„Noi nu vrem câini pe stradă!“ Cum poate fi gestionată problema câinilor vagabonzi

„Adevărul“ a stat de vorbă cu trei „babe nebune“ care au grijă de maidanezii din Capitală: un şofer, un funcţionar bancar şi o actriţă. Numiţi neoficial „protectori de zonă“, sute de bucureşteni sterilizează şi ocrotesc câinii fără stăpân, în colaborare cu ONG-urile devotate animalelor.

Autorităţile nu au găsit, în două decenii, o soluţie la problema câinilor, iar unii oamenii sunt la fel de iresponsabili cu viaţa animalelor pe care le ţin în curte sau în apartament. Înainte de 1989, numărul câinilor vagabonzi era ţinut sub control într-un mod eficient, dar sălbatic: prin otrăvire. Anual, spre toamnă, în şanţuri, pe uliţe şi pe şosele rămâneau urmele unei mentalităţi înapoiate.

Citeşte şi: Trei ieşeni sunt muşcaţi zilnic de câinii fără stăpân (CAMPANIE)

Intrarea în lumea bună a Europei după Revoluţie le-a adus românilor drepturi cu nemiluita, dar mulţi au ştiut să fenteze responsabilităţile. Iar una dintre acestea este sterilizarea câinilor din gospodării, mai ales în mediul rural.

Organizaţiile internaţionale care protejează animalele au atras atenţia României că înmulţirea maidanezilor scapă de sub control în lipsa unor măsuri cu bătaie lungă şi au avut dreptate. „Dacă nu le convine, să-i ia la ei acasă” – este reacţia auzită tot mai des cu privire la acest subiect. Şi străinii chiar îi iau la ei. Zeci, dacă nu sute, de câini pleacă săptămânal, prin intermediul ONG-urilor şi cu ajutorul voluntarilor, către centre de adopţie din străinătate.

De câţiva ani, iubitorii de animale din Bucureşti au găsit singuri o soluţie: sterilizează câinii din apropierea locuinţei, le asigură mâncare astfel încât să nu devină agresivi şi cooperează cu ONG-urile care îi trimit spre adopţie. Aceşti oameni, peste o mie, au făcut primul pas spre responsabilitate socială, aşa cum au înţeles-o ei, la care nu mulţi se încumentă.

În prezent, un proiect de lege privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân se află în dezbatere în Parlament. Reprezentanţii ONG-urilor nu sunt de acord cu o prevedere care dă putere autorităţilor locale să decidă între sterilizare, păstrarea câinilor în centre şi eutanasiere.

„Noi suntem nebuni, că facem gesturi nobile?”

În sectorul 2, unul dintre cei mai cunoscuţi protectori de zonă este Nelu Vâlceleanu, 51 de ani, şofer. Este căsătorit şi are două fete. S-a hotărât să se implice în această problemă în urmă cu patru ani şi jumătate. Nici el nu vrea să-i vadă pe stradă, dar nu acceptă eutanasierea lor.

„Eu am pornit de la o problemă socială, să-i zicem aşa. Am avut un vecin cu probleme de sănătate. Am umblat cu el să nu-i taie piciorul, iar după şase luni mi-a dat cu pumnul pe la spate pe scara blocului. Am zis atunci că oamenii gândesc, privesc şi se pot ajuta şi singuri. La scurt timp, un puiuţ de vreo două luni şi jumătate s-a agăţat de pantalonii soţiei. Atunci am zis să începem să ajutăm câinii cu acest pui. Am vrut să-l dăm spre adopţie, castrat şi vaccinat, dar n-am găsit pe nimeni. A rămas al nostru“, povesteşte Nelu Vâlceleanu.

Prima lui acţiune, împreună cu Vier Pfoten, a fost acum patru ani, în Complexul Europa: „Într-o lună am reuşit să duc 82 de câini la castrat. Vier Pfoten îi prelua cu maşinile şi se ocupa de tranchilizare, castrare, vaccinare, tratament şi de returnarea în stradă“. De atunci şi-a creat o reţea subordonată de protectori de zonă, care îl anunţă de cazurile de agresiune, vătămare, abandon.

„Am căutat să am o relaţie cât mai apropiată cu cei care le dădeau de mâncare. Am făcut legătura între o organizaţie nonguvernamentală puternică şi cel care îi dă de mâncare. Dar nu e suficient ca un protector de zonă să-i dea de mâncare. Trebuie să semnaleze animalele care muşcă sau cele care sunt bolnave, să ne anunţe şi le izolăm. Cu asta ne şi ocupăm“, explică bărbatul.

