O maşină a intrat într-o poartă din faţa Guvernului, după ce a trecut printre protestatarii aflaţi în zonă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA / Mihnea Dumitru
FOTO ARHIVA / Mihnea Dumitru

Un autoturism a intrat, vineri seară, într-una dintre porţile din faţa Guvernului, după ce femeia aflată la volanul maşinii a trecut printre cei aproximativ 40 de protestatari aflaţi pe „insula“ din Piaţa Victoriei. Potrivit poliţiştilor, în urma incidentului nimeni nu a fost rănit.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii nu au stabilit dacă femeia, care era singură în maşină, a intrat intenţionat în gardul Palatului Victoria sau accidental.

Martori la incident au declarat pentru News.ro că în jurul orei 20.40, un autoturism de culoare albă a intrat pe neaşteptate venind dinspre Şoseaua Kiseleff şi având avariile pornite, în mijlocul protestatarilor din Piaţa Victoriei. Potrivit unuia dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei, maşina i-a evitat, după care s-a îndreptat către sediul Executivului, intrând în plin, însă cu viteză redusă şi fără să frâneze, în poarta metalică a clădirii.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a informat, vineri seară, că Politia Capitalei a fost sesizată despre faptul că un autoturism condus de o femeie de aproximativ 40 de ani s-a izbit de una dintre porţile de acces ale Guvernului.

"În acest moment, la faţa locului se află echipe ale Brigăzii Rutiere şi poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, care fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor care au condus la producerea evenimentului. Conducătoarea auto a fost transportată la spital pentru evaluare de specialitate", a mai precizat Diana Sarca.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite