„Citim în iarbă“, evenimentul care împleteşte cultura cu distracţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 13 iunie, are loc o nouă ediţie a evenimentului „Citim în iarbă“, în cadrul căreia doritorii sunt invitaţi în aer liber la o porţie zdravănă de cultură.

„Vă luaţi de acasă cartea pe care o citiţi acum, cărţile pe care vreţi să le daţi la schimb sau să le donaţi (nu contează dacă sunt pentru copii sau pentru adulţi) şi, eventual, o pătură. Apoi veniţi la Roaba de cultură, în Herăstrău, pe pajiştea de lângă Restaurantul Pescăruş, şi citiţi“, anunţă organizatorii evenimentului.

Evenimentul începe la ora 10.00 şi se încheie la ora 19.00, iar din program fac parte ateliere de comunicare emoţională „Zâna Norilor“, bibliotecă în aer liber de la Litera, schimb de cărţi, colectare de cărţi pentru copiii de la Concordia, concurs de citit-viteză în perechi părinte-copil, după „Poveştile Norilor“ de Andreea Mihaela Stan, întâlnire cu cititorii romanului „Vina“ de Camelia Cavadia şi o piesă de teatru de la Zurli.

De la ora 11.00, voluntarii de la Salvaţi Copiii vor susţine un atelier pentru cei mici, despre utilizarea în siguranţă a internetului. Părinţii sunt apoi provocaţi de Orange la un concurs, pentru a premia cea mai bună idee pentru protejarea copilului în mediul online.

Pentru ora 17.00, UNIQA Asigurări lansează o provocare: „Vrem să vedem câţi oameni putem aduna să se aşeze în iarbă şi să citească. Vrem să umplem peluza de cititori măcar pentru câteva minute“, spun reprezentanţii firmei.

Ajuns la cea de-a patra ediţie, „Citim în iarbă“ este un eveniment creat de agenţia de PR DECI SE POATE.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite