Filmul „scandalului” din Primărie. Unde sunt cei 3 poliţişti „ajunşi la spital”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
scandalul de la primarie 2

Am fost martorul „scandalului” de la Primărie. De fapt, sunt chiar persoana agresată de poliţistul local din imagine. De aceea, cred că sunt în măsură să spun ce s-a întâmplat pe data 8 iunie 2017 la Primăria Capitalei. Dar nu o voi face. Voi lăsa înregistrările video s-o facă în locul meu.

Pe data 8 iunie 2017, mai mulţi cetăţeni au venit pe la ora 11.30 în fata Primăriei Capitalei pentru a participa la şedinţa publică a Consiliului General. Am mai încercat să intru, însă niciodată nu am fost lăsat, cu toate că legea spune că „şedinţa este publică”. Probabil vă amintiţi de episodul din septembrie 2016 când am încercat să intru în sala de şedinţe.

Atunci am depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), considerând că este o faptă de discriminare. Însă membrii CNCD au avut altă opinie: fapta primarului Firea de a interzice accesul cetăţenilor la şedinţele publice reprezintă un abuz. De aceea, petiţia mea a fost direcţionată spre Parchet.

Pe 8 iunie am încercat din nou să intru la şedinţa publică. Pe ordinea de zi era un proiect despre rastelele pentru biciclete care nu a fost supus dezbaterii publice. Deoarece proiectul avea doar vreo 10 rânduri şi nu crea obligaţii pentru administraţie, am vrut să solicit mici modificări, care să asigure condiţii minime de calitate pentru lucrările realizate.

Am depus o cerere de participare şi una de luare de cuvânt, cu 7, respectiv 3 zile înainte de şedinţă. Oricare dintre cele două cereri trebuia să-mi asigure accesul în sala de şedinţe. Dar nu a fost cazul. Ce s-a întâmplat, puteţi vedea în filmul de mai jos.

Dar înainte de a vedea filmul, trebuie să subliniez faptul că în cele 60 de minute cât timp am fost împiedicaţi să intrăm la şedinţa publică, pe ordinea de zi au fost introduse 23 (!!!) de noi proiecte de hotărâri. Fără informarea cetăţenilor şi fără dezbatere! Altfel spus, primăria ţi-a băgat mâna în buzunar, ţie, celui care citeşti aceste rânduri, fără să spună ce face cu banii tăi. Dacă pe tine nu te deranjează, să ştii că există cetăţeni care sunt interesaţi de modul în care sunt cheltuiţi banii publici.

Filmul are 6 minute. Vizionare plăcută!

Probabil vă întrebaţi de soarta celor 3 poliţişti ajunşi la spital, nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite