Ducu Bertzi, despre prezenţa sa la târgul organizat de Firea în Piaţa Victoriei: Respect manifestanţii, dar este o piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducu Bertzi respectă persoanele care participă la protestele din Piaţa Victoriei, dar consideră că nu este greşit să cânte la Târgul de sărbători organizat de Primăria Capitalei acolo, pentru că, până la urmă, este vorba despre o piaţă în care se vor cânta colinde, a declarat artistul.

El a precizat că nu poate refuza să susţină un spectacol după ce le-a spus impresarilor săi că acceptă să se prezintă pe scenă. Maria Dragomiroiu va cânta, de asemenea, la acest eveniment, cerându-le fanilor săi să nu „împroaşte cu noroi” artiştii, care au contracte pe care trebuie să le onoreze.

„Eu ieri am aflat de toată tărăşenia asta. Eu sunt pe drumuri. Sunt plecat de săptămâna trecută. De la Chişinău am ajuns la Sfântu Gheorghe. Acum sunt la Slatina, plec la Craiova, deci nu am fost conectat, ca să zic aşa. Eu am fost sunat de impresarii cu care lucrez eu. Deci eu nu vorbesc direct cu primăria şi nicăieri nu vorbesc cu nicio primărie. Ei m-au întrebat ce date am libere. Le-am spus că mai am liberă data de 8 decembrie, restul totul este ocupat. Mi-au spus că este vorba despre un concert de jumătate de oră de colinde în Piaţa Victoriei. Le-am răspuns că pot să vin. Am spus dintr-un foc, care e problema să cânt nişte colinde? Nu era vorba de alt spectacol sau de altceva. Am reacţionat la fel cum reacţionez la toate telefoanele pe care le primesc de la impresari sau de la centre culturale de acest gen”, a spus Ducu Bertzi.

Artistul a spus că dacă este vorba despre un târg de Crăciun, la care trebuie să cânte colinde o jumătate de oră, nu are nici un motiv să refuze să participe. El a precizat că a cântat colinde în Bucureşti şi înainte de 1989, când nu avea voie să facă acest lucru, şi că „ar fi culmea” să îi spună din nou cineva că nu poate cânta într-un anumit loc.

„Dacă e târg de Crăciun, aşa cum se face peste tot, şi unde am de cântat colinde o jumătate de oră, nu am de ce să refuz, pentru că am cântat colinde în Bucureşti înainte de 1989, când nu era voie să cânt colinde. Şi acum ar fi culmea să îmi spună iarăşi cineva că nu am voie să cânt colinde decât în locul acela sau celălalt. Până la urmă, după mine, e o piaţă. Sigur că am văzut ce s-a întâmplat acolo în piaţă şi eu respect tot ceea ce fac cei care vin şi îşi exprimă opinia. Este bine să existe o opinie clară şi permanent în opoziţie cu ceea ce se întâmplă, dar de aici până la a transforma toată luna decembrie în: «Ai voie să cânţi în piaţa asta, dar dincolo nu ai voie», deja este peste ce pot eu să înţeleg”, a mai spus Ducu Bertzi.

Artistul a adăugat că odată ce un impresar garantează că el se va prezenta la un eveniment, nu poate refuza, el răspunzând şi pentru persoanele din trupa sa.

„Eu peste tot am fost chemat să cânt colinde şi nicăieri nu am întrebat în ţară cine e primar acolo, cine organizează. Dacă contractul este OK, dacă impresarul care semnează pentru mine şi garantează că eu mă duc, nu pot după aceea să îl dau peste cap pe impresarul respectiv. Îmi pierd orice fel de colaborare şi cu cei care mă impresariază. Plus că am şi în spate o trupă, eu răspund şi de alţi oameni. Nu le pot spune nu mai mergem acolo, nu mai mergem în oraşul acela, mai ales în perioada aceasta a colindelor. În restul anului, fiecare face cum decide. Poate şi eu am avut ocazii în care am spus că nu merg la ziua unui oraş, dar în general nu am refuzat”, a adăugat Ducu Bertzi, urând la mulţi ani României.

Maria Dragomiroiu, care face parte şi ea dintre artiştii anunţaţi de Primăria Capitalei la Târgul de Sărbători din Piaţa Victoriei, a scris pe pagina sa de Facebook că a primit multe mesaje de la fani care o roagă să nu participe la acest eveniment. Ea a explicat că artiştii au contracte pe care trebuie să le onoreze.

„Bună dimineaţa şi la mulţi ani români! La mulţi ani, România! Dragii mei, am primit foarte multe mesaje pe pagina mea de Facebook în care mă rugaţi să nu particip la spectacolul din Piaţa Victoriei pentru a nu face jocul unor persoane sau partide. Vreau să vă spun un singur lucru şi aş vrea să mă înţelegeţi. Artiştii nu fac jocul nimănui. Artiştii au nişte contracte pe care trebuie să le onoreze. Ei vin acolo doar să cânte pentru că sunt remuneraţi. Astăzi, 1 decembrie, voi participa la 3 spectacole pe platoul Academiei Militare, apoi la Măgurele şi seara voi fi la Alexandria. Nu fac şi nici nu voi face politică. Vă rog nu asociaţi şi nu împroşcaţi cu noroi în numele artiştilor. Menirea noastră este să cântăm şi să vă încântăm. Vă rog să înţelegeţi că noi artiştii de muzică populară din aceste spectacole şi evenimente ne câştigăm existenţa. Vă mulţumesc şi vă iubesc”, a scris Maria Dragomiroiu.

Ovidiu Lipan Ţăndărică a anunţat, vineri, pe Facebook, că refuză să cânte în Piaţa Victoriei, spunând că acest loc aparţine „celor care doresc să se manifeste”.

„Eu am cântat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Universităţii, fiind locurile istorice unde se organizează Târgul de Crăciun. Piaţa Victoriei este piaţa celor care doresc să se manifeste, nu un loc al muzicii, culturii sau diversiunii. În oricare dintre cele două locuri cânt cu drag şi îmi doresc să transmit energia şi vibraţia mea românilor cu ocazia Centenarului”, a scris Ovidiu Lipan Ţăndărică pe Facebook.

Primăria Capitalei a anunţat, joi, că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă va fi deschis în perioada 5 - 17 decembrie, în Piaţa Victoriei. PMB a anunţat că în cadrul acestui eveniment vor cânta artişti precum: Maria Dragomiroiu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Andra Gogan, precum şi Gaşca Zurli şi Orchestra Naţională Valahia.

Primarul Gabriela Firea a explicat, miercuri, decizia de a organiza un târg de sărbători în Piaţa Victoriei, locul tradiţional de întâlnire a celor care protestează faţă de legile justiţiei şi cer demisia Guvernului, afirmând că ”accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, şi nu pe cele care ne dezbină”. Firea a respins acuzaţiile potrivit cărora ar încerca să blocheze manifestaţiile şi, făcând apel la spiritul Crăciunului, a îndemnat la bucurie în ”luna darurilor, prieteniei, bunăvoinţei, solidarităţii şi altruismului”.

Imediat după apariţia informaţiei privind organizarea unui târg în Piaţa Victoriei, pe pagina de Facebook "Corupţia Ucide" a apărut mesajul "NU plecăm din Piaţa Victoriei!". "Am aflat, astăzi, de intenţia Primăriei Capitalei de a organiza, în premieră, un Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care există unul similar, deja, în Piaţa Constituţiei. Interpretăm decizia Primăriei ca pe o nouă încercare de a îndepărta protestele de locul lor obişnuit şi o anunţăm pe doamna Gabriela Firea că, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicată", au anunţat cele 10 organizaţii semnatare ale postării, Asociaţia Civică ProFest, Coruptia Ucide, Dăruieşte Viaţă, Evoluţie in Instituţie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenţa, România Vie.

Premierul Mihai Tudose a declarat că decizia primarului Capitalei de a organiza un târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este cea mai inspirată, el motivând că, în primul rând, oamenii nu au pe unde să traverseze şi, în plus, este o decizie care se interpretează, dat fiind că acolo au loc proteste. Gabriela Firea spune că nu vrea să comenteze afirmaţiile premierului, preferând să îşi canalizeze "gândul şi energia" către cinstirea eroilor şi identitatea naţională, în contextul zilei de 1 Decembrie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite