Maidanezul Pluto înhaţă zilnic corn cu lapte

"Pluto, ce faci băiatu'? Stai acolo cuminte. El e un căţel cuminte, are grijă de copii. Ne-am pomenit cu Pluto în curtea şcolii. Am vrut să mai aducem unul mic pe lângă el, dar ni l-au

"Pluto, ce faci băiatu'? Stai acolo cuminte. El e un căţel cuminte, are grijă de copii. Ne-am pomenit cu Pluto în curtea şcolii. Am vrut să mai aducem unul mic pe lângă el, dar ni l-au furat...", spune Viorel Dobrescu, directorul şcolii 145 din Capitală.
Cum îşi aude numele, ţuşt de pe covoraşul din biroul directorului. Pluto începe să se gudure, îşi înfoaie coama roşcovană, sare în două labe, mătură cu coada coridorul şcolii. De nouă ani, casa câinelui Pluto este chiar şcoala 145. În timpul zilei, patrupedul, care are aproape 10 ani şi e grăsun nevoie mare, doarme în biroul directorului, noaptea, patrulează cu paznicul prin toată şcoala. "E prietenul nostru. Îl ţesălăm, îl pieptănăm, îi dăm să mănânce din laptele şi cornul nostru, aducem de acasă fel şi fel de oase pentru Pluto, supiţă, ciorbiţă...", spune un elev. O dată pe săptămână, directorul se duce în Obor şi îi cumpără câinelui 4, chiar 5 kilograme de organe, ficat, bojoc şi beregăţi, mai puţin oase, căci nu prea le mai poate roade. Rada, femeia de serviciu, le fierbe acasă cu orez şi morcovi şi îi aduce gustarea gata pregătită. "Pluto are propriul lui doctor - zice directorul. De câte ori a fost răcit a venit doamna doctor. I-a făcut injecţii, îl deparazitează o dată la şase luni, îi taie unghiile, are toate vaccinurile făcute. E la zi cu tot ce trebuie. O zgaibă dacă are, îl duc imediat la doctor. Toţi copiii, toţi învăţătorii şi profesorii îl îngrijesc, tocmai de aceea nu i-a muşcat niciodată". Pluto are multe aventuri la activ şi vreo 4-5 rânduri de urmaşi. Într-o zi, un copil a venit cu pitbullul la şcoală să-l pună să se bată cu Pluto. "L-a răzbit - spune directorul. Îl pusese jos, dar am sărit eu cu o căldare de apă şi i-am despărţit". Pe Pluto îl ştie toată lumea, e mereu pieptănat şi cu pedichiura de invidiat, e mascota şcolii. "Are crăticioara lui, cu apă şi mâncărică. Când are nevoie afară, începe să se plimbe pe lângă uşă, dă cu lăbuţa, ca să ne prindem. De multe ori, copiii îşi lasă bucăţica de corn ca să i-o dea lui Pluto. Când vin la şcoală, îmi recunoaşte motorul maşinii şi îmi iese în întâmpinare...", spune profesorul Viorel Dobrescu.