"Noaptea Europeană Fără Accidente", organizată sâmbătă în Bucureşti şi alte 15 oraşe internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevenirea accidentelor de circulaţie produse de şoferi care condus sub influenţa alcoolului este scopul principal al acţiunii "Noaptea Europeană Fără Accidente", organizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în România şi în alte 15 ţări.

În România, în primele opt luni ale acestui an, s-au înregistrat 359 accidente grave de circulaţie în care au fost implicaţi, cu vinovăţie, conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, soldate cu 85 de persoane decedate şi 393 de persoane rănite grav.

În noaptea de 20 spre 21 octombrie, se desfăşoară, în peste 16 ţări, evenimentul "Noaptea Europeană Fără Accidente", în România, care participă pentru a cincea oară la acest eveniment, fiind organizate mai multe acţiuni preventive în Bucureşti şi Constanţa, la care vor participa, pe lângă poliţişti rutieri, membri ai Asociaţiei Siguranţa Auto, ONG-uri şi voluntari.

"La nivel european, încă din anul 1995, în a treia săptămână a lunii octombrie se desfăşoară evenimentul numit "Noaptea Europeană Fără Accidente". Acesta are drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către tinerii şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. La acest eveniment sunt incluse peste 16 ţări, printre care, pentru a cincea oară şi România", informează Poliţia Română.

Bazele acestei acţiuni au fost puse ca urmare a unei observări atente a evoluţiei ascendente a numărului accidentelor din Europa, în care au fost implicaţi tinerii, pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie rutieră, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele, punând în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

Întrucât siguranţa rutieră constituie una dintre priorităţile Poliţiei Rutiere Române, acţiunile de impunere a legii sunt completate cu activităţi preventive în rândul conducătorilor de autovehicule, pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite.

În acest context, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, în municipiul Bucureşti şi judeţul Constanţa, se vor desfăşura acţiuni preventive, la care vor participa, pe lângă poliţişti rutieri, membri ai Asociaţiei Siguranţa Auto, ONG-uri şi voluntari, pentru descurajarea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cadrul acestora, se vor distribui, la intrarea în cluburi, brăţări de apartenenţă la eveniment, iar la ieşire, cei care doresc, vor fi testaţi cu dispozitive specifice pentru stabilirea gradului alcoolemiei, puse la dispoziţie de către reprezentanţii Asociaţiei Siguranţa Auto.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite