Povestea "stegarului dac", protestatarul care nu chiuleşte de la nicio manifestaţie anti-Băsescu FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cezar Avramuţă este protestatarul de serviciu care şi-a făcut apariţia atât la manifestări pro-Adrian Năstase, cât şi la protestele la adresa preşedintelui, ieşind întotdeauna în evidenţă prin tot felul de ipostaze.

În iunie 2012, sediul DNA era asaltat de un om care ţinea strâns în mâini steagul României. Cauza: punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei în cazul lui Adrian Năstase.

Era acelaşi Cezar Avramuţă care a fost văzut în nenumărate rânduri în Piaţa Universităţii, încă de la începutul anului, atunci când a avut loc una dintre cele mai mari manifestări din acest an.

"Stegarul dac"

CLICK pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu protestatarul care nu chiuleşte de la niciun protest anti-Băsescu!

Pe 19 iulie 2012, bărbatul protesta fără autorizaţie în faţa sediului de campanie al lui Traian Băsescu, preşedintele suspendat la acea vreme.

Avramuţă s-a făcut remarcat şi la nunta Elenei Băsescu. Acesta parcă era liderul mulţimii anti-Băsescu, formată din 200 de oameni. Întoteauna ieşea în faţă şi nu s-a oprit nicio clipă din scandarea lozincilor.

„Eu nu sunt calificat să vorbesc, dar, dacă nimeni n-o face, nu mai pot rezista. Revolta ţipă în mine: dacă aş tăcea, pietrele ar începe să vorbească. O fac şi eu aşa cum pot. Îi invit însă pe cei ce pot cu adevărat, s-o facă cum trebuie‟. Aşa încep gândurile protestatarului de serviciu pe blogul său.

simeon stalpnicul png

CLICK pe imagini pentru fotogalerie!

„Marilor suflete din Servicii le spun: 'Ajutaţi-L pe Dumnezeu să-şi împlinească planul pentru România'. Pentru asta îi invit să transmită ideile potrivite celor 3 ‹intelighenti› - Pleşu, Patapievici şi Liiceanu (ordinea e aleatorie) - sau, dacă nu ei sunt cei ce vor sau pot să reunească neamul românesc ‹într-o simţire›, celor care o vor face (sunt convins că ei ştiu cine sânt aceştiea, cei care pot face asta)‟, a mai scris bărbatul pe blog.

După toate acestea, Cezar Avramuţă îşi face o scurtă descriere:

„Dar cine sunt eu, de spun toate astea? Eu sunt ‹stegarul dac›, sunt cel ce flutură steagul României. Steag care vorbeşte prin faptele neînfricate ale lui Burebista,Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, ceilalţi adevăraţi conducători ai ţării şi mai ales prin faptele poporului care i-a urmat în luptă ...‟.

CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE!

Miting de susţinere pentru Năstase

„Eu mai sunt vocea care strigă în pustiul societăţii de consum: ‹Oameni, trezţi-vă!›. Ieşiţi din moartea ‹plăcerilor efemere› şi intraţi în viaţa lui ‹îmi pasă de cel de lângă mine›, în viaţa principiilor perene: demintate, adevăr, implicare ...‟

Facebook politic

Cezar Avramuţă deţine şi un cont de Facebook care dă pe dinafară de posturi ant-Băsescu.

Remărcile negative şi ironice la adresa preşedintelui României şi idignări la  proteste împotriva acestuia constituie principalele subiecte de pagina de Facebook a lui Cezar Avramuţă.

„Un popor de ‹oi› are nevoie de câţiva ‹măgari›‟, este un post al manifestantului, urmat de „Aștept cu nerăbdare ca marile noastre valori, marii noștrii oameni de cultură, să vină în stradă. O oră măcar. Asta ar da tonul. Presa și televiziunile ar vui. Lumea s-ar deștepta. Totuși, acești puțini români morali își vor uni vocile într-un singur glas care va ajunge să fie bine auzit de toți românii, glas care va indica clar Calea: Adevărul și Viața" spuneam pe 7 martie în "De ce nu iese lumea în stradă?‟.

„Băse e un mare NIMENI. Securitatea l-a făcut ‹mare›, tocmai că are vicii‟, a mai scris pe Facebook protestatarul de serviciu.

Cezar Avramuţă a urmat Liceul Nicolae Bălcescu din Piteşti şi a absolvit Universitatea din Piteşti. Acesta s-a născut în Constanţa.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite