Cea mai mare tiroliană din Bucureşti va fi amplasată, la începutul lunii iunie, în parcul Orăşelul Copiilor

Cea mai mare tiroliană din Bucureşti va fi amplasată, la începutul lunii iunie, în parcul Orăşelul Copiilor

Cea mai mare tiroliană din Bucureşti va fi amplasată în Orăşelul Copiilor. FOTO Arhivă

Cea mai mare tiroliană din Bucureşti va fi amplasată, la începutul lunii iunie, în parcul Orăşelul Copiilor din sectorul 4 şi va avea o lungime de peste 300 de metri, transmite primăria.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unicat în România, tiroliana va avea două posturi de plecare simultan. Astfel, amatorii de sporturi extreme vor avea posibilitatea să parcurgă de cât mai multe ori distanţa dintre cele două platforme, scrie news.ro.

Plecarea se va face de la o înălţime de 12 metri, iar viteza de coborâre va ajunge până la 65 de km pe oră. Cât priveşte programul de funcţionare, zilnic, între orele 12.00 şi 21.00, persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 65 de ani, fără probleme majore de sănătate, pot veni să exploreze traseul.

La punctele de plecare şi de sosire va exista personal calificat care va oferi suport celor interesaţi, iar echipamentele de protecţie respectă cele mai înalte stardarde europene de fabricaţie şi folosire.

În acelaşi parc, va fi amplasată, începând de săptămâna viitoare, cea mai nouă roată panoramică din România, animată de 25 de mii de beculeţe şi cu o înălţime de peste 30 de metri. Totodată, în Orăşelul Copiilor vor fi montate noi aparate de joacă, printre care un labirint al oglinzilor şi două roller coastere de ultimă generaţie, dintre care unul pe apă.

citeste totul despre: