Au făcut 11 milioane de euro ilegal sunând în străinătate

În această dimineaţă, ofiţerii DIICOT au efectuat 42 de descinderi la locuinţele membrilor unei grupări specializată în atacuri informatice prin tehnologia Voice over IP - telefonie prin internet.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna ianuarie 2010, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a demarat o investigaţie privind un grup infracţional organizat, iniţiat şi coordonat de Cătălin Zlate.şi Cristian.Ciuvaţ, care aveau ca principală activitate infracţională accesarea fără drept a numeroase sisteme informatice configurate în vederea folosirii tehnologiei VoIP (Voice over IP - telefonie prin internet).

Neamț: Percheziții pentru anihilarea unui grup specializat în infracțiuni informatice

VoIP este o tehnologie care realizează conversia vocii în pachete de date ce se transmit prin Internet de la un utilizator la altul. Astfel, un utilizator pentru a folosi acest serviciu este suficient să deţină datele de identificare a contului (numele de utilizator, parola şi adresa IP a serverului ce furnizează serviciul). Acest serviciu poate funcţiona fie prin intermediul unui calculator ce ruleaza anumite aplicaţii specifice şi cu ajutorul unor caşti audio cu microfon fie printr-un telefon special configurat pentru folosirea unor astfel de servicii. Unul dintre cele mai cunoscute softuri care folosesşte tehnologia VoIP este Skype.

Pentru a obţine accesul fără drept la sistemele informatice configurate pentru folosirea tehnologiei VoIP, suspecţii foloseau aplicaţii informatice prin intermediul cărora lansau atacuri informatice, care aveau ca rezultat identificarea conturilor de utilizatori si parolelor aferente, date necesare pentru a accesa serverele.

Pentru efectuarea apelurilor, suspecţii foloseau aplicaţii informatice care permiteau efectuarea simultană a cel mult 100 de apeluri telefonice.
Sunau în străinătate şi primeau bani de la companiile de telefonie.

Iniţial, suspecţii au folosit astfel de conturi pentru efectuarea de apeluri frauduloase către apropiaţi. Observând, însă, faptul că aceste conturi pot fi exploatate în vederea obţinerii unor beneficii materiale substanţiale, liderii au înfiinţat la începutul anului 2010 o societate comercială în spatele căreia se desfăşurau activităţi frauduloase prin efectuarea de apeluri telefonice către numere cu suprataxă, numere alocate în ţări precum Sierra Leone, Somalia, Austria, Letonia, Coreea de Nord, Zimbabwe, Madagascar, Belarus etc. Astfel, ei apelau numere cu suprataxă din străinătate, obţinând bonusuri, în funcţie de numărul de minute si valoarea apelului pe minut(la un tarif pe minut de 1 euro, obţinea 0,10 euro

Aceştia primeau în schimb, pentru fiecare apel telefonic efectuat, un bonus de aproximativ 10% din valoarea apelului, de la companiile deţinătoare ale numerelor cu suprataxă.

Pentru a-şi mări beneficiile materiale aceştia au recrutat iniţial persoane apropiate pentru a desfăşura acest tip de activitate infracţională. Aceştia, la rândul lor, pe parcursul anului 2010 au recrutat alte 30 de persoane de cetăţenie română pe care le-au instruit în vederea obţinerii de date ale unor conturi VoIP şi a efectuarii de apeluri frauduloase.

Pentru comunicare, liderii grupului infracţional organizat foloseau exclusiv aplicaţii de chat prin Internet, de multe ori vorbind în limba engleză cu membrii grupării nou-recrutaţi, aceştia din urmă necunoscând faptul că societatea este gestionată de cetăţeni români.

1,5 milioane de apeluri totalizând 11 milioane de minute
Practic, în perioada februarie – decembrie 2010, cei aproximativ 40 de membri ai grupării, prin intermediul societăţii deschise de cei doi lideri, au efectuat aproximativ 1.500.000 de apeluri ce totalizează 11.000.000 de minute de convorbiri frauduloase, creând, astfel, un prejudiu estimat la peste 11.000.000 de euro.

Părţile vătămate în cauză sunt reprezentate de companii de telefonie atât din România cât şi din întreaga lume, fiind identificare peste 10.000 de numere de telefon de pe care au fost iniţiate apeluri frauduloase.

Descinderi în Constanţa, Neamţ, Braşov, Cluj-Napoca şi Maramureş
Astăzi, ofiţerii D.C.C.O., sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, cu sprijinul echipelor speciale ale Jandarmeriei, au efectuat 42 de descinderi la adresele suspecţilor în judeţele Constanţa, Neamţ, Braşov, Cluj-Napoca, Maramureş şi Craiova, fiind identificate 32 de persoane.

Membrii grupării urmează a fi prezentaţi de către poliţişti procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, în vederea audierii.

citeste totul despre: