Şefa DNA a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai multe persoane, printre care şi pe Mihai Gâdea, pentru atac la viaţa personală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi cere daune de 250.000 de euro FOTO Marian Iliescu
Laura Codruţa Kovesi cere daune de 250.000 de euro FOTO Marian Iliescu

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai multe persoane, printre care şi pe Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică, cerând daune de 250.000 de euro pentru atac la viaţa personală. De asemenea, Kovesi a sesizat şi CNA-ul, dar şi Inspecţia Juridică din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Plângerea a fost depusă de şefa DNA, miercuri, la Judecătoria Sectorului 1 din Capitală. Concret, Kovesi a dat în judecată persoana juridică  S.C. ANTENA 3 S.A., dar şi pe moderatorul Mihai Gâdea, respectiv pe invitaţii Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc, „pentru afirmaţii mincinoase care au creat  un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane”, notează DNA. Procurorul-şef al structurii solicită daune morale de 250.000 de euro.

Consiliul Naţional al Audiovizualului, sesizat pe 24 iunie

De asemenea, în cursul zilei de marţi, 24 iunie, şefa DNA a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a vedea dacă au fost încălcate prevederile privind Codul de reglementare al conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul Audiovizualului), în cadrul Emisiunii „Sinteza zilei” difuzată de postul Antena 3 pe 19 iunie.

Potrivit comunicatului DNA, mai multe fapte nu ar fi fost prezentate în mod corect. „Nu a fost verificat contextul împrejurărilor despre care s-au făcut afirmaţii şi nu a fost prezentat imparţial şi cu bună credinţă niciunul dintre aspectele privitoare la temele emisiunii”, se arată în document.

„Aşa zisul material jurnalistic prezentat în cadrul emisiunii s-a grevat, de fapt, pe urmărirea în locuri publice a procurorului şef al DNA, cu unic scop de a surprinde imagini care apoi au fost prezentate trunchiat, pentru a putea susţine denigrarea sub toate modalităţile şi pentru a-i fi ştirbită autoritatea, prin afirmaţii mincinoase. De altfel, prezentarea ca fiind conspirativă a unei întâlniri pe stradă dintre două persoane, indiferent că sunt sau nu sunt foşti colegi, prieteni sau nu, reprezintă o formă de abuz, incompatibil cu libertatea de exprimare, libertatea de informare”, se arată în comunicatul DNA. 

Verificări privind independenţa justiţiei

În cursul zilei de 19 iunie, DNA  a sesizat Inspecţia Judiciară pentru demararea verificărilor necesare pentru apărarea reputaţiei profesionale şi a imaginii publice. 

Concret, DNA a cerut să fie demarate procedurile de verificare în vederea apărării independenţei justiţiei şi imparţialităţii procurorilor din cadrul DNA, întrucât consideră că afirmaţiile nereale, modul tendenţios şi aprecierile privind instrumentarea dosarului în care este cercetat fratele lui Traian Băsescu au fost de natură să afecteze independenţa procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Afirmaţiile  de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul  exclusiv de a ştirbi autoritatea personală şi profesională a procurorului şef DNA şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, au mai arătat procurorii. 

Afirmaţiile lui Bercea Mondial scad încrederea în DNA

Potrivit DNA, ideea că  interlopul Bercea Mondial ar fi oferit bani procurorului şef al DNA pentru a fi eliberat, precum şi afirmaţiile prin care o acuză pe Kovesi că ar fi luat mită „sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfăşurată de DNA”, arată instituţia.  

De altfel, faptul că afirmaţiile au fost preluate de mai multe publicaţii a contribuit la aplificarea acestor consecinţe prin receptarea afirmaţiilor denigratoare de către mai mulţi cetăţeni, având drept consecinţă afectarea independenţei întregului sistem judiciar şi manipularea opiniei publice. 

Brercea Mondial acuză procurorul şef DNA de luare de mită

Săptămâna trecută, interlopul Bercea Mondial a spus, din duba Poliţiei, că ar fi dat 2 milioane de euro pentru eliberarea sa, bani ce ar fi ajuns la Codruţa Kovesi, la Livia Stanciu, preşedinta Curţii Supreme dar şi la Vasile Blaga, liderul PDL.

După această afirmaţie, Laura Codruţa Kovesi a declarat pentru Digi24 că atunci când i s-a cerut lui Bercea Mondial să scrie despre acest lucru în declaraţie, interlopul ar fi refuzat categoric să facă acest lucru.

De asemenea, în urma acestor declaraţii, Kovesi a înaintat o plângere şi la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în care a cerut să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a apăra imparţialitatea şi independenţa justiţiei.

Fratele preşedintelui, arestat preventiv

Bercea Mondial a făcut declaraţiile înainte de a fi audiat de procurorii anticorupţie în dosarul în care fratele preşedintelui Traian Băsescu este acuzat de trafic de influenţă. Mai mult, pe 20 iunie, Mircea Băsescu şi Mraian căpăţână, cel care ar fi intermediat mita dată de fiul lui Bercea Mondial, au fost arestaţi preventiv în acest caz.

Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv", a arătat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influenţă

Fratele şefului statului a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată, luni, pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, pentru şantaj cu circumstanţe agravante.

În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite