Aleargă la maraton pentru bebeluşii de la Marie Curie

84 de sportivi amatori români şi italieni, formând 42 de echipe, vor alerga duminică în cadrul Bucharest City Maraton în scop caritabil. Tinerii vor să strângă 30.000 de euro pentru ca spitalul de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“ să aibă un echipament unic în România care-i va ajuta pe născuţii prematur să respire.

Membrii Ro Club Maraton, primul club al maratoniştilor amatori, s-au gândit ca acţiunea lor de duminică să aibă şi un scop nobil. Oameni de diferite formaţii (avocaţi, IT-işti, medici, studenţi, economişti, consultanţi) se adună la Bucharest City Maraton pentru „a da o şansă la viaţă”, aşa cum au denumit proiectul.

„Ideea a pornit de la întrecerile din afară unde de obicei se susţin cauze. Ne-am dorit să facem ceva pentru copii şi ne-am gândit că la Marie Curie este nevoie de un aparat care să-i ajute pe născuţii prematur în dezvoltarea lor ulterioară“, a spus Oana Badea, unul dintre iniţiatorii acţiunii.

Atleţii au creat tricouri sponsorizate, inscripţionate „42 pentru o şansă“. Cei care le vor cumpăra, vor plăti 500 de euro, bani care se vor adăuga la suma de 18.500 de euro strânsă până acum. „Înainte de competiţie, cei care au dorit să ne ajute au cumpărat 100 de tricouri, iar 20 de persoane au făcut donaţii individuale“, a spus Gabriel Solomon, cel care a creat logo-ul campaniei.

De ce e nevoie de Olympic Cool-Cap System?


Echipamentul Olympic Cool-Cap System care arată ca o cască de motociclist, ar putea oferi o şansă în plus nou-născuţilor cu insuficienţă respiratorie la naştere şi în cazul accidentelor asfixice. „Probleme respiratorii au în general copiii născuţi prematur, ale căror funcţii neuro-vegetative le sunt afectate”, spune Oana Badea. Tratamentul trebuie aplicat în primele şase ore de la naşteresau d ela accidentul asfixic.

 Puteţi dona o sumă în conturile deschise special pentru acest proiect la BancPost Agenţia Nicolae Grigorescu: RO 08 BPOS 7220 6830 387 EUR01 şi RO 19 BPOS 7220 6830 387 RON03.



Trafic restricţionat în Capitală

Maratonul Bucureşti va avea loc duminică şi se va desfăşura pe traseul Piaţa Constituţiei - B-dul Unirii - Piaţa Constituţiei - Piaţa Naţiunilor Unite - Calea Victoriei - Strada Ion Câmpineanu - Splaiul Independenţei - Opera Română - Podul Eroilor - Strada Ştirbei Vodă - Strada Izvor - Calea 13 Septembrie - Piaţa Constituţiei. Organizatorii maratonului au anunţat că accesul rutier va fi interzis pe durata desfăşurării evenimentului, între orele 7.00 şi 16.00.
Competiţia din acest an are şase probe (maraton, semimaraton, maraton ştafetă, cursa populară, cursa copiilor şi cursa persoanelor în scaune cu rotile), la care se poate înscrie oricine plăteşte taxa de participare. Accesul la ultimele două probe este gratuit.

Premiile pentru proba de maraton sunt 3.000 de euro (locul I), 1.500 de euro (locul al II-lea), 1.000 de euro (locul al III-lea), 500 de euro (locul al IV-lea) şi 250 de euro (locul al V-lea).

citeste totul despre: