Cei doi iau loc la o masă la umbră, deşi la orice masă ai sta pe Terasa Fericii nu poţi fi decât fericit. Asta e marea şmecherie. Şi totuşi cei doi sunt supăraţi, ceva le umbreşte privirile, aşa că încep discuţia prin a comanda ceva. Clientul are dreptul la o bere rece la doză, în timp ce avocatul primeşte o cafea la pahar de carton. E cald, se necesită scoaterea flanelului (în cazul primului bărbat) şi descheierea cămăşii (în cazul celui de-al doilea), operaţiune care dezvăluie un piept păros, expus printr-un maieu alb, cu găurele, model 1976. Este foarte cald.

De ce e atât de cald în luna aprilie? Clientul pune această întrebare, iar avocatul trebuie să răspundă. Îşi face vânt cu o parte a cămăşii, mai bea o gură de cafea şi explică: încălzirea mondială este de vină. Au crescut oceanele şi mările, urşii polari se târăsc pe ţărmuri trişti, deşertul înfloreşte chiar şi în sudul României, ce să ne mai plângem noi, mici mărgele în lanţul lung al existenţei umane. Dar ce zic eu mărgele?, adaugă avocatul. Mărgeluţe. Puncte. Nici atât. De asta nici măcar n-ar trebui să ne plângem de căldură. Azi suntem, mâine, nu, nu-i aşa, dragă Vasilică?

Vasilică, pentru că acum am aflat cum îl cheamă pe client, îşi priveşte avocatul cu amărăciune. Bea o gură de bere şi împinge cutia, ca şi cum pune pune punct unei relaţii. ‘Tu-le mama lor de bandiţi, şopteşte Vasilică. Da, răspunde avocatul. Sunt complet de acord cu tine. Pentru Vasilică însă nu este de ajuns. Mai bea o gură de bere şi îşi priveşte avocatul în ochi. Mă, spune drept, ţi-au dat ăştia bani să pierzi procesul? M-ai vândut? Avocatul cască gura, ochii, până şi părul de pe piept i se revoltă. Vasilică! Nu am făcut aşa ceva cu duşmanii mei, darămite cu prietenii. Îmi pun inima în faţa ta pe tavă aici şi acum. Vasilică. Dumnezeu e sus! Mă crezi, Vasilică?

Oamenii sunt paşnici pe Terasa Fericirii, doar nu întâmplător are acest nume. Energiile pozitive plutesc în aer, împreună cu un miros ciudat de pişat, şi cine vine aici trist pleacă vesel, cine vine indecis pleacă hotărât, cine vine treaz pleacă altfel şi aşa mai departe. O singură dată am văzut aici o bătaie, dar nu chiar o bătaie în toată regula. Un golan dintr-un alt cartier, un băiat de vreo 40 de ani, cum povestesc mesenii şi în zilele noastre, a venit pe terasă cu chef de harţă şi a încasat-o de la un pensionar de la etajul nouă. Nu se ştie de la ce s-au luat, cert e că victima a plecat acasă cu ochelarii în două bucăţi distincte. Se spune că prin zonă a apărut şi un poliţist local, dar era în timpul liber şi se oprise doar ca să bea o bere.

Oamenii sunt atât de paşnici aici încât Vasilică, deşi ştie că avocatul cu maieu cu găurele, prietenul lui, i-a vândut procesul, nu-l va lovi, nu-l va înjura, nu-l va rupe în bătaie, nu-i va turti în freză cutia de bere şi nici nu-i va înoda scaunul de plastic în jurul capului, nu-i va da şuturi în posterior, aşa cum se face în cele mai elementare conflicte, nu-i va sparge nasul cu un pumn scurt şi bine ţintit, nu-i va înfige degetele în nări şi nici nu-i va da un cap în figură. Aşa ceva nu se face pe Terasa Fericirii. Aşa că Vasilică va da din cap, va cere încă o bere, de data asta şi pentru amicul lui. Vor ciocni şi vor merge mai departe, pentru că nu un proces a făcut prietenia dintre ei şi nu un proces o va rupe. Iar când avocatul va pleca la WC, Vasilică va face singurul lucru omenesc care l-ar putea ajuta să meargă mai departe. Îşi va aduna toate forţele şi îi va scuipa amicului său în bere. De trei ori.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.