REVISTA PRESEI: Gardul de lângă sediul Președinției a fost deteriorat de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vântul puternic din ultimele zile a doborât şi o parte din construcţia provizorie care înconjoară sediul Preşedinţiei. Mai mulţi muncitori, angajaţi ai unei firme de construcţii, reparau, la amiază, gaura din gardul improvizat, care împrejmuieşte clădirea aflată în reconstrucţie.

Între timp, trecătorii curioşi au avut posibilitatea să vadă, în premieră, şi gardul de fier, instalat în jurul Preşedinţiei după evenimentele din aprilie 2009, informează Publika.md.

Mişcarea "Novaia Găgăuzia" va fi de acum încolo partid politic şi se va denumi "Edinîi Bugeac" sau, în traducere, "Bugeacul Unit". Despre aceasta au anunţat reprezentanţii Mişcării astăzi, 14 februarie 2011, în cadrul unei conferinţe de presă, organizate la Chişinău.

Unimedia informează că partidul "Edinîi Bugeac" va avea orientare de stânga şi o poziţie oficială pro-rusească. În martie va avea loc primul Consiliu de partid, în cadrul căruia va avea loc alegerea preşedintelui formaţiunii politice. Obiectivul declarat al noului partid format este reprezentarea intereselor găgăuzilor şi bulgarilor în Legislativul de la Chişinău.

Termenul limită pentru amenajarea parcului "Valea Morilor" a fost anunţat luni, de către edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă. Este vorba de 1 aprilie. Unii muncitori, care lucrează la întărirea malurilor cu pietriş spun că ar putea să nu se încadreze în termenii stabiliţi de primar, anunță publika.md.

Lucrările de reabilitare şi amenajare a Parcului „Valea Morilor" au demarat în anul 2010. Primarul este convins că la vară vom face cel puţin plajă pe malul lacul Valea Morilor.

Apa-Canal va actiona in judecata Agentia pentru Protectia Concurentei, intrucat considera ca aceasta i-a aplicat sanctiuni ilegal. Acum doua saptamani Agentia a decis ca Apa-Canal trebuie sa instaleze pe cont propriu noi contoare. Luni a avut loc o sedinta la care directorii celor doua parti s-au infruntat reciproc.

Subiectul instalarii contoarelor in locuinte si sanctiunea aplicata de Agentia pentru Protectia Concurentei a fost discutat luni la o sedinta desfasurata cu usile inchise. Dupa doua ore de discutii, partile au ramas neimpacate.

Consilierul municipal Oleg Cernei, prezent si el la sedinta, a luat partea furnizorului de apa, anunță Pro Tv. El sustine ca i se pare suspect faptul ca verificarea si sanctiunea au venit dupa sesizarea vicepresedintelui parlamentului, Vladimir Plahotniuc.

Fiecare copil din Chişinău va primi o carte cu versurile lui Grigore Vieru. Potrivit ziarului Timpul, proiectul iniţiat acum un an de Primăria Chişinău este aproape de finalizare.

Spiridon Vangheli a prezentat astăzi în cadrul şedinţei Primăriei manuscrisul cărţii care va ajunge în fiecare casă unde sunt copii. Ideea inedită l-a atras pe părintele lui Guguţă, care a selectat cu dăruire cele mai frumoase versuri ale marelui poet. După cum a comunicat scriitorul, volumul va fi structurat în funcţie de temele majore abordate de Vieru: mamă, război, dragoste, copilărie, renaştere naţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite