Ziua despărţirii de Regele Mihai. Ultimul suveran al României se odihneşte pe veci alături de soţia sa, Regina Ana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai I a fost înmormântat alături de Regina Ana în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, la funeralii participând reprezentanţi a zeci de case regale din întreaga lume. Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat impresionat de mulţimea de oameni care s-a alăturat cortegiului funerar al Regelui Mihai I, „o autentică expresie a iubirii şi respectului românilor“ faţă de rege.

UPDATE 19.55 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost coborât în criptă şi aşezat alături de soţia sa, Regina Ana, în timp ce era intonat imnul naţional şi regal. 

Povestea de iubire dintre Regele Mihai şi soţia sa a murit la 1 august 2016, după 68 de ani de căsătorie, odată cu plecarea din această lume a Reginei Ana. De astăzi, ultimul rege al României se odihneşte alături de soţia sa în noua necropolă regală de la Curtea de Argeş, fiind de departe cel mai longeviv cuplu de demnitari din întreaga noastră istorie. 

UPDATE 19.51 Militarii au tras 21 de salve de tun  

UPDATE 19.35 Slujba s-a încheiat. Regele Mihai va fi coborât în cripta necropolei de la Curtea de Argeş. 

FOTO Mediafax 

image

UPDATE 19.05 Maşinile mortuare au ajuns la Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş. Mulţimea a aplaudat la intrarea în curtea Catedralei şi a strigat „Regele Mihai“, dar s-a creat şi o busculadă: oamenii s-au împins în jandarmi, dorind să se apropie de cortegiul funerar. 

În Catedrala în care a intrat doar familia regală are loc o scurtă slujbă de înhumare, oficiată de IPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi IPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoţi.

După slujbă, militarii vor prelua sicriul şi crucea şi se vor deplasa către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, urmaţi de cortegiul funerar.

image

UPDATE 19.00 La Mănăstirea Curtea de Argeş răsună cântece bisericeşti şi bat clopote. De-a lungul străzii principale mii de oameni au venit să-i aducă Regelui un ultim omangiu. 

UPDATE 18.25 Trenul regal a intrat în gara din Curtea de Argeş. Câteva sute de oameni l-au aşteptat cu aplauze. Din motive de securitate, oamenii nu au voie să se apropie prea mult, dar în afara gării sunt în jur de 4.000 de oameni. Gara Regală a fost acoperită cu un mash pentru a nu se vedea starea avansată de degradare.

Sicriul este dus de soldaţi la maşina morturară cu care este transportat la noua catedrală Arhiepiscopală unde va fi înmormântat. În prima maşină este coroana regală de oţel şi în a doua sicriul.

image

FOTO Inquam 

UPDATE 17.35 Iohannis, după slujba de înmormântare a Regelui Mihai: Am condus astăzi pe ultimul drum un veritabil om de stat. Va rămâne un reper de integritate (mesajul complet).

UPDATE 17.30 Momente emoţionante în Gara Piteşti, unde peste 5.000 de oameni au aplaudat la trecerea trenului regal. Membrii Familiei Regale au salutat din tren oamenii de pe peron, care şi-au aprins lanternele telefoanelor. 

UPDATE 17.10 Fostul Principe Nicolae nu a venit cu membrii familiei. El a ajuns la Curtea de Argeş înaintea trenului regal.

UPDATE 16.20 Trenul a claxonat îndelung sutele de oameni care aşteptau trecerea vagonului regal în gara din Titu, judeţul Dâmboviţa. Oamenii au aruncat flori în faţa trenului, au aplaudat şi i-au strigat numele. Cu aceeaşi căldură a fost întâmpinat în gara Chitila. 

UPDATE 15.55 BBC, care a transmis imagini de la ceremonie, notează că peste 20.000 de persoane şi-au luat rămas-bun la Bucureşti de la Regele Mihai.

UPDATE 15.11 În aplauzele oamenilor veniţi să-l conducă pe Rege pe ultimul drum, trenul regal a părăsit Bucureştiul şi se îndreaptă spre Curtea de Argeş, unde Majestatea sa îşi va dormi somnul de veci alături de Regina Ana. 

Cei care au vrut să asiste nu au putut intra în interiorul gării, ei sunt răsfiraţi de-a lungul şinelor ferate 

UPDATE 15.05 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost urcat în vagonul ataşat special la trenul regal, a cărui locomotivă e vopsită în culorile drapelului naţional. Membrii familiei regale au urcat, de asemenea, în tren. 

image

UPDATE 15.00 Cortegiul funerar a ajuns la Gara Băneasa, în aplauzele mulţimii. 

image

FOTO Inquam/ Bogdan Buda

UPDATE 14.40 La Arcul de Triumf, 8 jandarmi călare au preluat şi escortat cortegiul funerar spre Gara Regală de la Băneasa, la Fântâna Mioriţa. Peste 1.000 de oameni s-au adunat în zona Arcul de Triumf, iar pe tot traseul de la Patriarhie pe marginea drumului au fost oameni care au aplaudat.

UPDATE 13.50 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost scos din Catedrala Patriarhală.

Cortegiul funebru se deplasează spre Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sunt două maşini mortuare: în una se află sicriul, iar în cealaltă coroana. Oamenii aplaudă şi aruncă flori spre maşina în care se află trupul neînsufleţit al Regelui Mihai. 

image

UPDATE 13.40 Membrii familiei, reprezentanţii Caselor Regale din Europa, oameni politici şi preoţi se înclină, pe rând, în faţa sicriului 

UPDATE 13.30: Predica rostită de Patriarhul Daniel la finalul slujbei:

„Majestatea sa a venit de multe ori în această biserică ocrotită de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, constituită între 1656-1658. Aici a primit binecuvântare ca rege minor în vârstă de 6 ani, iar în 1940 a fost uns Rege al României de Patriarhul Nicodim. La vârstele copilăriei, adolescenţei şi maturitărţii, Regele Mihai, alături de tatăl, de mama sau de alţi membri, a fost prezent de foarte multe ori aici. Timp de 45 de ani, până în 1992, cât a durat exilul forţat, Regele Mihai nu a mai avut posibilitatea de a se mai ruga în această biserică atât de familiară. În 1997, 2000, 2001 şi 2006, Regele a fost primit aici cu mult respect şi admiraţie de cler şi popor. În 5 decembrie 2017, sufletul său s- mutat la Hristos Domnul, împreună cu drepţii. Regele a fost toată viaţa sa un om profund religios. Credinţa sa nu era una formală. Regele l-a simţit pe Dumnezeu prezent mai ales în momentele grele ale vieţii. 

image

Credinţa l-a ajutat să fie statornic în iubirea faţă de popor şi patrie, să respingă dictatura nazistă şi comunistă, să fie curajos şi demn, răbdăror şi iertător, virtuţi pentru care a fost preţuit de Casele Regale ale Europei şi de oameni simpli. Astăzi ne-am rugat împrună, cler şi popor, ca Dumnezeu să-i ierte orice a greşit ca om în timpul vieţii şi să-i dăruiască odihnă. Mormântul nu e ultima destinaţie a omului, ci învierea şi viaţa veşnică. Crucea şi lumânarea sau candela de lângă sicriul Regelui simbolizează învierea lui Hristos sau lumina lumii, dar şi lumina iubirii generoase pe care regele Mihai le-a arătat în timpul vieţii sale. Colacul şi coliva simbolizează speranţa creştinilor în învierea morţilor şi compasiunea cu membrii familiei care se află în stare de doliu. În aceste momente de întristare şi ultim omagiu adus Regelui ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul lui în iubire, pace şi să întărească sufleteşte, să consoleze îndoliata familie regală şi să binecuvinteze pe cei care în aceste zile de doliul arată respect memoriei Regelui, care rămâne un simbol al speranţei poporului român“

UPDATE 12.40 A început slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Alături de Patriarhul Daniel se află 8 mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care şi Mitropolitul Iosif, care l-a împărtăşit ultima oară pe Rege şi care l-a însoţit de la Lausanne la Bucureşti 

Patriarhul Daniel: „Regretăm faptul că această catedrală e prea mică şi nu pot încăpea toţi cei care doresc să fie prezenţi aici. Întreaga slujbă se va auzi împrejur, iar la Piaţa Unirii sunt ecrane la care se poate urmări slujba din catedrală“. 

