Sky Tower, zguduit de peste 600 de alergători în scop caritabil: 20.000 de euro vor ajunge la un centru de îngrijiri paliative

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, s-a transformat, sâmbătă, în pistă de alergat pentru bucureştenii dornici de mişcare. Clădirea a găzdui un maraton caritabil în care circa 600 de persoane au alergat pe 680 de trepte, atât cât are turnul. Organizatorii au reuşit să adune 20.000 de euro pentru centrul de îngrijiri paliative Casa Speranţei.

În urma întrecerii care a avut loc, sâmbătă, pe treptele celei mai înalte clădiri din România, organizatorii competiţiei au reuşit să adune 20.000 de mii de euro, bani ce vor ajunge la un centru de îngrijiri paliative din Bucureşti.

Cei 600 de oameni care s-au înscris în SkyRun au luat startul doi câte doi, din zece în zece secunde, purtând cipuri electronice de cronometrare, astfel încât fiecare participant să afle timpul obţinut. Florin Muntean, primul care a trecut linia de sosire, a reuşit să urce treptele turnului în două minute şi 55 de secunde.

La înscriere, concurenţii individuali au plătit 100 de lei, în timp ce participanţii corporate au fost nevoiţi să scoată din buzunar 200 de lei.
 

Pe aceeaşi temă:

Sky Tower, „zguduit“ de peste 600 de oameni. Bucureştenii s-au întrecut pe treptele celei mai înalte clădiri din România

SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, se transformă în „pistă de alergat“. Bucureştenii fac întrecere pe 680 de trepte

Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România a ajuns la etajul 26, la peste 100 de metri înălţime

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite