Bucureşti:Masă „ca la mama acasă”, la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zece şcolile din fiecare sector din Bucureşti, unde în prezent se desfăşoară programul „Cornul şi Laptele”, este posibil, ca din luna mai a acestui an, elevii să poată beneficia de un prânz cald, cu supă şi friptură cu salată, „ca la mama casă”.

Din toamnă se doreşte ca de acest nou program să poată beneficia 60.000 de elevi din Capitală.


Iniţiativa introducerii în şcoli a unui program mai sănătos decât „Cornul şi Laptele”, care se desfăşoară de opt ani, aparţine unui grup de consilieri municipali.


Costul va fi dublu, dar, în opinia medicilor, câştigul pentru sănătatea copiilor este incomparabil mai mare.

Argumentul specialiştilor este acela că o masă luată în grabă, precum un corn cu lapte, reci,  poate contribui la creşterea riscului de obezitate, ceea ce, în condiţiile actuale, în care unul din cinci copii este obez, este deja un fenomen îngrijorător care trebuie combătut.


Costul estimat al noului program este de 25 milioane de euro, pentru şcolile din Bucureşti, în situaţia în care, masa caldă pentru un singur elev este evalaută la 2 euro, dublu, faţă de

costurile din „Cornul şi Laptele”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite