Guvernanţii moldoveni promit să continue unificarea sistemului, pentru ca şi alocaţia pensionarilor de lux să fie de 42% din salariu, şi nu de 75% cât este în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au votat, ieri, un set de modificări legislative prin care a fost mărit stagiul de cotizare la mai multe categorii de angajaţi privilegiaţi. Printre aceştia se numără judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, deputaţii, militarii şi poliţiştii.

De la an la an ponderea populaţiei tinere este în descreştere, iar tot mai mulţi vârstnici îngroaşă rândurile pensionarilor. Numai în 2010 numărul celor care s-au pensionat a crescut cu 5.785 faţă de anul precedent.


Privilegii pentru 3% din populaţie

Indicii demografici arată că în 2020 fiecare al doilea moldovean va fi pensionar. Specialiştii spun că fără o reformă a sistemului de pensionare, acesta va falimenta în câţiva ani.

„Suntem singurul stat din lume care avem diferite stagii de cotizare şi vârste de pensionare. Oamenii la noi ies la pensie la 42, 45, 50, 52, 57 şi 62 de ani", a spus Valentina Buliga, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. „Aceste privilegii sunt inechitabile şi discriminatorii faţă de 97% din populaţie. Acum, pensiile de lux sunt de trei-patru ori mai mari decât o pensie medie, de 900 de lei", a precizat Buliga.


„Avem pensionari tineri"

Începând cu 1 iulie va fi mărit gradual, cu câte şase luni în fiecare an, stagiul general de cotizare, de la 30 la 35 de ani. Pentru militari, acest stagiu va creşte până în 2020, de la 20 la 25 de ani.

Funcţionarii publici, judecătorii, procurorii se vor pensiona ca şi oamenii de rând, la 62 de ani, bărbaţii, şi la 57 de ani, femeile. Pentru deputaţi şi membrii Guvernului stagiul special de cotizare va creşte de la doi la patru ani. Asta în timp ce în România un parlamentar poate beneficia de pensia specială doar după trei mandate a câte patru ani.

„Avem pensionari tinerei, pe la 40 de ani. De ce nu avem curajul să mergem cu reforma până la capăt?", a întrebat liberalul Valeriu Munteanu. De cealaltă parte, ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin, spune că modificările sunt antisociale, iar PCRM le-ar putea ataca la Curtea Constituţională.

„La noi oamenii trăiesc mai puţin de 62 de ani. Reiese că trebuie să muncească şi după moarte. De ce ne grăbim atâta să ajungem la standardele europene?", a spus Voronin.

Prima zi de concediu ne-o plătim singuri

Din acest an, prima zi de concediu medical va fi plătită de angajat, a doua - de angajator, iar de la a treia până la ultima zi a concediului medical vor fi achitate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Un proiect în acest sens a fost votat, ieri, de parlamentari.

„De la an la an cresc cheltuielile pentru plata concediilor medicale. Modificările sunt făcute pentru conştientizarea acestui fapt", a spus Valentina Buliga. Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a afirmat că asemenea prevederi funcţionează deja în mai multe ţări europene, dar şi în Rusia şi Ucraina.

Pentru anul 2011, poliţa de asigurare medicală va costa circa 2800 de lei, cu 294 de lei mai mult decât în anul trecut. Veniturile şi cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2011 s-au stabilit de 3,7 miliarde de lei, cu 238 de milioane de lei mai mult decât în 2010.


Campanie de informare

Banii vor fi adunaţi atât din primele de asigurări, aproape un miliard şi jumătate de lei, dar şi din transferurile de la bugetul de stat.

„Pregătim o acţiune de informare pentru ca oamenii să afle care este pachetul de servicii unice de la stat. Astfel, vom încerca să excludem plăţile neoficiale", a promis Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii.


1 aprilie vine cu indexarea pensiilor

Începând cu 1 aprilie vor fi indexate pensiile cu 7,8%, se arată în proiectul bugetului asigurări sociale votat ieri în prima lectură. De asemenea, deputaţii au adoptat un alt proiect de lege, care prevede că pensionarii cu venituri lunare mai mici de 900 de lei, valoarea pensiei medii, vor primi indemnizaţii pentru sezonul rece.

De aceste alocaţii sociale, a câte 130 de lei pentru lunile ianuarie-martie, vor beneficia 540 de mii de oamenii din totalul celor 624.000 de pensionari. În acest scop au fost alocaţi de la bugetul de stat 224 de milioane de lei.

De asemenea, în bugetul pentru anul curent, care încă nu a fost adoptat în lectură finală, mai sunt prevăzute alte 42 de milioane de lei pentru aceleaşi compensaţii pentru lunile noiembrie şi decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite