Cel mai vechi mărţişor are 113 ani

TRADIŢIE Mărţişorul care datează din 1898 are forma unei rândunici în zbor şi este din argint. Obiectul de colecţie este expus în acest weekend la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală.


Fericitul posesor al celui mai vechi mărţişor din România este Iustin Zegrea, un colecţionar şi anticar din Bucureşti care face acest lucru de 15 ani. Mărţişorul datează din 1898 şi este din argint.

„Astfel de obiecte sunt foarte rare, trebuie să le cauţi ani întregi. Rândunica în zbor o am de patru ani şi este unicat. Nu ştiu cui a aparţinut şi nici nu am de gând să ţes o poveste fantastică pe marginea ei. O am de la un colecţionar”, a spus bărbatul. El a adăugat că preţul mărţişorului este de aproximativ 300 de lei, însă nu intenţionează să-l vândă.

Un alt mărţişor valoros din colecţia sa îl reprezintă un bănuţ din alamă, scos pe piaţă în anul 1920 de Flota Română, dar şi un bănuţ găurit din anul 1905, pe care-l vinde cu 5 lei. „Acesta este de fapt mărţişorul tradiţional. Prin bănuţul găurit, fetele introduceau un şnur pe care-l legau de mână”, a explicat Iustin Zegrea.

Cel mai mare şnur are 366 de noduri

Tot la târgul de la Agronomie, Maria Aiftincăi din comuna Vladimirescu, judeţul Arad, a expus cel mai mare şnur de mărţişor. Are 366 de noduri, câte nopţi vor fi în anul următor, dar şi toate şansele să intre în Cartea Recordurilor. “Am împletit la el aproape o săptămână, mi-a fost greu să-l încep pentru că nu am găsit aţă albă şi roşie. Până la urmă am făcut rost de ea. Sper ca lucrarea mea să fie luată în considerare de cei de la Cartea Recordurilor”, a povestit, Maria. La anul, femeia vrea să-şi depăşească recordul şi să împletească un şnur de mărţişor de 1.000 de noduri şi, totodată, să ţeasă  cel mai lung tricolor  din lume. Târgul de la Agronomie va fi deschis şi mâine, între orele 9.00 şi 18.00.

Oferta de mărţişoare este foarte variată în această perioadă, în Bucureşti. Cele mai întâlnite sunt kitsch-urile care provin din China şi a căror valoare rar depăşeşte 3 lei. Ieftine sunt şi mărţişoarele cu chipul unor cunoscuţi interpreţi de manele, 2 lei bucata. O altă categorie este cea a mărţişoarelor realizate manual, ale căror preţuri variază, de regulă, între 5 şi 25 de lei. Mărţişoarele de lux sunt considerate cele din argint sau aur alb, încrustate cu cristale Swarovski. Preţul unor astfel de mărţişoare poate porni de la 50 de lei, până la sute de lei, în funcţie de mărime şi de valoare.

Unde găsiţi mărţişoare

În Capitală, s-au deschis mai multe târguri, printre care Festivalul Primăverii de la Sala Dalles, Târgul Mărţişorului de la Muzeul Ţăranului Român şi cel organizat la Palatul Copiilor.

Festivalul Primăverii de la Galeria Dalles are loc până la 8 martie, zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar intrarea este liberă. Târgul Mărţişorului de la Muzeul Ţăranului Român va fi deschis, între orele 10.00 şi 18.00, până la 1 martie. Preţul unui bilet variază între 2 şi 4 lei. La Palatul Copiilor vor fi expuse, până la 1 martie, în intervalul orar 10.00-21.00, mărţişoare realizate de copiii şi bătrânii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din sectorul 6.

Tradiţia mărţişorului este o moştenire de la strămoşii romani. Cuvântul are origini latine, reprezentând denumirea lunii martie. Iniţial, mărţişorul era simbolizat printr-o monedă. Ulterior a luat forma unor mici pietre de râu vopsite în roşu şi alb.