Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a aprobat vineri exproprierea ultimei proprietăţi care împiedica finalizarea lucrărilor. Clădirea, deşi măsoară doar 9,37 de metri pătraţi, s-a dovedit a fi o piedică enormă în fluenţa proiectului. Contra titlului de proprietate asupra imobilului, Primăria va oferi suma de 16.800 de lei (3.700 de euro). 

Potrivit b.365.ro , suprafaţa rămasă de expropriat este de fapt o cameră aflată într-un un imobil de 150 de metri pătraţi expropriat încă din 2010,  împreună cu o suprafaţă de 262 de metri pătraţi, contra sumei de 1.500.000 de lei (332.000 de euro). Dat fiind că această camera avea alt proprietar, aceasta nu a putut fi expropriată în acelaşi timp. De asemenea, proprietarul suprafeţei a întârziat depunerea actelor şi nu a permis inspectarea terenului pentru estimarea valorii despăguburilor, lucru care a amânat exproprierea. 

Astfel, adoptarea acestei măsuri, clădirea istorică Hala Matache a rămas singurul impediment în finalizarea lucrărilor la Bulevardul Uranus, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independeţei. Situaţia monumentului istoric a fost foarte controversată în ultimii doi ani, societatea civilă, ONG-urile dar şi arhitecţi renumiţi căutând soluţii împreună cu municipalitatea. Primăria hotărâse ca Hala Matache să fie mutată cu 37 de metri mai în spate, pentru a face loc bulevardului dar şi pentru a păstra monumental în picioare. Primăria s-a lovit însă de avizul negativ al Comisiei Naţionale de Dezvoltare Teritorială (CNDT) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe 24 septembrie.

În present, pe acest tronson, se lucrează între Piaţa Buzeşti (intersecţia străzilor Gheorghe Polizu, Occidentului şi Buzeşti) şi Calea Griviţei şi între Mircea Vulcănescu şi Ştirbei Vodă. Astfel, ultimul ar rămâne segmentul de mijloc, între străzile Calea Griviţei şi Mircea Vulcănescu.

Prima etapă din Bulevardul Uranus are o lungime de 1.800 metri şi este împărţită în cinci tronsoane: Piata Victoriei –Occidentului (finalizată), Occidentului - Grivitei, Grivitei – Mircea Vulcanescu, Mircea Vulcanescu – Virgiliu (Stirbei Voda) şi Virgiliu - Vasile Parvan (deschis circulatiei). 

După prima etapă, urmează cea cuprinsă între Vasile Pârvan şi Piaţa George Coşbuc, care include şi un tunel pe sub Dealul Parlamentului, între Catedrala Neamului şi Casa Poporului. În fine, ultima etapă a lucrării cuprinde segmentul cuprins între Piaţa George Coşbuc şi Gara Progresul.

Bulevardul Buzesti-Berzei-Uranus este un bulevard cu cate 2 benzi pe sens si banda pentru biciclisti, cu trotuare cu o latime cuprinsa intre 3 si 5 metri si linie de tramvai pe zona mediana, considerat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Capitală din ultimii 20 de ani.