FOTO Alexandra Şerban/ Adevărul 

image

UPDATE 12.30 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns la Catedrala Patriarhală, unde va fi oficiată slujba religioasă de Patriarhul Daniel. La Patriarhie aşteaptă mii de oameni care au venit să-şi ia rămas bun de la Regele Mihai, iar alte zeci de mii s-au alăturat pe traseul de la Piaţa Palatului până în Dealul Mitropoliei.

La Catedrala Patriarhală, la 6 septembrie 1940, Regele Mihai a fost încoronat şi uns cu Sfântul şi Marele Mir.  A fost singura dată când Regele Mihai a purtat efectiv Coroana de Oţel. 

UPDATE 12.20 La Catedrala Patriarhală şi în bisericile din întreaga ţară se trag clopotele, în timp ce cortegiul funerar urcă pe Dealul Mitropoliei.

UPDATE 12.10 Moment de linişte în Piaţa Unirii, unde cortegiul funerar s-a oprit pentru câteva clipe.

În parcul de la Unirii sunt transmise imagini de la funeraliile Regelui Mihai. 

UPDATE 11.15 Oamenii din Piaţa Palatului Regal au aplaudat şi au scandat „Regele Mihai“ , „Monarhia salvează România“, dar şi „Jos comuniştii“, când sicriul a fost luat de pe catafalc şi pus pe afetul de tun tras de un vehicul militar. 

image

FOTO Inquam 

Asistăm, probabil, la ultima ceremonie în care un Rege al României este purtat, pe Calea Victoriei, pe un afet de tun. Doar trei regi au fost înmormântaţi astfel – Carol I, Ferdinand şi Mihai I. Iar Majestatea Sa Regele Mihai I este cel care închide, deocamdată, această pagină din istorie. 

S-a format un cortegiu funerar, la care iau parte membrii familiei regale, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se face pe jos, iar afetul de tun este tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. La Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 

Mii de oameni aştern covor de flori în faţa cortegiului, aplaudă şi scadează „Regele Mihai“.

FOTO Alexandra Constanda / Adevărul 

image

UPDATE 10.58 Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, cu stindardul regal şi cu Coroana de Oţel au fost scoase din Palatul Regal în Piaţa Palatului, în următoarea ordine: semnal de trompetă unic, un soldat care poartă crucea, clerul ortodox, sicriul purtat de opt militari, urmat de Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa sa Regală Principele Radu. Au fost interpretate marşuri funebre şi au fost trase clopotele de la toate bisericile din împrejurimi. 

Mii de oameni au venit să asiste la ceremonial.

image

UPDATE 10.45 Ceremonia religioasă s-a încheiat

UPDATE 10.20 A început slujba oficiată de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un sobor de preoţi, în Sala Tronului de la Palatul Regal. 

image

UPDATE 10.00 Cu puţin timp înainte de ora 10.00, preşedintele Klaus Iohannis a venit la Palatul Regal ţinându-se de mână cu prima-doamnă, Carmen Iohannis. 

FOTO Mediafax 

image

Au mai sosit premierul Mihai Tudose, fostul prim-ministru Dacian Cioloş şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu.

image

În Sala Tronului sunt prezenţi şi prinţul Charles al Marii Britanii, regele Juan Carlos, fostul suveran al Spaniei, alături de regina Sofia, precum şi alţi reprezentanţi ai unor familii regale sau nobiliare. Membrii Casei Regale a României, dar şi fostul principe Nicolae, alături de logodnica sa, au luat loc lângă catafalc.

În ultimele zile, peste 35.000 de oameni au trecut pe la Palatul Regal pentru a-şi lua rămas bun de la rege.

Te-ar putea interesa şi:

Iohannis, după slujba de înmormântare a Regelui Mihai: Am condus astăzi pe ultimul drum un veritabil om de stat. Va rămâne un reper de integritate

25 de lucruri neştiute despre Regina Ana: şi-a construit singură mobilă, nu gătea, trata moda cu indiferenţă şi mânca la prânz un singur fel

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite