Alina Mungiu-Pippidi: Marele secret al Zilei Naţionale la români
Anul la români e totdeauna cum începe, nu găseşte nimeni puterea să îl redreseze peste vară. Aşa intrăm în al o sutălea an de la Marea Unire, pe care îl vom pierde chiar cu Marea Unire.
Pentru PSD, 2018 a debutat cu agenda să mai recupereze ceva din influenţa pierdută asupra justiţiei sub Macovei şi succesorii ei, deşi se descurca deja destul de bine – jumătate din universităţile publice din România şi un număr semnificativ de judecători reuşiseră fără nici o schimbare fundamentală de lege să elibereze din puşcării pe mai toată lumea care contează – Năstase, Voiculescu, Voicu, Cocoş, să nu închidă pe Ghiţă, şi, mai ales, să păstreze intacte toate operaţiile corupte – partide, firme favorite, companii de stat, universităţi, fisc, club de fotbal, televiziune sau ziar, nu mai are importanţă cine merge la puşcărie şi pe cît timp dacă operaţia e salvgardată, dacă modul de operare continuă cu aceiaşi actori – şi e. Aici vezi eşecul anticorupţie, ne mai consolăm cu condamnarea lui Şova şi cam atît. Şi unde au părut că recuperează pe parcurs, adică la retragerea infamilor Nicolae/Iordache/Nicolicea, au revenit pînă la urmă cu brio, aşa că termină anul fără să fi rezolvat nici o problemă, de parcă scopul lor principal era să compromită intern şi extern şi lucrurile bune pe care le plănuiau, salarii ridicate în sectorul sanitar, de exemplu, şi lărgindu-şi cercul de adversari continuu, reclamînd pe Soros şi alţi indiferenţi.
Pentru opoziţie/preşedinte/servicii în subordine anul a început cu contestarea rezultatului unor alegeri clare, cu care erau decişi să nu se împace şi folosirea tuturor erorilor PSD în acest sens. Ideilor, programelor şi alianţelor clare li s-au substituit slogane scrise de copywriterii agenţiilor contractante de publicitate, ridicate sus în Piaţa Victoriei, dl Tătaru, şeful obişnuit de campanie al dreptei a desenat manifestaţii de protest în loc de mitinguri pentru partid, pe lîngă contribuţia lui la Coaliţia pentru familie, toată trupa de postaci a trecut de la tabăra cu cianura la tabăra cu justiţia şi în absenţa tuturor ONG-urilor care protestează de obicei s-au creat altele, unii inocenţi, şi alţii responsabili cu păstorirea inocenţilor. S-au ocultat cu grijă toate subiectele care chiar ar schimba ceva şi s-a făcut doar campanie electorală, în cel mai pur stil populist marca Băsescu din mandatul doi (probabil, aceiaşi jumătate de neuron a mai distribuit odată un material deja plătit), anume referendumuri populare (cînd nu ştim cum să scăpăm de ele în toată Europa), pe subiecte imposibile, cum ar fi interzicerea prin lege a penalilor, de parcă marele succes al Coaliţiei pentru un Parlament Curat din 2004 nu ar fi dovedit deja peste ani, cînd a încetat să mai fie un succes, că deşi votanţii nu aleg penali cînd au de ales (deci nu e nevoie de lege), înlocuitorii penalilor devin penali la rîndul lor aproape de regulă în actualul context instituţional românesc. Deci, chiar presupunînd că ai avea o majoritate nepenală care trece o asemenea lege (sigur, după aceea nu ai putea strînge lumea la referendum pe aşa o prostie, dar reformatorii nu se uită la fleacuri) problema e cu cei ce devin penali în viitor, nu cu cei de la trecut şi cum scăpăm de acele circumstanţe care par să facă penali din mai toţi cei care ajung la guvernare. Dar nu contează asta pentru promotorii acestei idei, care ştiu şi ei că nu va ieşi nimic, vor doar să mobilizeze lumea, că ei speră cumva să se mai ţină odată alegerile pe care le-au pierdut acum un an. Şi pe care nu au cum să le cîştige, cîtă vreme în ţara care a ajuns pe locul 1 la injustiţie socială în Europa ei poziţionează anticorupţia la un loc cu politicile (şi sloganurile) anti-sociale, din acelea cum nu poţi auzi la nici o dreaptă din Occident.
Iată aşa intrăm în al o sutălea an de la Marea Unire, pe care îl vom pierde chiar cu Marea Unire, judecînd după cîte bugete de protocol s-au alocat deja, în ciuda penuriei teoretice de fonduri. Un număr fără precedent de nulităţi se pregătesc să dea şi să primească decoraţii pentru contribuţiile lor la un secol aproape pierdut, în care eforturile civilizatoare ale cîtorva oameni izolaţi au fost şi au rămas marginale. Nu poţi să nu rîzi cînd vezi cum au sărit toţi pe Kelemen cînd a zis că azi faci cu trenul de la Blaj la Bucureşti mai mult ca acum o sută de ani- ce nemernic, să ne lovească exact unde ne doare, în inutilitatea unui veac, din care jumătate o fi fost ghinion (crize, ruşi, etc), dar jumătate a fost contribuţia noastră, sau mai bine zis absenţa ei. Nici ce am făcut bun, uneori cu costuri personale, ca intrarea României în UE în 2007 nu mai e de valoare sau de interes pentru majoritatea, şi, oricum, detaliile a cum a fost nu le ştie nimeni. BNR acum o lună a dat medalii lui Tăriceanu şi Băsescu pentru această măreaţă realizare.
În acest răstimp, lucrurile cu potenţial să schimbe ceva nu sunt făcute la ora asta, şi nici măcar propuse, pentru că din păcate ele presupun să ştii ce se poate realist face, pe de o parte (nu Constituţii prin care să interzici imoralitatea din natura umană…) şi o înţelegere, fie şi limitată la unele arii, între cele două părţi, şi nu acest război civil nesfîrşit în care nici o parte nu e destul de tare să o extermine pe cealaltă.
Vă invităm să comentaţi acest text pe România Curată
Se încarcă comentariile...
