Şoferii, prinşi cu orele în trafic din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninsoarea care a început ieri după-amiază a paralizat traficul în Bucureşti. Astfel, şoferii care au încercat să circule ieri după-amiază cu autovehiculele în Capitală au stabilit recordul iernii la ambuteiaje şi timp pierdut în trafic.

„Am plecat din Pipera la ora 17.30 şi la 19.45 abia eram la Piaţa Victoriei. Nici când erau nămeţii de jumătate de metru nu am pomenit aşa ceva”, a spus Darius (40 de ani), taximetrist. Cei care au pornit din aceeaşi zonă, nordul Capitalei, ca să ajungă în cartiere precum Rahova sau Berceni, au depăşit lejer trei ore de stat în trafic.

„Până acasă, pe Şoseaua Alexandriei, am circulat cu maximum 20 de kilometri pe oră, am mai şi oprit motorul, pentru că era inutil să funcţioneze, iar ca timp am bătut recordul: trei ore şi cinsprezece minute”, a explicat şi Doina (34 de ani), asistent manager.

Viscolul şi ninsoarea a creat probleme şi pentru bucureştenii care au ales să circule cu transportul în comun, în special pentru călătorii liniilor care traversează centrul Bucureştiului. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, o fi ieşit toate femeile la plimbare cu maşina, de 8 Martie, s-o fi speriat lumea de ninsoare, dar cert e că am făcut două staţii în 40 de minute”, a spus Ileana (23 de ani), studentă care circulă cu autobuzul 300.

Niciunul dintre ghinioniştii care şi-au petrecut ore în şir în trafic nu a văzut vreun utilaj de deszăpezire pe străzi. „Deocamdată am scos 38 de utilaje de deszăpezire doar ca să împrăştie material antiderapant, pentru că plugul nu poate intra din cauza traficului. La ora 21.30 (aseară, n.r.) vom avea  comandament de iarnă la Primăria Capitalei, ca să discutăm planul de deszăpezire pentru noaptea aceasta şi mâine“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, directorul firmei de salubrizare Romprest, Sorin Velicu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite