Poliţistul băgat în comă de interlopul Danezul are nevoie de ajutorul nostru pentru a se recupera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a ieşit din comă profundă şi acum are nevoie de recuperare pentru a redeveni un om normal. Terapia este foarte costisitoare, aproximativ 75.000 de euro, şi se poate face doar într-o clinică din străinătate.

Codruţ Oprea, un poliţist în vârstă de 24 de ani din Târgovişte, se află de mai bine de două luni în spital după ce în data de 4 septembrie a fost lovit cu o sticlă în cap de un membru al unei grupări infracţionale.

Tânărul a fost adus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a intrat în comă profundă, diagnosticul dat de medici fiind: „Traumatism cranio-cerebral grav”.

După ce a fost supus la două intervenţii chirurgicale de mare risc pentru îndepărtarea hematomului de la nivelul creierului şi pentru efectuarea unei decompresiuni cerebrale, raportul medical din data de 11 noiembrie arată că starea lui neurologică a cunoscut o evoluţie lent favorabilă: reacţionează la stimuli, deschide ochii şi urmăreşte cu privirea, însă, este în stare vegetativă persistentă.


Recuperarea costă 75.000 de euro

Medicii au recomandat părinţilor lui Codruţ să treacă la etapa de recuperare medicală într-un spital specializat din Germania sau Austria dar cheltuielile cu spitalizarea şi recuperarea se vor ridica la minimum 75.000 de euro. "Este o sumă prea mare pentru familia noastră. Noi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a-l vedea din nou vesel şi plin de viaţă", ne-a spus plin de speranţă fratele poliţistului, Nicolae Oprea.

Până acum, colegii lui Codruţ au reuşit să adune suma de 25.000 de euro.

Cei care doresc să-l ajute pot să doneze orice sumă de bani în conturile de mai jos:

Cont in EURO: RO 45 BPOS 7150 0513 131 EUR 01
Cont in LEI: RO 13 BPOS 7150 0513 131 RON 01

Conturile sunt deschise pe numele fratelui, Nicolae Angel Oprea.

Filmul agresiunii

Codruţ Oprea a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un tânăr pe care îl anchetase în urmă cu câteva luni, George Daniel Uţă, de 21 de ani. Agresorul, zis şi Danezul, un cunoscut al lumii interlope din Târgovişte, a ajuns în vizorul poliţiei după ce, în luna aprilie, şi-a bătut cu bestialitate prietena, fiica unui şef de post din judeţul Dâmboviţa.

Incidentul s-a petrecut  într-o noapte de sâmbătă, într-un bar de fiţe din centrul municipiului Târgovişte. Deşi era în afara orelor de program, Codruţ Oprea voia să verifice unele suspiciuni legate de consumul de droguri în localul respectiv. În jurul orei 4.30, pe când se afla în grupul sanitar al clubului, Codruţ Oprea a fost lovit în cap, din spate, cu o sticlă. Agresorul, George Daniel Uţă, a sărit imediat pe geam şi a dispărut. Poliţistul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Fiindcă intrase deja în stare de comă, medicii au hotărât să-l transfere la Bucureşti.

Cine este Danezul

George Daniel Uţă este cunoscut drept unul dintre locotenenţii liderului clanului Ghenosu. Potrivit primelor concluzii ale anchetatorilor, Uţă ar fi vrut să se răzbune pe poliţist, după ce acesta a făcut parte din echipa care l-a anchetat în urmă cu câteva luni. Şi atunci, ca şi acum, interlopul era acuzat de lovire cu bestialitate. Victimă îi căzuse chiar iubita, pe care o snopise în bătaie într-o scară de bloc. Imaginile care îl arîtau pe interlop în timp ce-şi bătea fosta iubită, au oripilat opinia publică în vara acestui an.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite