Ziua Unirii Basarabiei cu România ar putea deveni sărbătoare naţională şi la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hora Unirii / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Hora Unirii / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Exemplul Parlamentului de la Bucureşti de a declara ziua de 27 martie, sărbătoare naţională - Ziua Unirii Basarabiei cu România, este preluat şi de Chişinău. Fracţiunea Partidului Liberal din Moldova a înregistrat în Parlament joi, 16 martie, o iniţiativă legislativă în acest sens.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, autorii iniţiativei legislative propun inclusiv modificarea Codului Muncii, ca data de 27 martie să fie declarată zi de odihnă.

„În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea Unirii. În acest fel, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România, acesta constituind unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria spaţiului românesc.

Astfel, Actul Unirii, consfinţit în 1920 de Marile Puteri stipulează: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa România”, se arată în textul de motivare a iniţiativei. 

Amintim că marţi, 14 martie, Parlamentul de la Bucureşti a votat pentru ca ziua de 27 martie să fie declarată sărbătoare naţională - Ziua unirii Basarabiei cu România.

Acţiunea Bucureştiului a fost criticată de Partidul Socialiştilor. Aceştia au declarat că „decidenţii politici de la Bucureşti nu încetează să privească Republica Moldova ca pe o fostă şi o viitoare anexă teritorială la România Mare. Decizia Parlamentului României de a vota ziua de 27 martie – ziua anexării Basarabiei la România – zi naţională, e o dovadă că isteria unionistă nu s-a temperat”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite