Poliţia a demascat o grupare criminală care fura automobile din UE şi le vindea în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost descoperite sculele cu care lucrau infractorii FOTO Adevărul
Au fost descoperite sculele cu care lucrau infractorii FOTO Adevărul

Poliţia a demascat o schemă criminală, prin care automobilele furate în UE erau înregistrate cu acte contrafăcute în Moldova. Iniţial, serviciul de presă al Ministerului de Interne într-un comunicat de presă a anunţat că din grupul criminal făceau parte angajaţi ai Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Serviciului Vamal, Procuraturii, MAI şi un judecător de instrucţie.

Peste câteva ore, serviciul de presă a emis un alt comunicat în care spune că din grupare nu fac parte persoane angajate în structurile de stat. Organizatorul acestei scheme şi unul din membrii ei sunt cercetaţi în arest la domiciliu, restul membrilor sunt cercetaţi în libertate. A fost pornită o cauză penală, conform Codului Penal – articolul 248 „Contrabanda”, alineatul 5, literele b,c şi d.

Poliţia a stabilit mecanismul schemei prin care mijloacele de transport de lux sustrase din ţările Uniunii Europene fără a fi supuse procedurilor vamale erau înmatriculate la organele de resort din Moldova:

1. Cumpărătorul dă comandă de un automobil de o anumită marcă. Grupul criminal, în lipsa automobilului, făcea rost de certificatele de înmatriculare pe persoana dată.

2. La „înmatricularea” automobilelor membrii grupului criminal dat dispuneau de informaţia din baza de date a Ministerului Dezvoltării informaţionale unde sunt indicate automobilele cărora li s-au eliberat numere de înmatriculare tranzit, după care, de la Direcţia poliţiei Rutiere se eliberează un certificat pentru numerele de înmatrciulare de tranzit cît şi certificatul de înmatriculare că numerele date au fost perdute.
3. În baza acestor date, la secţia de înmatriculare a transportului, fără achitarea plăţilor vamale, se elibera certificatul de înmatriculare.

4. Automobilul comandat era sustras din una din Ţările Uniunii Europene, preponderent Italia, Germania, Ungaria şi Romînia.

5. Imediat după sustragere i se puneau numerele de înmatriculare din Moldova, după care automobilul în cauză, este introdus în Republica Moldova şi înmînat „proprietarului”.

6. Numerele de identificare a automobilelor sunt supuse ştanţării pentru a corespunde cu datele din certificatul de înmatriculare emis anterior.

În cadrul cauzei penale au fost reţinute nouă automobile şi efectuate 12 percheziţii la domiciliile membrilor grupului criminal. Percheziţiile menţionate au fost efectuate în comun acord cu procurori ai Procuraturii Generale şi ofiţerii de urmărire penală a Serviciului Vamal.

Au fost depistate patruzeci de scule adaptate pentru ştanţarea numerelor de identificare a automobilelor, înscrisuri cu numere de identificare a automobilelor deja ştanţate, plăcuţe cu numere de identificare a diferitor tipuri de automobile. Din altă locaţie au fost ridicate un dispozitiv cu inscripţia „Charge Led” folosit la deblocarea codurilor automobilelor, o cutie cu 30 de instrumente abrazive, folosite la ştanţarea numerelor de identificare a automobilelor.

Paguba pricinuită statului în cazul dat este de 16.800.000 lei. Conform estimărilor poliţiei, în total, prin schema criminală au fost introduse şi înmatriculate în Moldova 112 automobile care nu au fost supuse procedurilor vamale.

Cazul este investigat în continuare de poliţie, în colaborare cu Procuratura Generală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite