nu există hîrtie, totul e digital.
• Reglementarea ofertei şi cererii nu mai e făcută de directorul de la Otopeni şi ministrul transporturilor, ca atare nimeni nu rămîne fără maşină şi nu trebuie să călătorească la Popeşti Leordeni în portbagaj, cum am văzut eu anul trecut.

Exact pe principiile astea, state comparabile cu noi au reuşit marele salt, de exemplu Uruguay-ul. Cu generalizarea cardului ca sistem de plată inclusiv la pensii, cu crearea unui impozit unic nediferenţiat pentru cine nu are bani şi de pensii, şi de şomaj, Monotax, cu stimularea agenţilor privaţi să colecteze taxe pentru stat cînd colectează remitenţe, nu integral, ci cît poate omul (agentul privat ia un comision din Monotax), aşa au ajuns lider în topul transformării globale şi au rezolvat, primii din lume, deficitul sistemului de pensii trecînd pe surplus.

Statul român sub PSD nu ştiu ce face, dar după cum vorbeşte nu face ce trebuie, adică crează mai multe hîrtii, restricţionează tot ce poate, creşte costurile de tranzacţie şi incertitudinea tuturor şi intră în Guinness Book pentru cum poţi să te scufunzi singur dacă faci mai grea barca în care eşti cu toţi ceilalţi.

Ajutat şi de mase de manevră ca şoferii de taxi care se lasă manipulaţi de patroni, în loc să se mute la UBER sau să demonstreze contra primăriilor şi altor reglementatori proşti sau corupţi care i-au adus în situaţia în care se află.

Puteţi comenta acest text pe România Curată