Proprietăţile din Pajura, taxate ca pe Magheru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Sorin Oprescu propune o lărgire a zonei de fiscalitate a oraşului, pe motiv că infrastructura s-a moderinzat. De la 1 ianuarie 2011, un număr însemnat de bucureşteni ar putea plăti impozite mai mari pe case şi terenuri, deoarece zona în care locuiesc va fi încadrată la un nivel superior de confort.

Primăria Capitalei a elaborat un proiect, aflat în dezbatere publică, care stabileşte noi zone de ficalitate. Astfel, toate cele patru zone A, B, C şi D, în care se percep impozite diferite în funcţie de îmbunătăţirile şi utilităţile de care dispun locuitorii, au suferit modificări. „Sunt zone periferice care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani şi evident că trebuie să le încadrăm într-o altă zonă de fiscalitate. În plus, actuala hartă de fiscalitate este din 2004 şi trebuia reactualizată”, ne-a declarat Rodica Gheorghe, directorul Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti, iniţiatorul proiectului.


Cele mai multe modificări au vizat extinderea zonelor A şi B, acolo unde impozitele şi taxele au cele mai mari valori. Astfel, zona fiscală A a fost prelungită de la Podul Grozăveşti de-a lungul Dâmboviţei până în zona Virtuţii. În aceiaşi zonă au fost incluse malurile lacurilor Herăstrău, Floreasca, Fundeni, Băneasa sau Griviţa. Din zona B vor face parte, începând de anul viitor, Şoseaua Giurgiului, Bulevardul Constantin Brâncoveanu, strada Aurel Perşu, Şoseaua Berceni, strada Caporal Gheorghe Marin, Bulevardul 1 Decembrie, strada Feteşti, Drumul Gura Siriului şi strada Râmnicu Vâlcea.
Aceste făceau parte până acum din zona B.

De asemenea, din zona D în zona C au trecut teritoriul situat în zona Andronache, Strada Moroieni, zona industrială între Strada Industriilor şi Gura Badicului şi zona de locuinţe colective Prelungirea Ferentari- Aleea Livezilor. În zona D au rămas zonele slab construite, fără dotări precum zona inundabilă la vest de Lacul Morii şi zona CET vest.

Diferenţe mari la impozitul pe teren

Schimbarea hărţii fiscale va fi resimţită cel mai mult de către proprietarii de terenuri. Un hectar de teren intravilan situat în zona A este impozitat cu 8.921 de lei, în zona B cu 7.408 lei, în zona C cu 5.600 de lei, iar în zona D cu 3.832 de lei.

O garsonieră de 20 de metri pătraţi, din beton armat, ce beneficiază de canalizare, electricitate şi încălzire, se impozitează acum cu 42 de lei dacă se află în zona A, cu 41 de lei în zona B, cu 39 de lei în zona C şi cu 38 de lei în zona D. De asemenea, impozitul anual pe un apartament de trei camere cu 90 de metri pătraţi este, în zona A, de 189 de lei şi scade până la 169 de lei, dacă se află în zona D. „Noua măsura va afecta în jur de 5, 6% dintre locuitorii sectorului 2”, ne-a declarat Cristian Duţu, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Sector 2. Dacă proiectul va fi aprobat de consilieri, acesta va fi valabil începând de anul viitor. Nu se ştie însă dacă va fi mărit şi nivelul taxelor şi impozitelor, acest lucru stabilindu-se la finele acestu an, printr-o hotărâre de consiliu. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite