În prezent director, vreau diplomă de administrator de bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 30 de candidaţi s-au prezentat în această dimineaţă la sediul Primăriei sectorului 6 pentru a susţine examenul de atestat pentru meseria de administrator de bloc.

 „În ultima vreme, numărul solicitărilor de recalificare a crescut şi putem organiza probele la un interval de 45 de zile după ce candidaţii urmează cursurile necesare pentru a obţine certificatul“, a declarat şeful Serviciului de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari, Liviu Tătaru.

Odată cu înmulţirea candidaţilor, printre aceştia se află tot mai mulţi absolvenţi cu studii superioare. Gheorghe Bârsan (57 de ani) a terminat Facultatea de Transporturi de la Universitatea Politehnică Bucureşti, iar în prezent este directorul unei societăţi comerciale. „Vreau să obţin atestatul de administrator pentru viitor pentru că în ziua de azi ne descurcăm tot mai greu. Cu cât te zbaţi cu atât poţi obţine mai multe“, a spus candidatul.

El a precizat că nu intenţionează să se angajeze imediat ca administrator de bloc, dar vrea ca eventual când iese la pensie să mai aibă o alternativă ca sursă de venit. Şi Mihai Dinică (52 de ani) a terminat Facultatea de Transporturi şi vrea să aibă un atestat de administrator. „La cum se anunţă disponibilizări şi e tot mai greu cu găsirea unui loc de muncă, e bine să mai ai o calificare“, a spus Mihai Dinică.

Examenele se susţin la sediul Primăriei sectorului 6 până la 4 iunie, iar candidaţii trebuie să depună la înscriere un dosar complet pentru a putea susţine apoi cele două probe: cea scrisă (eliminatorie) şi proba orală. Avantajul meseriei este că programul nu este foarte încărcat şi se pot administra mai multe imobile, iar veniturile lunare pot depăşi 1.500 de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite