„Adeverul” despre asasinarea lui I.G. Duca (II)

Aflat în permanentă adversitate cu regele Carol II (pe care-l socotea un aventurier de duzină) şi inamic declarat al Gărzii de Fier, spre finele anului 1933, Duca acceptă preşedinţia unui nou Consiliu de Miniştri. După numai o lună  şi jumătate, este asasinat pe peronul gării din Sinaia de „nicadori”, trei legionari fanatici.

Ce urmează relatează tot „Adeverul”. După consumarea atentatului, „(...) asasinul o luase la fugă spre linia ferată. Dar în urma lui pornise detectivul Petre Petre, care a reuşit să pue mâna pe dânsul. Vazându-se prins, asasinul a mai tras încă un glonte asupra agentului, rănindu-l la mână. Totuş, detectivul şi-a păstrat  cumpătul şi n-a dat drumul criminalului. Sărind apoi şi alţii în ajutor, criminalul a fost arestat”. 

Asasinul Constantinescu este originar din Galaţi, e licenţiat al Academiei Comerciale şi a candidat pe lista Gărzii de Fier la Făgăraş. Complicii lui sunt doi studenţi dobrogeni: Ion Caranica, fost cap de listă la Caliacra şi Durostor, şi Doru Belimace, din Turtucaia, fiul portarului de la hotel „Excelsior”, din Bucureşti. 

„Criminalul a fost transportat imediat într-una din încăperile gărei. Aici i s-a luat un interogatoriu sumar. Înfăţişarea asasinului este îngrozitoare. O frunte îngustă, ochii scoşi din orbite, proeminenţa pomeţilor dau impresia unei minţi obtuze, întunecate. Nici o rază mai luminoasă nu se reflectează din trăsăturile obrazului. E cinic în răspunsuri. Nu regretă de loc fapta. Din contră, pare să fie mândru. Întrebat de ce a comis crima, îndrugă o serie de justificări din vocabularul Gărzei de Fier. Afirmă că nu va divulga nimic din ordinele pe care le-a primit. E convins că cei doi complici se vor preda, deoarece aşa le-a fost înţelegerea”. 

„Ultima oră” anunţă că  „Au fost prinşi şi complicii asasinului primului ministru”: Caranica a fost capturat la Comarnic, în trenul cu care încerca să se întoarcă în Bucureşti, iar Belimace-în trenul accelerat dela la Buşteni, spre Capitală. Prima declaraţie a lui Constantinescu, după ce a fost întrebat cine l-a îndemnat să comită crima: „Nimeni. Noi între noi am luat această hotărâre din proprie iniţiativă. Motivul este că Duca a fost francmason şi vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica francmasoenriei internaţionale, care a dus la desfiinţarea gărzilor de fier din România. Recunosc calităţile de bun român ale primului ministru şi de om capabil, însă deoarece s-a vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm”. „La ora 5 jum. s-a făcut pe peronul gărei Sinaia  reconstituirea crimei. Asasinul a fost calm, dând explicaţii cu foarte mult sânge rece”.

Cu 80 de lei în buzunar

Cadavrul primul ministru este luat de pe peron şi depus într-o cameră, lângă anexele servitorilor de la castelul Peleş. Argentoianu avea să mărturisească mai târziu că trupul lui  I.G. Duca a fost pus ”pe o canapea lată, picioarele de la genunchi trecând de un capăt al canapelei, iar craniul zdrobit rămânând în afara celuilalt capăt”. „În buzunarul primului ministru s-au găsit câteva hărtii neînsemnate, o monetă franţuzească de cinci parale şi...80 de lei. Duca voia să se întoarcă la Bucureşti cu clasa III, împreună cu grupul de escursionişti”, povesteşte „Adeverul”. Într-o consfătuire ministerială de urgenţă, se ia măsura arestării imediate a tuturor capilor Gărzii de Fier: generalul Cantacuzino-Grăniceru, Ion Zelea Codreanu, Nichifor Crainic, Dragoş Protopopescu, Ion Codreanu (fratele lui Zelea Codreanu). ” Se afirmă că numărul arestărilor se ridică la 300”. A doua zi, la Sinaia soseşte soţia lui Duca însoţită de cei doi fraţi ai acestuia. Carol nici nu vrea să-i vadă şi nici nu le prezintă condoleanţe.

Umbre regale

Atitudinea lui este una ciudată. Cu atât mai mult cu cât există informaţii conform cărora în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1933, ca să scape de o eventuală arestare,  Corneliu Zelea Codreanu s-a ascuns la nimeni altul decât Gavrilă Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei. De acolo conduce Garda de Fier, prin intermediul generalului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, care, culmea! era chiar rudă cu I.G. Duca! Tot de acolo pune la cale crima. În prezenţa lor, cei trei ”nicadori” primesc binecuvântarea unui preot legionar care oficiază o slujbă, îi împărtăşeşte şi le urează: ”Domnul să va ajute în acţiune!”. Evident că, după asasinat, Codreanu nu recunoaşte că el a fost cel care a dat ordinul de asasinare şi dă vina pe ”nicadori”: ”Crima iese din linia tactică a Gărzii de Fier şi este un act pur individual”. La fel de interesant este faptul că, de la casa lui Marinescu, Codreanu pleacă şi se adăposteşte în casa camaradului său, generalul Cantacuzino-Grănicerul. Acolo este descoperit şi este avertizat de Puiu Dumitrescu, secretarul particular al regelui. Dispare deci, înainte de miezul nopţii când s-a dat decretul de interzicere a Gărzii de Fier şi este găzduit de madam Crăciunescu, verişoara Elenei Lupescu, amanta regelui. Cum nu trebuie uitat nici faptul că, o vreme însuşi Carol al II-lea se declarase făţiş un simpatizant al Gărzii de Fier. Şi încă un amănunt semnificativ: conducătorii hitlerişti de la Berlin ştiau de intenţia criminală a lui Codreanu şi chiar l-au felicitat ”pentru gândul clar privind trădătorul”.

„Spre ordine, sau spre anarhie?”

„Adeverul” de duminică, 31 decembrie 1933, titrează pe prima pagină : „Asasinarea lui I.G.Duca”. Sub portretul fostului prim ministru, se tipăreşte următorul text, semnat „Adeverul”: „S-a săvârşit o crimă ticăloasă: primul  ministru al ţării a fost ucis mişeleşte. Istoria României moderne n-a cunoscut până acum câţiva ani oroarea asasinatului politic. Aceasta era una dintre mândriile noastre. O socoteam-şi cu drept cuvânt-o dovadă a superiorităşii noastre sufleteşti. 

Anii din urmă, dominaţi de  dezmăţul extremismului şovin, au introdus revolvelul şi pumnalul în seria mijloacelor de argumentare şi convingere. Iar în ceiace ne  priveşte, am atras de mult atenţia conducătorilor ţării asupra acestei primejdii. Glasul nostru a răsunat în pustiu. Actele de violenţă au rămas, mai totdeauna, nesancţionate. Mai mult: autorii unor atari acte au fost transformaţi, prin nu ştim ce stranie pervertire a simţului moral, în eroi. Nu numai că nu s-a pus frână violenţei, pe care o dezlănţuiau metodic, calculat, precis, curentele de extremă dreaptă-dar chiar şi partidele de guvernământ sau cu pretenţie de a guverna şi-au însuşit şi vocabularul şi procedeele acestor curente. Ultima campanie electorală a fost o penibilă manifestare a acestei jalnice mentalităţi. 

Chemările noastre la ordine n-au fost nici de data asta ascultate. Rezultatul, înfiorătorul rezultat, în faţa căruia stă încremenită o ţară întreagă, iată-l: un om tânăr, un om cinstit, un om de talent, un om care şi-a slujit ţara cu devotament, cade sub gloanţe (...). Asasinatul odios din gara Sinaia este, hotărât, un punct de plecare. Spre ordine, sau spre anarhie? Depinde numai de cei care deţin autoritatea de stat. În acest ultim ceas, noi ne facem încă o dată datoria de a cere ordine în acţiune, măsură în vorbă, civilizaţie în lupta politică. Fără o imediată şi drastică aplicare a acestor principii, care stau la baza oricărei societăşi constiuite, ne prăbuşim în sălbătecie”. 

Într-un târziu, şi Carol II are o reacţie. ”Adeverul” publică „Telegrama regelui către d-na Duca”:  „Adânc impresionat şi emoţionat de atentatul ce a pricinuit moartea primului meu sfetnic, vă rog doamnă să credeţi că iau parte la marea voastră durere”. În ziua de 30 decembrie 1933, la ora prânzului, în Sinaia, dr. Minovici şi dr. Vasiliu terminaseră de îmbălsămat corpul primului ministru. „D. Minovici a luat apoi masca lui I.G. Duca, asistat fiind de sculptorul Han”. Trenul mortuar va sosi în Bucureşti, iar de la Gara de Nord, corpul neînsufleţit va transportat şi va fi depus la Ateneu. În următoarele două zile, va avea loc „defilarea publicului prin faţa catafalcului”. În cea de-a treia zi, se va săvârşi un serviciu religios, la care va asista şi regele, „..apoi corpul lui I.G.Duca va fi transportat cu un tren special la Măldăreşti. Înmormîntarea va avea loc (...) la Horezu”. Sunt contramandate toate solemnităţile programate de Anul Nou „atât în Capitală, la Patriarhie, cât şi în provincie”.

„Dragă Zizi, vei face Paştele acasă”

După asasinarea lui I.G. Duca, Carol al II-lea îl desemnează să formeze guvernul pe tânărul liberal, aproape anonim în partid, Gheorghe Tătărăscu, viitorul amic al comuniştilor. Pe lângă cei trei ”nicadori”, pentru uciderea lui Duca sunt incriminaţi şi alţi 40 de legionari, alături de Corneliu Zelea Codreanu şi Zizi Cantacuzino – Grănicerul, acuzaţi că sunt autorii morali ai asasinatului. La 1 aprilie 1934, „Adeverul” informează că „A început rechizitoriul în procesul asasinatului de la Sinaia”.

În rechizitoriul său, generalul Petrovicescu arată: „Noi avem aici două procese: al crimei şi al Gărzii de Fier. Cele două procese nu sunt despărţite. Să vedem care este programul Gărzii de Fier. Organizaţia asta se vrea o forţă cezariană, care să ne conducă. Ea nu are însă o disciplină formată şi de multe ori o şi compromite. Cari sunt perspectivele Gărzii? Sunt foarte grave şi neliniştitoare. Idealurile pe care le trâmbiţează sunt vagi şi periculoase”. 

Comisarul regal face încadrările juridice şi cere următoarele pedepse: pentru Constantinescu, Belimace şi Caranica-„muncă silnică pe timp mărginit (5-20 de ani) sau recluziunea (5-10 ani)” iar „pentru Corneliu Codreanu, Cantacuzino, Clime şi Hodoş-muncă silnică pe viaţă. Cu acordare de circumstanţe atenuante: muncă silnică pe timp mărginit (5-20 de ani) sau recluziunea (5-10 ani)” . Peste trei zile,  „ (...)  încep pledoariile în procesul asasinării lui Duca”: „Pe banca apărării sunt numeroşi avocaţi. (22, n.n) ar însemna, după numărul apărătorilor, procesul să mai dureze. El trebuie să se termine înainte de sărbătorile Paştelui şi sentinţa se va da probabil chiar în cursul zilei de Joi”. În acea zi, în sala Consiliului de Război, apare generalul de cavalerie George Moruzi, din camarila regelui Carol al II-lea. 

Timp de trei sferturi de oră se retrage cu cei cinci judecători în sala de deliberare. La ieşire îi spune generalului Cantacuzino – Grănicerul:  „Dragă Zizi, vei face Paştele acasă”. Deci Codreanu, Grănicerul şi ceilalţi tovarăşi ai lor sunt curând declaraţi nevinovaţi. Rămân în puşcărie doar cei trei ”nicadori” unde sunt decoraţi cu cea mai înaltă discticţie legionară. Pe 5 aprilie 1934 sunt achitaţi. Uluitor este faptul că, după proces, acuzatorul principal, generalul Petrovicescu şi alţi doi generali judecători, Filip şi Dona, se înscriu în Garda de Fier.

Încă două motive?

În afara deciziei ferme de a interzice Garda de Fier, există surse istorice care mai susţin încă două motive pentru care împuşcarea lui I.G. Duca devenise o prioritate. La 1 ianuarie 1933, Adolf Hitler devenise cancelar al Germaniei, una dintre cele mai puternice partenere comerciale ale României. În acest context, la puţin timp după ce a fost numit prim-ministru I.G. Duca ar fi aprobat naturalizarea în România a 300.000 de evrei din Germania, Austria şi Polonia (între 60.000 şi 150.000, după alte surse). Aceştia ar fi intenţionat să facă în Moldova şi Basarabia (Orhei, Soroca, Bălţi, Hotin, Chişinău, Fălticeni, Dorohoi şi Iaşi), ”noul Ierusalim”, un fel de stat israelian european. 

Adăugaţi la ceilalţi evrei trăitori în România, ei ar fi ajuns la 1,5 milioane şi ar fi alcătuit cea mai numeroasă minoritate etnică. Planul cu pricina ar fi avut ca intenţie o vechime de aproape un secol şi ar fi fost susţinut de ministrul francez Adolphe Cremeieux (1796 -1880) care ar fi făcut presiuni asupra României la Conferinţa Internaţională de la Berlin (1878) şi la Paris, după primul război mondial, ca România să accepte adoptarea necondiţionată a oricărui evreu ce ar fi vrut să se stabilească în ţară. 

Generalul Zizi Cantacuzino-Grănicerul l-a avertizat pe I.G. Duca că dacă, în virtutea unor obligaţii masonice, va semna actul, urmează să fie împuşcat. După ce şi-a pus semnătura pe document, Duca i-a mărturisit surorii sale: ”Mi-am semnat condamnarea la moarte!”. Al doilea motiv. În perioada interbelică, grecii au declanşat presiuni prin care încercau să-i determine pe aromâni să nu se mai declare făţiş români, cerând ca aceia care o fac să fie expulzaţi în România. În consecinţă, cei ccare optaseră pentru această soluţie aşteptau de câteva luni în portul Salonic acceptul guvernului Duca, biciuiţi de zeflemeaua grecilor şi a presei. Deci dacă, dintre cei trei ”nicadori”, asasinul Nicolae Constantinescu fusese unul dintre legionarii agresaţi în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1933, trebuie ştiut că ceilalţi doi, Belimace şi Caranica, erau aromâni.