Un autocar cu moldoveni, implicat într-un accident rutier în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mediafax.ro
FOTO mediafax.ro

Un autocar ce venea din Chişinău şi în care se aflau 19 persoane s-a ciocnit în seara de miercuri, 13 decembrie, cu un automobil în care se aflau alţi trei oameni, pe DN 17, la coborâre din Pasul Tihuţa. Nu s-au înregistrat victime, transmite Mediafax.

Accidentul s-a fi produs din cauză că şoferul automobilului ar fi schimbat direcţia de mers fără să se asigure.

„Din primele verificări, la ieşire din Mureşenii Bârgăului, pe direcţia de mers spre Bistriţa, un tânăr de 22 de ani aflat la volanul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, fiind colizionat de autocar care era condus de un cetăţean moldovean în vârstă de 51 de ani. Nu s-au înregistrat victime, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultate negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb, pentru Mediafax.

Cele două autovehicole implicate în accident au suferit avarii, iar autocarul nu a mai putut să îşi continue cursa.

„La solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pasagerii autocarului şi soferii au fost preluaţi şi cazaţi într-un spaţiu corespunzător până la sosirea altui mijloc de transport care să îi preia pentru a-şi continua drumul”, a spus presei purtătorul de cuvânt al CJSU, Marius Rus.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite