Duduienii sunt printre cei mai cunoscuţi mafioţi din sectorul 2 şi printre cei mai vechi din Capitală. Printre lucrurile de care s-au ocupat până în momentul de faţă, adunate într-un curriculum vitae foarte stufos şi plin de activităţi infracţionale, se numără cămătăria, şantajul, proxenetismul şi traficul de droguri. „Sediul central“ al grupării, de unde şefii se ocupau de afaceri, era Complexul „Lebăda“, din cartierul Pantelimon.

Capii clanului Duduienilor sunt în libertate

O parte dintre interlopi s-a retras în comuna Sinteşti din judeţul Ialomiţa, de unde sunt originari. Printre aceştia, şi Petrişor Duduianu, zis Cristofor, unul dintre capii grupării. De aici controlează încă afacerile din Capitală.

Câţiva membri ai familiei ţigăneşti au fost arestaţi în 2007 pentru câteva luni, maximum un an. Acum sunt cercetaţi în stare de libertate, sub control judiciar.
Ion Duduianu, zis Segher, un alt membru al grupării, se ocupă cu traficul de droguri.

El a fost arestat de mai multe ori. Miltiade Văduva, zis Seif, un alt membru al găştii, care se ocupă de afaceri ilegale cu terenuri şi maşini, mai mult în sectorul 3, este în libertate. Nici el nu a fost niciodată închis. Radu Reget, zis Denom, şi Vasile Duduianu, zis Instronom, alţi doi membri importanţi ai clanului, sunt şi ei în libertate.

Caran, prieteni cu Duduianu


Clanul Caran, condus de Mitu al lui Caran, este o altă grupare ţigănească din Pantelimon, prietenă cu clanul Duduianu, cu care a dat multe lovituri împreună.
Membrii săi se ocupă de traficul de droguri, cămătărie şi şantaj.

Gruparea este vinovată pentru mai multe acţiuni interlope, printre care atacul armat din Ferentari, care a avut loc în urmă cu trei ani şi jumătate, sechestrarea şi jefuirea unor sportivi în localitatea Buftea şi asaltul dat la locuinţa unui om de afaceri din Cernica. De asemenea, Caranii au câştigat notorietate în momentul în care, în urmă cu câţiva ani, şi în complicitate cu membri din clanul Duduianu, au încercat să-i vândă o vilă cu acte false fostului antrenor al naţionalei de fotbal, Anghel Iordănescu.

În ultimul timp, Caranii s-au desprins de gruparea Duduienilor şi şi-au lărgit zona de acţiune.

Alţi şmecheri de sector

Un alt cap interlop, Pian, este cercetat în stare de libertate pentru şantaj şi cămătărie. Robert şi Geamai sunt alţi doi interlopi care acţionează în sectorul 2, mai mereu împreună. Ambii sunt în libertate şi nu au fost niciodată închişi. În anul 2002, Robert împreună cu un alt interlop, Alexandru Marin, zis Scali, au tras cu puştile asupra maşinii lui Silviu Dudiţă, cunoscut şi sub numele de Fluturică, după ce s-au urmărit  pe Şoseaua Petricani ca în filmele americane. Fluturică este închis din 2004 în dosarul Cămătarilor şi are un mandat de 14 ani.

Atentat la viaţa pietonilor

Ianis Reget, de 17 ani, fiul lui Denom, a murit în luna martie a anului trecut într-un accident rutier. Maşina în care se afla împreună cu un prieten de aceeaşi vârstă cu el rula cu o viteză ameţitoare, de 210 kilometri la oră, pe bulevardul Ion Mihalache, o zonă foarte aglomerată. Cei doi au intrat într-un gard de pe marginea unui trotuar foarte circulat. Niciunul dintre tineri nu avea carnet. Potrivit unor prieteni ai celor doi fii de mafioţi, aceştia conduceau maşini fără nicio problemă încă din clasa a VI-a.

Ce spun


Un cititor de pe www.adevarul.ro a semnalat faptul că şi clanul Joitaru are greutate în sectorul 2. Gruparea mafiotă a câştigat notorietate în urmă cu câteva luni, când a fost implicată într-un scandal de droguri. Membrii clanului, împreună cu un concurent de la emisiunea TV de pe Kanal D, „Rătăciţi în Panama“, au fost reţinuţi de poliţişti pentru că plasau cocaină în cluburile bucureştene şi chiar în cele de pe Litoral.


"Dacă sunt mafioţi, ce face Poliţia? Colaborează cu ei? Mafia nu poate funcţiona decât prin mituirea funcţionarilor statului?"
Mihalytomsen
internaut

Dat în urmărire pentru omor

Gheorghe Văduva, zis Albert, un lider al clanului Duduianu, are mandat de 21 de ani şi este dat în urmărire generală pentru omor deosebit de grav.
Albert este prieten cu ceilalţi membri ai grupării, cum ar fi Petrişor Duduianu, zis Cristofor, sau cu Vasile Duduianu, zis Istronom, dar până acum nu a fost depistat de poliţişti.