Valea Piersicilor, râpa uitată în care au fost executaţi Antonescu şi Râmaru

Puţini gardieni care lucrează acum la Penitenciarul Jilava ştiu despre împuşcările la stâlp ce se practicau în incinta închisorii, în urmă cu doar 30 de ani. Toţi au auzit însă frânturi de legende legate de reacţiile personajelor care au fost executate în spatele Fortului 13 Jilava. Potrivit acestora, ultimele cuvinte ale mareşalului Ion Antonescu au fost „Trăiască România!“, iar ale „omului-lup“ Rîmaru „Vreau să trăiesc! Chemaţi-l pe tata, el este de vină!“.

Fortul 13 a fost construit în 1884, după planurile belgianului Henri Brialmont, ca fort militar în cadrul centurii de apărare a Bucureştiului şi a început să fie folosit ca puşcărie începînd cu anul 1907, când au fost întemniţaţi aici o mare parte dintre ţăranii care au participat la răscoala din acel an.

FOTO Imagini din celule

65 de ani de la execuţia Mareşalului
Între 1948 şi 1964, Fortul 13 a fost folosit de comunişti ca închisoare de tranzit pentru opozanţii regimului, iar terenul din spate, numit şi Valea Piersicilor datorită unei plantaţii mai vechi de pomi fructiferi, a fost considerat cel mai potrivit loc pentru execuţii.  
Astfel, în acest loc au fost împuşcaţi la data de 1 iunie 1946 mareşalul Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, comandantul Jandarmeriei Picky Vasiliu şi Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.

Pe lângă aceştia, tot aici, la 23 octombrie 1971, a fost executat şi Ion Rîmaru, celebrul criminal şi violator în serie care a terorizat Capitala la începutul anilor ’70, dar şi Gheorghe Ştefănescu, protagonistul celui mai celebru caz de evaziune fiscală din Epoca de Aur. Ştefănescu, cunoscut sub numele de „Bachus“, a fost executat în decembrie 1981, după ce au fost găsite în locuinţa sa 19 kilograme de aur şi peste două milioane de lei.

Şocul dinaintea împuşcării
Afacerea înfloritoare a lui Ştefănescu, absolvent de gimnaziu (a făcut clasele V-VIII abia după ce se îmbogăţise), a fost desconspirată de un angajat al Securităţii care ar fi cumpărat vin de la el pentru o nuntă. Conform legendei, când a fost întrebat de Ceauşescu de ce a strâns atâţia bani, Ştefănescu i-ar fi răspuns: „Am vrut să răstorn regimul“. Aceeaşi legendă spune că, în noaptea de dinaintea execuţiei, lui „Bachus“ i-a albit complet părul.  

În majoritatea cazurilor, victimele erau îngropate in cimitirul comunei Jilava, aflat la o distanţă de aproximativ cinci kilometri de inchisoare. Acesta avea o parcelă specială pentru deţinuţii împuşaţi la Penitenciarul Jilava. Pentru eviatarea problemelor, celor mai cunoscuţi dintre cei executaţi nu li s-au pus cruci. Este şi cazul lui Rîmaru, despre care se crede că este îngropat la Jilava, dar nu există nicio probă care să sprijine această ipoteză.    

Ion Antonescu
S-a născut la Piteşti, la 15 iunie 1882. A fost ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război. Din 4 septembrie 1940 până pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului. Antonescu a luat decizia de a intra în cel de-al doilea război mondial, de partea Germaniei.

Ion Rîmaru
S-a născut la Caracal, la 12 octombrie 1946 şi fost un asasin în serie care a terorizat Bucureştiul în anii 1970 - 1971. Era student la Medicină Veterinară şi fost condamnat pentru trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, şase tentative de omor, cinci violuri şi mai multe furturi şi tâlhării. Îşi ataca victimele, numai femei singure şi de regulă blonde, doar în nopţile furtunoase. Se crede că era necrofil si canibal, multe dintre victime prezentând muşcături.

Teoria conspiraţiei
La un an dupa execuţia lui Ion Rîmaru, tatal acestuia, Florea Rîmaru, a fost găsit mort în apropierea unei căi ferate. Se presupune că ar fi fost aruncat din tren, dar cazul nu s-a elucidat niciodată. Amatorii teoriei conspiraţiei susţin că acesta a fost aruncat dintr-un tren aflat în mişcare de securişti pentru că, în realitate, el ar fi fost responsabil de crimele care i-au fost puse în cârcă fiului său. Conform criminalistului Constantin Turai, este cert că Florea Rîmaru a omorât în anul 1944 patru femei în acelaşi mod în care au fost ucise victimele lui Ion Rîmaru. Autorul crimelor a fost necunoscut până când, după moartea lui Florea Rîmaru, amprentele acestuia au fost comparate cu cele prelevate in 1945 şi s-a ajuns la concluzia că sunt identice, susţinând şi mai mult teoria conform căreia Florea, şi nu fiul său Ion, a fost adevăratul „om-lup“ care a terorizat Capitala la începutul anilor ’70.