Propunerea voluntarilor

Nelu Vâlceleanu vede astfel rezolvarea situaţiei: o campanie naţională - în care să fie implicaţi statul, ONG-urile şi protectorii de zonă - de sterilizare în masă a câinilor fără stăpân. Dusă la capăt aşa cum trebuie, campania va scoate câinii din stradă în şapte-opt ani. Aceasta dacă va fi dublată de o lege care să-i oblige pe oameni să-şi sterilizeze animalele.

„Ne-am dori şi un ajutor mai mare din partea autorităţilor, să fim recunoscuţi pentru activitatea noastră. Colaborez cu oameni din diverse pături sociale, mulţi cu studii superioare. Noi suntem nebuni, pentru că facem gesturi nobile pentru cetăţeni, astfel încât să fie în singuranţă? Că facem treaba statului? Dacă opinia publică nu-şi arată interesul faţă de animalele, copiii, bătrânii de pe stradă, problemele nu se vor rezolva nici în 2200“, se înfurie omul.

Marea hinghereală

Bărbatul anticipează că, în martie, va fi haos. La Fundulea se construieşte un adăpost mare pentru maidanezi: „Cei care îi iubesc şi care nu vor să-i vadă închişi acolo, din disperare, îi vor lua în casă. Fără număr! Dar, dacă nu fac şi sterilizare în masă, în toamnă vor fi la loc pe străzile Bucureştiului“.
După părerea sa, în Bucureşti sunt cam 30.000 de câini, din care 70% castraţi, însă fără un recensământ nu se poate spune exact numărul lor. Anual vin câteva mii, aruncaţi cu sacul la marginea oraşului. „Nu animalul e de vină, ci noi, că am tolerat situaţia“, încheie, amar, Nelu Vâlceleanu.

„Noi nu vrem câini pe stradă!“

Un alt protector de zonă, din sectorul 6, este Marius Tănase. Are 31 de ani, lucrează într-o bancă şi nu se consideră nebun pentru ceea ce face, deşi câţiva vecini îl contrazic cu răutate.

„Mai demult, soţia mea mi-a făcut cadou o căţeluşă de pe stradă. Am adoptat-o, a crescut mare şi n-am mai putut s-o ţin în garsonieră. E la o curte, în Chitila. Apoi am început să ne uităm după cei din cartier. Acum o am pe Fifi, luată dintr-un parc. Pe câinii loviţi sau accidentaţi îi duceam la cabinet. Înainte nu erau programe de castrare cu ajutorul primăriilor sau al ONG-urilor şi plăteam noi totul“, povesteşte tânărul.

Cartierul ANL a fost şantier multă vreme înainte ca tinerii să se mute acolo, iar paznicii aduceau câini ca să le ţină de urât şi să împartă cu ei orele de pază.

„Ne-am dat seama care e problema şi am început să-i sterilizăm pe banii noştri. Acum lucrăm cu Vier Pfoten, care au cabinet la baza Pallady, în colaborare cu Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor“, continuă Marius.

În şase ani a sterilizat mai mult de 40 de câini, iar ca voluntar pentru ONG-uri a contribuit la sute de adopţii. Un caz deosebit de care s-a ocupat a fost al unui căţel paralizat de picioarele din spate, după ce a fost lovit de maşină: „L-am ţinut noi vreo cinci luni, apoi a fost adoptat de o doamnă din Statele Unite, prin Group Initiative for Animals. Acum are cărucior special şi se poate deplasa“.

Adăpostul de la Fundulea

Marius se îndoieşte că noul adăpost de la Fundulea, cu o capacitate de 20.000 de câini, va rezolva această problemă: „Din 40.000, cât se zice că sunt pe stradă, vor lua 20.000. Rămânem cu 20.000, la care se adaugă cei din curţi, care se înmulţesc, iar puii ajung tot pe stradă. Noi nu vrem câini pe stradă, dar fără nicio măsură vor continua trăiască printre noi“.

În opinia sa, este necesar un recensământ, cu identificarea câinilor pe bază de microcip, ca să se ştie cine e stăpânul, şi impunerea sterilizării obligatorii.

INTERVIU „E normal să îngrijim copii, bătrâni şi animale“

Monica Davidescu

Actriţa Monica Davidescu spune că autorităţile care se ocupă de câini cheltuiesc mulţi bani, au rezultate zero şi fac acţiuni de ochii lumii.

„Adevărul”: În ce constă voluntariatul dumneavoastră?

Monica Davidescu: În a face lucruri normale pentru animalele din jurul meu. Dacă primesc un mail de ajutor pentru un animăluţ , fie îl dau mai departe în cazul în care se caută stăpânul, fie ajut cu cât pot atunci când e nevoie de bani pentru o intervenţie. Asta poate face oricine, stând bine-mersi în casă şi fără a se atinge de animale. Sau, cel mai important, mă implic direct în bunăstarea lor. Adică pe toţi cei din zona mea i-am sterilizat,  împiedicând înmulţirea lor. După ce i-am adus înapoi, am dat spre adopţie puii existenţi şi am căutat case pentru cei mari. Acum au rămas câţiva câini la scările blocurilor.

Cum apreciaţi activitatea instituţiilor care se ocupă de maidanezi?

Autorităţile nu au dorit niciodată rezolvarea cu adevărat a acestei probleme. Fac anumite acţiuni de ochii lumii, doar pentru a obţine buget în fiecare an, pe care să-l cheltuiască după bunul plac, dar în niciun caz pentru animale sau în scopul dispariţiei lor de pe străzi, cu soluţii civilizate şi fără instigare la crimă.

Nu vă deranjează că oamenii care îngrijesc aceste animale, printre care vă număraţi, sunt consideraţi „nebuni“?

Noi facem parte din categoria oamenilor normali, dar cei cu adevărat ,,nebuni” sunt prea mulţi, ei susţin elementele negative ale societăţii şi ne privesc cu ochi răi pe noi, cei care dorim să facem mici fapte bune care să dea o faţă de normalitate societăţii în care trăim. Repet, e normal să îngrijim copii, bătrâni, animale cu sau fără stăpân fără să primim ceva  în schimb.

Aveţi un mesaj pentru cei care vă cataloghează astfel?

Deveniţi normali pentru o zi, faceţi ce facem noi pentru animale sau pentru copii şi veţi vedea ce mult se va schimba viaţa voastră în bine. Sunt convinsă că un om care a ajutat un animal, a ajutat şi un copil sau un bătrân, aşa cum ştiu sigur că cei care ne blamează că ne ocupăm prea mult de animale nu au ajutat niciodată pe nimeni necondiţionat.

Ce propuneţi pentru reducerea numărului de câini de pe stradă?

Susţin sterilizarea obligatorie a tuturor câinilor fără valoare chinologică, cu sau fără aparţinător, şi reîntoarcerea câinilor fără stăpân în teritoriu, în ţarcuri mici, cu asumarea protectorilor zonali. Avantaje: câinii nu se mai înmulţesc, nu mai stau pe stradă, ci în ţarcurile aşezate în curţile instituţiilor sau în spatele blocurilor. Primăria  nu cheltuieşte decât o dată, iubitorii hrănesc câinii, neiubitorii nu se mai întâlnesc cu ei pe stradă. Propun şi promovarea adopţiilor prin crearea unor spaţii speciale în fiecare parc sau piaţă.

Când va fi gata adăpostul de la Fundulea, multe animale vor fi duse acolo. E aceasta o rezolvare, măcar pe moment?

În niciun caz. Se va face turism cu câini plimbaţi în condiţii proaste din Bucureşti la Fundulea. Se va stopa definitiv adopţia, pentru că drumul până acolo împiedică acest lucru, câinii vor fi ţinuţi în condiţii extrem de proaste, cu costuri enorme, dar nu în beneficiul câinilor. De ce nu au dat curs proiectului  cu protectorii zonali, nu ştiu. Ar fi cheltuit doar o dată pentru ţarcuri, dar nu ar mai fi cheltuit pe benzină, angajaţi, directori, lumină, apă, mâncare, întreţinere auto. Cred că Fundulea va deveni un lagăr de  exterminare, un covor sub care să se arunce gunoiul.

Cine sunt protectorii de zonă, necunoscuţi publicului larg?

Îţi voi vorbi doar despre dl Gabi, dna Dorina, dna Carmen, dna Dina, dna Nuţi, Georgiana, cinci copii şi eu la un cvartal de şase blocuri, unde toţi câinii sunt asumaţi şi, chiar dacă umblă liberi, sunt sterilizaţi, vaccinaţi, operaţi acolo unde era cazul, hrăniţi, urmăriţi. Ei nu fac altceva decât să întreţină aceste animale în aşa fel încât să nu fie înfometate  şi să ajungă să sară la om pe stradă din cauza foamei, să nu fie bolnave şi să le îmblânzească. Datorită lor, animalele sunt sociabile, conduc copii la şcoală, stau la mângâiat, nu fac rău altora.