Un simplu colaps

În Europa de Est se află o simplă republică. Ea este guvernată de un simplu prim-ministru care are în subordonare nişte simpli miniştri. Aceştia sunt cu toţii atât de simpli, încât dacă li se cere să răspundă pentru ceva, ei îşi privesc interlocutorii cu nişte ochi atât de nevinovaţi, spunând: ”suntem nişte simpli miniştri”... sau ”am fost un simplu prim-ministru”, încât ţi se face ruşine că i-ai întrebat.

În republică există şi un şef de stat. Un simplu preşedinte. El este ocupat în permanenţă cu găsirea răspunsului la întrebarea: ”ce nu ne ajunge nouă?”. Simplul preşedinte încă nu a găsit răspunsul la această întrebare, însă când îl va găsi, îşi va ferici toţi cetăţenii cărora le-a făcut onoarea să le fie preşedinte.

De asemenea, există partide politice. Ca în orice simplă democraţie, aceste partide se află în competiţie pentru puterea politică. De vreo şase ani încoace, republica a avansat mult pe calea consolidării democratice: are doar guvernări de coaliţie. Au existat deja vreo 4 simple coaliţii. Atât de simple, încât au avut nevoie să înfiinţeze o structură neconstituţională în care se luau toate deciziile care ulterior erau impuse guvernului: Consiliul Alianţei.

La început, totul mergea bine. Aveau loc negocieri cu partenerii de dezvoltare. Europeni. Şi americani. Ei păreau dispuşi să închidă ochii la unele hibe ale guvernării, să acorde granturi şi alte ajutoare, să repare drumuri. Timp de vreo 3 ani, impresia generală a fost de schimbări în bine şi de progres.

Apoi, cineva a împuşcat mortal pe altcineva la o vânătoare la care participau şi nişte simpli înalţi demnitari publici. S-a încercat muşamalizarea cazului, însă un simplu ex-consilier cu misiunile speciale al unui fost preşedinte a făcut publice toate informaţiile, ceea ce a dus la o criză politică fără precedent. Prim-ministrului i s-a dat vot de blam în Parlament (după ce fuseseră difuzate înregistrări telefonice cu el depăşindu-şi atribuţiile de serviciu şi girând acte de trafic de influenţă şi corupţie). În acelaşi timp, un simplu luptător din 1988 încoace şi lider politic genial şi-a descoperit capacitatea de a primi sfaturi de la Burebista şi Decebal. În locul fostului prim-ministru a venit altul, şi mai simplu decât primul. Acesta avea un zâmbet angelic şi o voce moale, catifelată şi binevoitoare de diplomat sovietic la ambasada URSS din Bucureşti. Cu mult tact, noul prim-ministru a semnat dispoziţii de vânzare a Aeroportului Internaţional şi de înstrăinare a pachetului de control al statului din principala Bancă de Economii. Gurile rele zic că tot el a permis şi furtul de sume astronomice din trei bănci ale republicii, printre care aceeaşi Bancă de Economii, punându-şi semnătura pe un document care autoriza un împrumut de la Banca Naţională spre Banca de Economii, care la rândul ei credita alte două bănci, de unde banii s-au făcut nevăzuţi, ajungând în conturile unor firme din exteriorul republicii controlate de nişte simpli oameni de afaceri, în acelaşi timp simpli politicieni şi demnitari publici, din interiorul republicii.

În felul acesta, în ultimii 3 ani, situaţia republicii care mai înainte era lăudată ca un campion al integrării europene (mai mult de încurajare veneau aceste laude) a ajuns cu adevărat deplorabilă. Mai ales după ceea ce s-a numit ”furtul secolului” şi va intra cu siguranţă în istoria lumii. Însă poporul, opinia publică, trebuie convins de faptul că situaţia este sub control – că totul va fi bine. De aceea, simplii deputaţi s-au adunat pe 2 decembrie într-o şedinţă deloc simplă, de data asta, a Parlamentului. Şi au început să-i asculte de zor pe şeful CNA, procurorul general, ministrul finanţelor, guvernatorul în exerciţiu al băncii naţionale, şi pe şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Cu toţii s-au întrecut timp de aproape 12 ore în a condamna abominabilele fapte: şi cei din opoziţie, şi cei de la putere (încă la putere). Cei audiaţi s-au jurat că ei lucrează. Şi că ”iaca amuş, amuş” se va porni şi urmărirea penală... se vor mai face arestări. Deşi de la furtul ”miliardului” a trecut deja peste un an.

Dar la sfârşitul zilei, am văzut o simplă bătaie de joc. Am văzut că regele e gol, şi mi-am dat seama că nu se va schimba nimic. Atâta timp cât un simplu oligarh, un oligărhuţ cu patru posturi TV şi trei posturi posturi de radio, este prezent ca o fantomă într-o sală de şedinţe a unui legislativ din care a demisionat. Prezenţa lui putând fi citită în ochii tuturor vorbitorilor. Şi teama. 

Şi la anul, când vor veni la putere ”ceilalţi”, tot nimic nu se va schimba. Pentru că aceia vor fi bucuroşi să poată face ce fac şi ăştia acum.

Iar când cineva le va cere socoteală, şi ei vor zice ce zic şi aceştia de astăzi:

”Am fost un simplu prim-ministru”.

”Am fost un simplu preşedinte”.

”Am fost un simplu procuror general”.

A, şi vor mai spune ceva uneori. Ceva hazliu. Vor spune: ”Eu nu fac politică”. Apoi vă vor cere ”să nu politizaţi”.