În loc de o majorare a pensiilor, deputaţii au votat plata unui supliment financiar pensionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cauza pensiei mizere mulţi bătrâni sunt nevoiţi să cerşească
Din cauza pensiei mizere mulţi bătrâni sunt nevoiţi să cerşească

Beneficiarii, pensiile cărora după indexarea cu 6,75% la 1 aprilie curent, vor fi mai mici de 1.300 de lei vor mai primi şi câte un supliment financiar de circa 90 de lei, au decis deputaţii.

Potrivit proiectului de lege votat de aleşii poporului, de asemenea, vor fi majorate cu 10,4% şi pensiile militarilor şi colaboratorilor afacerilor interne.

Viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, a declarat în cadrul şedinţei Parlamentului că pensiile vor fi majorate datorită faptului că au fost identificate resurse suplimentare în valoare de 450 de milioane de lei. Aceasta nu a reuşit să explice de unde au apărut aceste rezerve de bani

Deputata PCRM, Oxana Domenti, a spus că banii pentru majorarea pensiilor au fost economisiţi de Guvern din contul excluderii compensaţiilor nominative din sistem şi al acordării unei asistenţe sociale mai mici.  Potrivit ministrului Muncii în Exerciţiu, Valentina Buliga, pensionarii vor primi pensiile indexate cu 6,75% până la 25 aprilie, iar de la 1 mai vor beneficia şi de aceste majorări.

Conform proiectului adoptat în două lecturi persoanele cu pensii mai mici de 1.300 de lei vor beneficia de un sprijin financiar de 90 de lei, dacă au pensia integrală, şi 50 de lei, dacă au contribuit la fondul de asigurări sociale mai puţin de 30 de ani şi au pensia incompletă.

Ajutoare financiare de 50, 60 şi 90 de lei au fost prevăzute şi pentru persoanele cu dizabilităţi, în dependenţă de severitatea dizabilităţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite