Bucureşti: Târguri şi concerte de Florii şi Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriile au pregătit pentru bucureşteni, atât de Florii, cât şi de Paşte, concerte, târguri de tradiţii, spectacole de teatru pentru copii şi plimbări cu ponei, în parcurile din Capitală.

În Parcurile Cişmigiu şi Herăstrău va avea loc Târgul „Tradiţii şi flori de sărbători”, organizat de municipalitate. Bucureştenii pot vizita gratuit, până la 2 aprilie, expoziţia de flori din Parcul Herăstrău şi târgul de obiecte tradiţionale din Parcul Cişmigiu. De asemenea, se pot plimba
gratuit cu ponei şi cu trăsura şi pot asista la spectacole de teatru pentru copii.

Sâmbătă seară, municipalitatea organizează un concert special de Paşte, la Ateneul Român, la care intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Spectacolul, intitulat „Lumina Muzicii”, va fi prezentat de Malvina Cervenschi şi Vlad Rădescu şi va putea fi urmărit în direct şi pe un
ecran uriaş care va fi amplasat în piaţa din faţa Muzeului Naţional de Artă al României. Reprezentanţii Primăriei Capitalei

Concert la Ateneul Român

Vor urca pe scenă soliştii Felicia Filip (soprană), Vlad Miriţă (tenor, solist la Opera Naţionala Bucureşti), Iordache Basalic (bariton, solist la Opera Naţională Bucureşti), Maria Jinga (mezzo-soprană, prim-solistă la Opera Naţională Bucureşti), Marcel Pavel (tenor), Valentina Naforniţă
(soprană), Andrei Tudor (pian) şi Cătălin Opriţoiu (flaut), alături de Corul Accoustic, Corul de copii "Sunetul muzicii" şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta lui Daniel Jinga.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, participă, sâmbătă, atât la concertul extraordinar organizat la Ateneul Român, cât şi la deschiderea Târgul de tradiţii şi flori de sărbători, în Parcul Herăstrău.

Plimbări gratuite pe Lacul Herăstrău

Şi Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti a anunţat că deschide, duminică, sezonul de agrement, atât de Florii, cât şi în duminica de Paşte traversarea lacului Herăstrău fiind gratuită. Mai multe şalupe vor traversa lacul Herăstrău de la debarcaderul central la debarcaderul Garofiţa, iar pentru turul întregului lac bucureştenii pot alege ambarcaţiuni mai mari, care vor pleca de la debarcaderul Pescăruş.

Programul de agrement pe lacul Herăstrău va fi deschis până în toamnă, bucureştenii având acces în fiecare zi de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 20.00, iar lunea de la 12.00 până la 20.00. Reprezentanţii ALPAB precizează că tarifele pentru traversarea sau turul lacului au rămas la valoarea celor din 2009, respectiv cinci lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii.

Târg de produse alimentare în Parcul Obor

În Parcul Kiseleff, peste 30 de meşteri artizani îşi vor expune creaţiile la Târgul de Florii, evenimentul, organziat de Primăria Sectorului 1, urmând să fie deschis de vineri seară până duminică. Sâmbătă, în Parcul Kiseleff, trupa Direcţia 5 va susţine un concert, de la ora 19.30.

În Parcul Obor, de vineri până la 2 aprilie va fi deschis Târgul de Paşte, organizat de Primăria Sectorului 2, fiind deja montate 30 de căsuţe de lemn unde se vor vinde produse alimentare, dar şi obiecte de artizanat. Târgul este organizat pentru prima dată în acest an, dar autoritatea locală a sectorului 2 spune că manifestarea va fi organizată în fiecare an, pe aleile din Parcul Obor.

Şi în Parcul Alexandru Ioan Cuza este Târg de Paşte, de vineri până duminică, între orele 11.00 şi 18.00, organziat de Primăria Sectorului 3. Bucureştenii pot vizita standurile cu produse specifice sărbătorilor pascale, confecţionate de copiii din centrele de asistenţă socială, dar şi de tinerii din mai multe fundaţii. Fondurile obţinute din vânzarea produselor vor fi cheltuite pentru achiziţionarea materialelor consumabile necesare acestor tipuri de activităţi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite