Alina Mungiu-Pippidi: Când justiţia dă pe dinafară

Publicat:
Ultima actualizare:

Protagoniştii din lupta pentru justiţie, de la Adina Florea la Augustin Lazăr, arată din ce în ce mai mult a ceea ce sunt. Cozi de topor.

Un grup de procurori (conduşi de judecătorul Cristi Danileţ) a demonstrat la Bruxelles, săptămâna trecută, contra schimbărilor din justiţie, într-o acţiune europeană absolut fără precedent, fiind primiţi la cel mai înalt nivel de oficiali europeni. Acţiunea lor (Cristi Danileţ e un prieten al României Curate, tot aşa cum Monica Macovei a fost unul dintre membrii fondatori ai Coaliţiei pentru un Parlament Curat) a depăşit graniţele unei acţiuni civice, avînd implicaţii politice majore. Practic, sunt primii magistraţi din Europa care cer Uniunii Europene să se implice într-o chestiune unde UE nu are competenţă (politica penală, cum a remarcat deja Traian Băsescu). Ei sau o bună parte din ei sunt chiar produsul acestei intervenţii deja fără precedent a ultimilor zece ani, adică oameni care au încercat să pună în practică politica bruxelleză a MCV, menită a construi controlul asupra corupţiei în România (şi care punea accentul pe arestări la nivel înalt) şi care a dus la instabilitate majoră odată ce electoratul a votat de două ori (2012, 2016) cu partide care voiau mai multă suveranitate în acest domeniu, iar Codruţa Kovesi a deschis dosare tuturor liderilor la nivel înalt în funcţie (minus preşedintele Iohannis).

Astfel a fost instrumentat un conflict care este o sursă majoră de instabilitate politică şi, după părerea mea de analist obiectiv al acestei poveşti europene pe scară mai largă, atrage UE într-o aventură riscantă pentru ambele părţi.

Aşa cum mandatul comun de arestare european şi existenţa CEDO au fost folosite de adepţii Brexit ca să argumenteze ieşirea Marii Britanii dintr-o Europă care depăşeşte limitele stabilite prin tratate de intervenţie în treaba statelor membre, la fel aceste cereri de intervenţie româneşti, de fapt a unei tabere din România cînd nu reuşeşte să cîştige alegerile, conduc la o situaţie riscantă. Fie se va crea o excepţie doar pentru România - deşi nu văd legalmente cum - şi o să ne trezim că ne pierdem dreptul de vot (Articolul 7) că nu mai închidem încă 18 miniştri (18 am închis deja), în vreme ce Bulgaria nu a închis pe nici unul, fie asemenea tip de intervenţie se va aplica tuturor. În acest caz Europa se va destrăma, pentru că statele mai mari nu vor accepta niciodată aşa ceva (în Franţa şi Germania există la ora asta mai multă impunitate decît în România la favoritismul pentru firme, de exemplu, altfel Merkel nu s-ar duce la Trump cu lista de companii germane care trebuie exceptate de la embargoul din Crimeea).

E trist că românii nu înţeleg că ar fi mai bine să înceteze să fie singurii care îşi externalizează problemele politice şi cer atîta intervenţie, pentru că de fapt cer să fie trataţi altfel decît restul lumii şi intervin într-un moment deja delicat, în care se profilează net două Europe de ranguri diferite, ca să întărească ipocrizia occidentală şi nimic altceva. În viitor, o să avem un Siemens care poate fi investigat pentru corupţie în 18 ţări şi tot va căpăta scutire în Crimeea şi un Tel Drum care nu va mai putea căpăta contracte nici în Teleorman? Evident, poziţia mea este că fie Europa poate interveni în ambele chestiuni, fie mai bine nu intervine şi lasă fiecare ţară să se descurce cum poate, adică cum se poate stabili un echilibru democratic naţional.

Dar e clar că nu m-am făcut înţeleasă bine sau partizanatul e prea mare ca să priceapă cineva că în ţară, şi nu la Bruxelles, se duce de fapt lupta care trebuie treptat cîştigată. Poate ar fi mai realist să spunem clar că ea a nu a fost complet cîştigată nici în Franţa sau Germania şi că două treimi dintre comisarii europeni, după ce îşi termină mandatul, lucrează în firme care au fost în aria lor de reglementare, ceea ce indică în mod clar că lobbyul şi traficul de influenţă sunt mai mult decît răspîndite la acest nivel, chiar dacă evident nu mai există forme primitive de corupţie, ca şpaga?

În ţară nu e uşor de câştigat bătălia, de acord, pentru că nimeni nu e interesat de ea, toată bătălia pentru justiţie e pur politică şi în interes personal.

PSD luptă să controleze magistraţii, fără a pricepe că asta nu mai e posibil, şi, cum nu poate, modifică legislaţia, cu costuri enorme, mai ales pentru ei. Au ajuns aşa de jos că îl folosesc pe Adrian Severin contra lui Tudorel Toader, pentru care au existat întotdeauna nişte limite.

Magistraţii luptă să nu fie controlaţi de nimeni. Nu cred că CSM, ÎCCJ sau oricine altcineva a organizat măcar un seminar în care să discute că suntem înaintea Rusiei şi Turciei la condamnări pentru procese penale în care nu se respectă drepturile omului (undue process) la CEDO. Măcar atît. La fel, falimente precum cel al Realităţii TV ar trebuie să ne reamintească eşecul de a avea un proces curat de faliment. Acceptăm în continuare că şpaga şi/sau intervenţia politică sunt cele care hotărăsc cine dă faliment şi cum.

În general, e regulă că falimentul e o formă de a înşela debitorii şi a muta preferenţial activele unei companii în lichidare, ceea ce arată eşec de masă al anticorupţiei. Dar noi nu avem anticorupţie aplicată la vreun sector, unde să putem arăta ce s-a realizat, ci anticorupţie politizată, care serveşte unui singur scop, să servească în campanii electorale. Şefii justiţiei sunt de nivelul doamnei Tarcea, care deploră că a fost adoptată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (pe baza căreia judecă CEDO), a doamnei Stanciu (care a reglat probleme personale prin justiţie) şi care au patronat abateri de la norma de repartizare aleatoare a cazurilor de care profită PSD. Augustin Lazăr s-a trezit şeful taberei anticomuniste, cînd e clar că a dat cu subsemnatul la o închisoare comunistă politică în cariera lui.

Opinia publică nu există, altfel votanţii PSD-ALDE şi-ar pune întrebarea cum de Adrian Severin poate deveni o autoritate în corupţie (sigur, a fost ghinionist, mult mai mulţi membri ai PE ar merita să fie după gratii, de exemplu cei trei care l-au susţinut pe Ilan Shor, un condamnat la alegerile din Moldova, dar asta nu îl face mai calificat) doar că a fost filmat luînd şpagă? Iar votanţii PNL-USR şi-ar pune întrebarea cum de oameni ca Tarcea sau Lazăr pot reprezenta tabăra reformistă? Şi împreună poate realizăm că nu va exista niciun progres cât timp nu avem obiectivitatea de a aplica aceeaşi regulă tuturor.

Lupta pentru justiţie e ca justiţia să poată fi folosită politic şi nimic altceva. Protagoniştii din lupta pentru justiţie, de la Adina Florea la Augustin Lazăr, arată din ce în ce mai mult ce sunt. Cozi de topor. Că în paralel magistraţii luptă să nu se amestece politicul peste ei e de înţeles şi legitim, dar asta nu schimbă fondul problemei. Nu ar avea probleme dacă nu s-ar fi dezechilibrat balanţa prin repetate intervenţii politice de ambele părţi. Nu se mobilizează şi ca să ceară reforme care să facă procurorii sau judecătorii mai responsabili.

Calitatea justiţiei se vede în acest răstimp în fiecare zi, poate niciodată mai mult decît zilele astea, cînd mascaţii DIICOT fugăresc periculoşii criminali care au traficat cîteva grame de marijuana (drog legalizat în Germania), făcându-se publice imagini, reproduse de toată presa uitînd că avem directive de protecţie a datelor personale şi că un om arestat nu e dinainte condamnat, călcînd flagrant nu ştiu cîte proceduri fără să observe nimeni. E bine că DGPR ne dă în acelaşi timp comunicate despre 130 de kilograme de cocaină pe care să nu le ridicăm de pe plaje -unde au ajuns înot, probabil. Cred că nu mai e băiat pe litoral să nu se fi dus cu bicicleta la căutat aurul indicat astfel chiar de poliţie, în timp ce efectivul e mobilizat la Iaşi şi Bucureşti să caute printre lămâi şi oregano ghivecele cu marijuana din garaje, care produc cu cele mai puternice lămpi poate jumătate de kilogram pe an.

La cât scandal facem la Bruxelles ai zice că dă justiţia pe dinafară din România. Dar nu dău pe dinafară decât prostia şi reaua voinţă.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite