Protest: în ger şi-n greva foamei pentru maidanezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votarea legii eutanasierii a fost amânată, ieri, până peste trei săptămâni, dar iubitorii de animale continuă protestele. Trei femei au intrat în greva foamei, revoltate de soluţiile radicale ale autorităţilor împotriva maidanezilor.

În timp ce ieri se dezbătea, în Parlament, legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân, trei dintre participantele la protestul organizat în Parcul Izvor au decis să intre în greva foamei pentru a-i determina pe deputaţi să respingă legea eutanasierea maidanezilor.

Doina Leşinschi, Alina Ciobanu şi Veronica Mircea au apelat la cel mai extrem gest pentru a salva viaţa patrupedelor. Femeile au venit din alte colţuri ale ţării, doar cu hainele pe ele, dispuse să intre în greva foamei pe o perioadă nedeterminată. Sunt convinse că strigătul lor şi al altor câteva sute de oamen adunaţi lângă Parlament nu este suficient să schimbe decizia deputaţilor.

Şi-au petrecut toată noaptea pe băncile din parc, la o temperatură de -6 grade Celsius, hrănite doar cu perfuzii cu glucoză.  „Vom rămâne aici până când se va da o rezoluţie favorbilă în cazul acestor animale nevinovate. Chiar dacă acest protest se soluţionează grav pentru noi, sunt dispusă să-mi dau viaţa pentru o cauză dreaptă”, ne-a mărturisit, fără vlagă, Doina Leşinschi.

În urma protestului de ieri, deputaţii au decis să amâne votarea proiectului de lege peste care ar permite eutanasierea maidanezilor, proiectul fiind retrimis la Comisia pentru Administraţie.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite