Care sunt cele mai bântuite locuri din Bucureşti. Ai curaj să dai ochii cu fantomele? FOTO-VIDEO

Fenomene aparent fără explicaţie sau întâmplări care îţi fac inima să stea-n loc au ţesut poveşti cu iz de paranormal în jurul unor clădiri importante din Capitală.

Fantomele unor copii orfani, ţinuţi nemâncaţi până la epuizare într-o casă din Centrul Vechi, cărora şi în ziua de azi li se aud strigătele ascuţite după miezul nopţii, sau balta din care nici măcar animalele nu se încumetă să bea apă, sunt poveşti pe care nu mulţi ar avea curaj să le asculte.

Moarte, după trei ore de strigăte disperate

O astfel de legendă macabră înconjoară Hotelul Cişmigiu din Capitală. Istoria arată că, în jrul berăriei Gambrinus (construită de Ion Luca Caragiale) s-a ridicat Hotel Palace, numit mai târziu Hotel Cişmigiu. Anii aceia (1914) reprezentau împlinirea orientărilor occidentale, de aceea acest hotel a reprezentat un mare pas pentru modernismul românesc.

Hotel Cişmigiu

Din pricina localizării centrale, clădirea a fost exploatată la maximum, fără a primi îmbunătăţirile necesare. Astfel, grandiosul Hotel Cişmigiu se închide în 1970. După revoluţie, în 1990, hotelul este dat Academinului de Teatru şi Film, servind drept cămin pentru studenţi.

Legenda spune că, într-un weekend, când studenţii erau plecaţi, hotelul a fost pătat de o energie negativă foarte mare. O studentă din Republica Moldova, din prima sau a doua generaţie de studenţi basarabeni de la actorie, se prăbuşeşte în casa liftului. Ceea ce este foarte trist e că ea nu a murit, ci a supravieţuit, suferind în chinuri groaznice înca trei ore de la nefericitul eveniment, iar apoi a murit. Fata a strigat în acele groaznice trei ore după ajutor, care pentru ea au însemnat o eternitate, însă nimeni nu a auzit-o.

Pasionaţii de paranormal explică cum acel moment a făcut ca fenomene greu de explicat în cuvinte să apară tot mai des în hotel, ia ţipetele care se aud parcă de nicăieri, dar totuşi atât de aproape, îţi frâng inima.

Balta Vrăjitoarelor, locul ritualurilor magice

Şi dacă vorbim de paranormal, cum ar putea să lipsească vrăjitoarele. Undeva în Pădurea Boldu-Creţeasca, există un lac numit Balta Vrăjitoarelor, cu o dimensiune de câţiva zeci de metri pătraţi, care are o istorie învăluită de mister. Se zice că acesta ar fi locul în care a murit decapitat Vlad Ţepeş, trădat de boierii din Ţara Românească. După ce a redobândit Valahia şi a semnat alianţa cu Ştefan cel Mare şi Ştefan Bathory, acesta a plecat la vânătoare în Codrii Vlăsiei, pădurea mare ce împânzea Ţara Românească.

Simţind imprevizibilul, Vlad Ţepeş i-a cerut lui Ştefan cel Mare câţiva oameni care să-i fie aproape. Ştefan i-a dat 400 de oameni din garda sa personală, din care au mai rămas doar 10.

Investigând moartea oamenilor săi, voivodul moldovean a aflat despre uciderea lui Vlad Ţepes şi a datat aceste lucruri, drept dovada a morţii fostului domnitor al Ţării Româneşti în aceşti codrii.

Balta Vrăjitoarei

În perioada comunistă, după cutremurul din 1977, mai multe basculante cu moloz au fost descărcate în această baltă, strict cu scopul de a o astupa. În câteva săptămâni însă, dărâmăturile clădirilor au fost înghiţite de apă, iar totul a dispărut ca prin minune.  

Vrăjitoarele se strâng în fiecare an de Sânziene, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Andrei pentru a-şi practica ritualurile magice pe marginea bălţii. Ele spun că din generaţie în generaţie şi-au tras puterea de la această baltă reprezentând practic o iniţiere în artele oculte.

Localnicii povestesc că de multe ori femeile însărcinate care nu doreau copilul se duceau la baltă stăteau câteva minute în apă şi scăpau de sarcină.

Animalele sunt speriate de acest loc sinistru. Nu găseşti nici măcar o broască să vieţuiască în acest lac. Animalele sunt atât de speriate, încât nici măcar nu beau apă din baltă.

Mănăstirea Chiajna, lăcaşul de cult nesfinţit

Un alt loc renumit pentru fenomenele paranormale este Mănăstirea Chiajna, a cărui viaţă a început undeva în secolul XVII, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti.

Era o mănăstire mare, cu ziduri groase, motiv pentru care turcii au „confundat-o‟ cu o cetate şi au asaltat-o. În plus, istoria mai arată că aici şi-au găsit refugiu şi bolnavii de ciumă. Şi tot aici, din cauza aceleiaşi boli, şi-a găsit sfârşitul Mitropolitul Ţării Româneşti, Cozma.

Mănăstirea Chiajna

După acestea, ea a fost părăsită, clopotul i-a fost aruncat în apele Dâmboviţei, iar oamenii au condamnat-o blestemată şi au lasat-o în ruină.

După spusele localnicilor, clopotul încă se mai aude bătând în nopţile cu lună plină. De asemenea, acest lucru este demonstrat şi prin câteva înregistrări audio, însă nu au fost luate în seamă.

Cei mai mulţi suţin că aceste evenimente negative au avut loc din cauză că pământul şi mănăstirea nu au apucat să fie sfinţite. Datorită legendelor din jurul ei, Mănăstirea Chiajna a fost şi subiectul unui scurt-metraj realizat de nişte studenţi de la Facultatea de Regie.

Fantomele, chiriaşi pe vecie în Casa Poporului

Legendele urbane mai spun că şi Palatul Parlamentului este bântuit de fantome. Apar noaptea pe coridoarele celei mai mari construcţii din Europa, rup sigilii, fluieră sau fac să ţiuie sistemele de securitate.

Personalul de noapte al clădirii povesteşte cum aceste fantome au început să-şi facă simţită prezenţa cu aproximativ 10 ani în urmă.

„Anca‟ este una dintre ele. Potrivit relatărilor, năluca este o tânără de 20 de ani, cu o rochie de vară cu desen floral, care se arată doar personalului în uniformă şi cere ajutor.

Orfelinatul bântuit de pe Strada Franceză

Istoria nescrisă a Centrului Vechi şi-a rezervat şi un „capitol‟ şi pentru „sufletele chinuite‟ din întunecatele cotloane ale caselor de pe Strada Franceză. Un astfel de loc bântuit se află chiar la numerele 13 şi 14.

Cunoscătorii locului vorbesc despre nici mai mult, nici mai puţin de 203 spirite de copii care ar bântuii această casă. Legenda spune că aici a fost un orfelinat unde erau aduşi copii ai străzii, de patronul casei, Stavrache Hagi-Orman, un om de o răutate pură. Copiii erau ţinuţ nemâncaţi până la epuizare, iar gazda se desfăta cu ţipetele lor de foame.

Mulţi dintre cei care trec pe lângă această casă cu obloanele trase de zeci de ani, povestesc cum, după miezul nopţii, încă se mai aud vocile ascuţite ale micuţilor care strigă „Vrem apă! Apă!‟

Sursă: locuribantuite.ro