Mai multe puncte de testare a glicemiei vor fi deschise marţi la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doritorii să-si testeze glicemia o pot face marţi, 14 noiembrie, cu începere de la ora 09.00, în holul Primăriei municipiului Chişinău, unde va fi organizat un punct de testare. Acţiunea vine în contextual marcării pe 14 noiembrie a Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat, transmite IPN.

Pe parcursul zilei de marţi, puncte de testare a glicemiei vor fi deschise şi în holurile preturilor de sector, a Centrelor Consultative Diagnostice şi a Centrelor Medicilor de Familie a Instituţiilor Medico-Sanitare Publice municipale, dar şi în unele farmacii.

Potrivit şefei Centrului de Sănătate Publică din Chişinău, Luminiţa Suveică, valorile normale ale glicemiei sunt între 3,3-5,5 mmol/l. Pentru a menţine nivelul zahărului în limitele recomandate oamenii trebuie să facă cât mai multă mişcare, să practice mersul pe jos şi alte activităţi fizice. Se cere un mod de viaţă sănătos, cu alimentaţie echilibrată, fără fumat şi fără excese în consumul de băuturi alcoolice. Persoanele care nu au diabet trebuie să facă testul la glicemie cel puţin o dată pe an.  

În Republica Moldova 84 de mii de persoane suferă de diabet zaharat. În municipiul Chişinău sunt înregistrate peste 23,4 mii de cazuri, inclusiv la copii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite