A început instalarea Pomului de Crăciun din centrul Chişinăului
0În Piaţa Marii Adunări Naţionale a început instalarea Pomului de Crăciun. În următoarele zile va fi montată carcasa metalică, crengile şi vor fi puse jucăriile şi luminiţe, astfel încât bradul să fie gata pentru inaugurare pe 1 decembrie.
Solicitat de IPN, şeful Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Serghei Carp, a declarat că în câteva zile va fi montată carcasa metalică, iar apoi se va purcede la instalarea bradului propriu-zis şi la instalarea jucăriilor. În mare parte vor fi jucăriile din anul trecut. 30% vor fi jucării noi. Pentru achiziţii au fost alocaţi circa 35 de mii de lei. Globurile vor fi în nuanţe argintii şi aurii.
La şedinţa operativă de luni, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că anul acesta va exista un concept unic referitor la organizarea sărbătorilor de iarnă, convenit între Primărie, Guvern şi agenţii economici. Potrivit edilului, totul va fi pregătit în timp util, va fi un sigur Pom de Crăciun şi vor foarte multe activităţi pentru copii.
Pomul de Crăciun din PMAN a fost oferit, anul trecut, în dar oraşului de către o companie producătoare de brazi artificiali. Construcţia are formă conică şi atinge 20 de metri înălţime. Bradul are o perioadă de exploatare de 7-8 ani, după care poate fi reînnoit, folosind carcasa şi modificând decoraţiunile.