Singurătatea unui monstru din staţia de tramvai

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia de tramvai Fabrica de Glucoză FOTO Lavinia Bălulescu
Staţia de tramvai Fabrica de Glucoză FOTO Lavinia Bălulescu

Am scris în ultimul an de mai multe ori despre lipsa refugiilor în multe staţii de tramvai din Bucureşti şi am dat ca exemplu una pe care o folosesc eu foarte des, Fabrica de Glucoză. Acolo, în pustiu, vântul suflă mult mai tăios decât printre blocuri, mai ales de când perdeaua de copaci a fost decopertată din faţa câmpului, pentru a face loc branşării autostrăzii A3.

Problema nu era neapărat lipsa unui loc amenajat, care să arate a staţie, să te simţi confortabil, să stai jos, ci mai ales faptul că, în acest caz, spre exemplu, nu aveai fizic unde să te ascunzi în serile geroase, nu exista nici măcar un biet panou care să te protejeze de vânt, mai ales în condiţiile în care tramvaiul 36, care circulă prin zonă şi care se hrăneşte cu vieţile oamenilor, trece foarte rar (dacă ai noroc, trece de două ori pe oră, niciodată la oră fixă. Dar nu mereu ai noroc).

Am scris din nou acum două săptămâni despre lipsa de respect a municipalităţii faţă de călătorii care plătesc bilet să meargă cu aceste jeguri de tramvaie şi care trebuie să mai şi aştepte câte o oră în ger şi în vânt, la limita supravieţuririi. Am dat din nou exemplul pe care îl ştiam prea bine, deşi aş fi putut să vorbesc şi despre staţia de la care plec eu de acasă şi care e de fapt un loc îngust din mijlocul bulevardului, unde oamenii, expuşi la tot traficul mizerabil din zonă, stau ca pe o insulă, fără vreun refugiu, sperând că nimeni nu-i va călca nici de data asta.

La câteva zile, am avut parte de o surpriză. Am întâlnit într-o după-amiază în staţie doi domni care luau măsurători pentru un refugiu. Am crezut sincer că nu aud bine. Un refugiu? Aici? În Fabrica de Glucoză? Mi s-a părut ireal şi grozav, mi-am zis că totuşi poate că sistemul funcţionează, poate uneori chiar trebuie să te plângi de o problemă şi ea se rezolvă etc.

După alte câteva zile, a apărut şi refugiul. O staţie metalică formată dintr-un biet tavan sprijinit pe două picioare metalice înguste, plus o bancă de care nimeni nu are nevoie (pentru că, metalică fiind, cam mori dacă stai iarna pe ea, dar asta e altă poveste). Mulţumim, desigur, dar ce să facem cu monstruleţul ăsta, în forma în care e acum? Da, calul de dar nu se caută la dinţi, dar chestia asta nu e nici cal, nici dinţi nu are şi nici nu cred că cineva poate să-şi imagineze că, gata, s-a mai rezolvat o problemă, le-am închis gura fraierilor.

Eu, personal, am tot aşteptat să apară şi nişte părţi de tablă, de sticlă sau de plastic, montate pe laterală sau în spatele staţiei, de aşa natură încât oamenii care petrec acolo chiar şi o oră zilnic să nu mai fie bătuţi din toate părţile de vânturi şi ploi. Asta era şi problema. Altfel, cu ce ar putea fi de ajutor cele două bare metalice? Nu ţin nici de cald, nici de frig, doar susţin un tavan metalic, şi el, la rândul lui, destul de nefolositor.  

Deocamdată acele părţi laterale nu au apărut, poate au picat la montaj, cum s-ar spune. Am întrebat şi alţi călători din zonă dacă sunt mulţumiţi de noua bijuterie arhitectonică, dar se pare că toţi sunt la fel de cârcotaşi ca mine. Ca să nu mai vorbim că a fost montat un refugiu doar pe unul dintre cele două sensuri de mers ale tramvaiului, dar asta e deja o altă poveste.

Concluzia ar fi că staţia e de mare ajutor dacă plouă perfect perpendicular şi foarte-foarte încet, dar şi dacă la vară cineva va avea nevoie de puţină umbră (asta se rezolvă de obicei cu ajutorul copacilor din zonă). În rest, având în vedere iarna de afară, oamenii continuă să se adăpostească de vânt după zidul unei clădiri din apropiere, în aşteptarea tramvaiului, aşa cum o fac în muuuuulte, multe alte locuri din Bucureşti, de parcă am trăi în Cretacic şi nimic nu s-a inventat încă. Între timp, monstrul metalic stă singur, încremenit şi inutil, ca o poartă închisă spre un univers paralel, ca o staţie pentru tramvaiele suspendate, pline de călători fericiţi, mulţumiţi şi invizibili.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite