Frozen Bucharest: călători „îngheţaţi“ la metrou, în timpul unui flashmob. Metrorex: Nu am autorizat evenimentul din cauza obrăzniciei de data trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Data trecută, bucureştenii au renunţat la pantaloni FOTO Roberto Selceanu
Data trecută, bucureştenii au renunţat la pantaloni FOTO Roberto Selceanu

Frozen Bucharest este noua acţiune pusă la cale, în acest weekend, de reprezentanţii Grupului Nefiresc, cei care au organizat evenimentul „No Pants Subway Ride“. Concret, aceştia spun că „vor să îngheţe“ într-o staţie de metrou alături de alţi oameni, imitând nişte statui. În replică, reprezentanţii Metrorex au anunţat că nu sunt de acord cu organizarea acestui eveniment „din cauza orbăzniciei anterioare“.

Frozen Bucharest: duminică, 1 februarie

În această duminică, sute de persoane se vor transforma în statui umane şi vor „îngheţa“ într-o staţie de metrou din Bucureşti, în cadrul unui eveniment intitulat „Frozen Bucharest“. Evenimentul, anunţă organizatorii, va avea loc în intervalul orar 14.00 – 16.00, dar numele staţiei în care va fi organizată acţiunea nu este public, pentru a-I surprinde pe călători.

„Prea des fugim fără sa stam pe gânduri, sa ne gândim încotro ne îndreptăm. În această misiune, timpul o să stea în loc timp de cinci minute pentru agenţii care participă la eveniment. Sperăm să putem opri puţin timpul şi pentru oameni care vor trece pe lângă noi, să putem să îi lăsam cu un semn de întrebare, o reflexie asupra direcţiei spre care fiecare persoană merge“, au anunţat organizatorii evenimentului Frozen Bucharest pe pagina de Facebook.

Frozen Bucharest: Metrorex nu autorizează acţiunea

Reprezentanţii Metrorex au declarat, pentru „Adevărul“, că nu au autorizat evenimentul Frozen Bucharest din mai multe motive. „În primul rând, din cauza obrăzniciei de data trecută (n.r. când bucureştenii au mers fără pantaloni în metrou)“, menţionează reprezentanţii Metrorex. De asemenea, aceştia susţin că în timpul acestui eveniment călătorii pot fi deranjaţi şi în cazul în care va fi deranjată ordinea publică, cei care iau parte la eveniment vor fi sancţionaţi, „deşi sperăm să nu fie cazul“.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite